Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă de multe ori la veghere. Noi, copiii lui Dumnezeu, trebuie să fim veghetori. Numai aşa putem să facem o slujbă pentru Domnul. Dacă dormim în mod spiritual, energia scade şi suntem stânjeniţi în slujba noastră. „Astfel deci să nu dormim, ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji; pentru că cei care dorm, dorm noaptea; şi cei care se îmbată, se îmbată noaptea; dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcând platoşa credinţei şi a dragostei şi, drept coif, speranţa mântuirii“ (1. Tesaloniceni 5:6-8 ).
Somnolenţa spirituală poate avea cauze diferite. Pe baza a şapte exemple vrem să ne ocupăm pe scurt cu câteva din aceste cauze, pentru a trage folos pentru viaţa noastră practică.
1. Samson - conformare cu lumea (Judecători 16:18-22 )
Samson a fost un instrument special în mâna lui Dumnezeu. Prin el, Dumnezeu a salvat poporul Israel din mâna filistenilor. El era caracterizat de o putere deosebită cu care îl dotase Dumnezeu. Atât timp cât poseda această putere, Dumnezeu îl putea folosi. Dar duşmanul era şi el la lucru. El dorea să-l elimine pe Samson. În acest sens s-a folosit de un punct slab al acestui bărbat: iubirea sa de lume. Samson avea o slăbiciune pentru femei şi tocmai aceasta l-a dus la cădere. A adormit pe genunchii unei femei străine, iar urmarea a fost că Domnul a trebuit să Se îndepărteze de el. Samson şi-a pierdut puterea şi astfel aptitudinea de a-i sluji lui Dumnezeu. Sfârşitul său a avut loc în închisoarea duşmanilor. Iubirea de lume ne adoarme din punct de vedere spiritual şi astfel pierdem puterea spirituală de discernământ, devenim slabi şi nefolositori pentru Domnul nostru. În Noul Testament suntem îndemnaţi să ne întărim şi să fim oameni.
Putem fi aşa numai dacă nu ne amestecăm cu lumea. Puterea noastră stă în legătura cu Domnul nostru slăvit. Dacă ne unim cu această lume, ochii noştri nu mai sunt îndreptaţi spre Domnul în slavă şi pierdem puterea. Atunci duşmanul şi-a atins ţinta. De aceea să dăm atenţie avertizării: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume... Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate“ (1. Ioan 2:15-17 ).
2. Ilie - descurajare (1. Împărați 19:1-18 ).
Situaţia lui Ilie a fost diferită. Şi el era un slujitor al lui Dumnezeu şi se afla în mijlocul unei slujbe active. Ilie trăia în pericol, deoarece împărăteasa Izabela căuta să-l omoare. Dar atât timp cât era conştient că stă în faţa Domnului, nu se temea. Dar apoi, dintr-o dată, curajul l-a părăsit. A privit la împrejurări şi s-a temut pentru viaţa sa şi a căzut în depresie. S-a aşezat trist sub un iepunăr şi a adormit. A fost părăsit de orice curaj de viaţă şi L-a rugat pe Dumnezeu să-i ia sufletul. Dar Domnul nu l-a lăsat pe slujitorul său să cadă. Domnul Însuşi a venit la el pentru a-l ridica şi îmbărbăta.
Nu experimentăm şi noi adesea aceasta? Atât timp cât privim la Domnul, totul merge bine. Dar deodată Îl pierdem din vedere şi privim la împrejurări. Devenim descurajaţi şi adormim. Poate situaţiile între credincioşii cu care ne strângem, sunt apăsătoare. Credem ca şi Ilie că suntem singuri. Nu este nimeni să ne ajute. Poate nu vedem nici un rod al muncii noastre şi al eforturilor noastre şi de aceea suntem descurajaţi. Poate nu este primită slujba noastră. Există multe motive de a deveni descurajaţi şi de a adormi. Dar Domnul nu ne va lăsa. El are mijloace pentru a ne ridica şi încuraja. Ilie a mers prin pustiu patruzeci de zile şi nopţi în puterea hranei pe care a primit-o. Astfel, ceea ce ne dă Domnul va fi suficient pentru a merge pe calea lungă în slujba pentru El.
