Mă copleşeşti cu-atâta îndurare!
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala

Mă copleşeşti o, Doamne,
Cu-atâta îndurare
Ce o reverşi spre mine
Ca binecuvântare!

Prin Harul Tău mă-nalţ
Mai sus de orice val
Căci ştiu, Tu eşti acolo
Şi mă aduci la mal!

În rugă când Te chem
La ceas de părtăşie
M-atingi prin Duhul Sfânt
Şi-mi dai din Apa Vie!

Iar dacă şchiopătez
Şi-mi pare drumul greu
Tu mă veghezi din ceruri,
Mă iei pe braţul Tău!

Mai mult de-atât ce pot
În viaţă să-mi doresc...
Când ştiu că mă iubeşti,
Şi mult eu Te iubesc!

Vulcan-25-08-2012
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/96615/ma-coplesesti-cu-atata-indurare