3. Mireasa - lipsă de afecţiune (Cântarea Cântărilor 5:2 )
Mireasa din Cântarea Cântărilor are un mire minunat. Întreaga sa afecţiune îi aparţine ei şi el se străduieşte să-i trezească dragostea pentru el. Mirele descrie cu cuvinte mişcătoare ce găseşte în ea. Apoi vine la ea pentru a savura ceea ce i se cuvine. Dar mireasa adormise, deşi îşi iubea mirele. El o aşteaptă, apoi pleacă pentru că ea nu vine să-i deschidă. Când în sfârşit se ridică pentru a-i deschide, mirele era plecat deja departe. Ea merge după el şi astfel are experienţe dureroase, de care n-ar fi avut parte dacă nu ar fi adormit. Lipsa afecţiunii faţă de Domnul nostru ne adoarme. Domnul Isus încearcă să păstreze trează dragostea noastră şi afecţiunile noastre faţă de El. Numai dacă inimile noastre ard într-adevăr pentru El, Domnul Se poate bucura de noi. La credincioşii din Efes a trebuit să constate cu durere că îşi părăsiseră dragostea dintâi. Aceasta înseamnă că afecţiunile lor nu mai erau îndreptate numai spre El. Urmarea a fost îndepărtarea sfeşnicului din locul său şi imposibilitatea de a mai fi o mărturie pentru Domnul.
Aşa vor sta lucrurile şi cu noi. Domnul Îşi găseşte plăcere numai într-o inimă plină de afecţiune şi dragoste pentru El. Aşa au stat lucrurile cu Maria Magdalena. Ea s-a trezit de dimineaţă devreme, când era încă întuneric, şi a alergat la mormânt. Cunoştinţa ei era mică, dar afecţiunea mare. De aceea era trează în timp ce ceilalţi dormeau; astfel a avut parte de întâlnirea minunată cu Domnul ei. De am fi asemenea ei!
4. Iona - neascultare (Iona 1:3-7 )
Profetul Iona a primit o însărcinare clară din partea lui Dumnezeu: trebuia să meargă la Ninive şi să le spună oamenilor de acolo vestea lui Dumnezeu. Dar Iona s-a împotrivit să efectueze această însărcinare şi a plecat în direcţia opusă, fugind de Dumnezeu. La început, totul părea să meargă perfect; a găsit o corabie care l-a luat. Dar calea sa mergea în jos, spre Iafo; s-a urcat în corabie şi a coborât în încăperea cea mai de jos a corăbiei. Acolo s-a întins şi a căzut într-un somn adânc. Aceasta a fost pentru moment capătul căii sale departe de faţa lui Dumnezeu şi porunca Sa. Dar când a fost trezit, a trebuit să aibă experienţa dureroasă că drumul său ducea şi mai jos. Dumnezeu a lucrat cu el şi în sfârşit s-a găsit în burta peştelui. Neascultarea faţă de gândurile lui Dumnezeu este un alt motiv pentru somnolenţa spirituală. O premisă de bază pentru a-i putea sluji lui Dumnezeu este ascultarea. În multe locuri ni se cere să ascultăm. Petru vorbeşte despre faptul că noi am fost aleşi spre ascultare (1. Petru 1:2 ). Domnul Isus este unicul nostru model. El a fost slujitorul desăvârşit. Ca atare Şi-a deschis urechea în fiecare dimineaţă, adică a fost gata să asculte în toate de voia Dumnezeului Său. Apostolul Pavel a călcat pe urmele Domnului său. Când L-a întâlnit pe Domnul pe drumul Damascului şi a primit de la El însărcinarea de a deveni slujitorul şi martorul Său, el a fost ascultător. Apostolul Pavel a mărturisit: „De aceea... n-am fost neascultător viziunii cereşti“ (Faptele Apostolilor 26:19 ). Şi noi trebuie să fim caracterizaţi de ascultare. Dumnezeu urăşte neascultarea. Împăratul Saul a trebuit să audă cuvintele: „Pentru că răzvrătirea este ca şi păcatul ghicirii şi încăpăţânarea este ca nelegiuirea şi ca închinarea la idoli“ (1. Samuel 15:23 ). Astfel, împărăţia sa a fost lepădată de Dumnezeu. Neascultarea l-a făcut nefolositor pentru Dumnezeu. 5. Cele zece fecioare - lipsă de perseverenţă (Matei 25:1-13 ) Domnul Isus istoriseşte pilda celor zece fecioare: în faţa lor era un eveniment mare. Ele aşteptau mirele pentru a merge împreună cu el la nuntă. Dar deoarece mirele întârzia, ele au adormit. Dacă între fecioarele chibzuite şi cele nechibzuite există multe deosebiri, un punct îl au comun: toate au obosit şi au adormit.
Ştim că în această pildă se regăseşte istoria bisericii. Secole de-a rândul a fost dat uitării gândul revenirii în curând a Domnului. Dar acum să ne punem personal întrebarea: aşteptăm într-adevăr cu perseverenţă venirea Domnului nostru? Sau am obosit şi am adormit? Este un aspect să ştim despre venirea Domnului şi este un alt aspect a-L aştepta zilnic şi în orice moment. Nu suntem cu toţii înclinaţi să ne comportăm în această lume de parcă totul ar rămâne aşa cum este? Ne simţim bine şi ca acasă şi există pericolul de a adormi şi a nu mai gândi la Domnul. „Şi voi fiţi asemenea oamenilor care-l aşteaptă pe stăpânul lor, oricând se va întoarce de la nuntă, ca, atunci când va veni şi va bate, să-i deschidă îndată. Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind“ (Luca 12:36,37 ).
6. Ucenicii - lipsă de dependenţă (Luca 22:39-46 )
Ce scenă mişcătoare! Domnul Isus se afla în faţa căii Sale spre cruce. Împreună cu ucenicii Săi a mers pe muntele Măslinilor. Acolo dorea să se roage Tatălui înainte de orele groaznice care vor urma. El le-a spus ucenicilor: „Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită“. Apoi s-a depărtat ca la o aruncătură de piatră pentru a se ruga. Când S-a întors la ucenici i-a găsit adormiţi de întristare. În loc să vegheze cu El, au obosit şi au adormit. Ce durere pentru Domnul care căuta inimi care să simtă împreună cu El! Ispita a fost aproape de ei şi ucenicii au cedat. Rugăciunea şi vegherea sunt în strânsă legătură. „Stăruiţi în rugăciune, veghind în ea cu mulţumire“ (Coloseni 4:2 ).
În rugăciune exprimăm dependenţa noastră. În propria noastră putere nu suntem în stare să mergem pe cale spre bucuria Domnului nostru. Avem nevoie de legătura cu cerul prin rugăciune. Cine se roagă recunoaşte că are nevoie de înţelepciunea de sus. Dacă nu mai veghem în rugăciune, vom obosi şi vom adormi. De ce se aude astăzi atâta plângere despre slăbiciunea spirituală? Oare nu este lipsa vegherii în rugăciune o cauză? De aceea să primim cuvintele Domnului: „Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită“!
7. Eutih - lipsă de atenţie (Faptele Apostolilor 20:7-12 )
În drumul său spre Ierusalim, apostolul Pavel a ajuns la Troa. În prima zi a săptămânii, fraţii s-au adunat pentru frângerea pâinii. Apoi Pavel a vestit Cuvântul. Strângerea s-a prelungit spre miezul nopţii. Un tânăr, Eutih, şedea pe fereastră. Cu cât Pavel vorbea mai mult, cu atât mai puţin asculta Eutih. A obosit şi a fost biruit de un somn adânc. Acest somn a avut urmări grave. Tânărul a căzut de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort. I s-a redat viaţa numai printr-o minune. Insuficientă atenţie la Cuvânt este o altă cauză pentru somnul spiritual. În rugăciune, îi vorbim noi lui Dumnezeu. Prin Cuvânt, Dumnezeu ne vorbeşte. Ambele sunt necesare. Citirea Cuvântului este hrană şi înviorare pentru sufletele noastre. „El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite. El îmi înviorează sufletul“ (Psalmul 23:2-3 ). Cât de mult trebuie să dăm atenţie Cuvântului! „Ca nişte prunci nou-născuţi, doriţi mult laptele spiritual curat al Cuvântului“ (1. Petru 2:2 ). Cunoaştem pofta unui nou-născut după laptele mamei. Dacă nu primeşte hrană, plânge. Tot aşa, sufletele noastre au nevoie de hrană. Cu ce ne hrănim? Încercăm să ne potolim foamea cu hrana acestei lumi sau ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu? A neglija Cuvântul lui Dumnezeu este periculos. Vom adormi şi la fel ca Eutih putem cădea. Adevărata slujbă pentru Domnul este posibilă numai când ne lăsăm cizelaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Dormim sau veghem? Dacă am adormit, atunci să ne lăsăm treziţi de Domnul. El doreşte să ne folosească, dar pentru aceasta trebuie să veghem. „Vegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă“ (1. Corinteni 16:13 )!