Singur noaptea, singur şi ziua
Autor: Max Lucado
Album: fara album
Categorie: Controverse

 Povara singurătăţii

"TU eşti cu mine." (Psalmul 23.4)

   Aveam un prieten care lucra la o farmacie şi în aceeaşi perioadă urma şi cursurile Universităţii. Sarcina principală a lui Steven era să livreze medicamente către casele pentru îngrijirea persoanelor de vârsta a treia. Pe lângă aceasta, mai făcea un scurt traseu la un apartament din vecinătatea locului unde muncea. La fiecare patru zile, lua pe umeri o canistră mare plină cu apă şi o ducea cam treizeci de metri până la o clădire aflată în spatele farmaciei. Clienta era o femeie în vârstă, trecută de şaptezeci de ani care locuia singură într-o garsonieră întunecoasă şi modestă. Un singur bec atârna din tavan. Tapetul era pătat şi rupt pe alocuri. Becul avea abajur, astfel că şi când lumina era aprinsă, camera rămânea mai departe în umbră. Steven lăsa canistra, îşi lua plata, mulţumea femeii şi pleca.

   După mai multe săptămâni, Steven a început să se întrebe care era motivul pentru care femeia alesese modalitatea aceea de a-şi rezolva problema aprovizionării cu apă. A aflat că ea nu avea altă sursă de apă. Apa pe care i-o aducea la patru zile, ea o folosea la spălat, îmbăiat şi băut. Ciudată opţiune, s-a gândit Steven, în condiţiile în care apa furnizată de regia locală era mai ieftină. Regia respectivă i-ar fi luat între 12-15 dolari pe lună. Ea îi plătea lui Steven 50 dolari pe lună. De ce oare nu alesese femeia varianta prin care putea plăti mai puţin?

   Răspunsul era în sistemul de distribuţie a apei. Da, apa distribuită prin reţea costa mai puţin. Dar regia trimitea doar apa; nu trimitea şi o persoană. Femeia prefera să plătească mai mult şi să vadă o fiinţă umană decât să plătească mai puţin şi să nu vadă pe nimeni. Se poate să fie cineva atât de singur?

   Se pare că David a fost. Când citeşti câţiva din psalmii lui, ai impresia că vezi un stejar singuratic pe întinsul acoperit de zăpadă al preeriei. El scrie: "Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit."(Psalmul 25.16)

   "Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi."(Psalmul 6.6)

   David ştia ce înseamnă să te simţi singur --- şi trădat (Psalmul 35.13-17). David cunoştea sentimentul singurătăţii. Îl cunoscuse şi familia lui. El era unul din cei opt fii ai lui Isai. Când însă profetul Samuel a cerut să-i vadă pe fiii lui Isai, la David nu s-a gândit nimeni. Profetul i-a numărat pe cei care i-au fost prezentaţi, după care l-a întrebat pe Isai dacă aceia erau toţi fiii lui. La aceasta, Isai a pocnit din degete de parcă şi-ar fi uitat cheile. "A mai rămas cel tânăr, dar paşte oile." (1 Samuel 16.11).

   Cuvintele "cel mai tânăr" folosite de Isai cu referire la David nu au fost câtuşi de puţin laudative. El spunea de fapt, "Îl mai am şi pe prâslea." Unii dintre voi aţi fost prâslea în familia voastră. Prâslea e cel pe care ceilalţi din familie îl suportă şi pe care trebuie să stea tot timpul cu ochii. Şi în ziua aceea prâslea fusese lăsat pe dinafară. Cum te-ai simţi dacă familia din care provii ar organiza o întrunire şi tu nu a-i fi chemat?

   Pentru David lucrurile nu s-au îmbunătăţit nici când a intrat în altă familie. Primirea lui în familia împărătească a fost ideea lui Saul. Dar tot a lui Saul a fost şi ideea de a-l exclude pe David din acea familie. Dacă nu s-ar fi ferit, David ar fi fost ţintuit de perete de suliţa împăratului gelos. Dar s-a ferit. Şi a fugit. A fugit vreme de zece ani. A fugit în pustie. A dormit în peşteri, a locuit la un loc cu animalele sălbatice. A fost urât şi vânat ca un şacal. David ştia ce înseamnă singurătatea. Şi tu ştii! Ştii că nu trebuie să fii neapărat singur pentru a te simţi singur. În urmă cu două mii de ani, populaţia globului era de 250 milioane locuitori; astăzi suntem peste 5 miliarde. Dacă remediul pentru singurătate ar fi prezenţa oamenilor, atunci cu siguranţă astăzi ar trebui să ne simţim mai puţin singuri. Nu este însă aşa. 

   La scurt tipm după ce mi-am început lucrarea ca pastor, într-o duminică dimineaţa am rostit în biserică următoarea rugăciune: "Îţi mulţumesc, Domnul meu, pentru toţi prietenii noştri. Avem atât de mulţi, încât nu putem petrece timp cu toţi." După încheierea serviciului, un om de afaceri prosper, membru al bisericii, m-a corectat: "Probabil că tu ai foarte mulţi prieteni, şi poate mulţi despre care nici nu ştii că-ţi sunt prieteni. Nu este şi cazul meu. Eu nu am nici un prieten." Şi da, aşa e, o persoană poate fi înconjurată de o biserică întreagă, şi totuşi să se simtă singuă.

   Singurătatea nu este absenţa oamenilor. Ea este absenţa intimităţii. Nu eşti singur atunci când eşti singur, eşti singur atunci când simţi că înfrunţi moartea singur, înfrunţi boala singur, înfrunţi viitorul singur.

   Bagajele de singurătate pot fi văzute peste tot. Zac pe pardoselile sălilor de şedinţă şi ale cluburilor. Le târâm după noi la petreceri, şi de obicei ieşim tot cu ele. Le vedem în birourile celor care muncesc până la extenuare, lângă mesele celor care mănâncă în exces. Am face orice pentru a scăpa de singurătate. Pentru că singurătatea este un bagaj de care vrem să ne debarasăm repede. Dar oare asta trebuie să facem? oare chiar ne dorim să scăpăm cât mai repede de singurătate? Dacă în loc să fugim de ea, am fugi spre Dumnezeu? Dacă singurătatea nu este un blestem ci un dar?? Un dar de la Dumnezeu!

   Mă întreb dacă singurătatea nu este mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a ne capta atenţia.

   Undeva, pe păşune, în pustie sau în palat, David a descopertit că Dumnezeu nu glumise când a spus: "Nu te voi părăsi." (Genesa 28.15). "Domnul . . . nu te va părăsi şi nu te va lăsa." (Deuteronom 31.6). Descoperirea lui David este esenţa mesajului Scripturii - Domnul este cu noi! Şi pentru că Domnul este aproape, totul este altfel. TOTUL!

   Familia ţi se poate împotrivi, nu însă şi Dumnezeu. Prietenii te pot trăda, nu însă şi Dumnezeu.  Totul se schimbă când descoperim dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu.  Căci "dragostea desăvârşită izgoneşte teama." (1 Ioan 4.18)

   Singurătatea. Oare nu e ea unul din cele mai frumoase daruri pe care ni le face Dumnezeu? Dacă singurătatea este modul Lui de a te face să auzi cântecul Lui, nu crezi că merită să nu fugi de ea, ba chiar să o întâmpini, şi poate chiar cu bucurie?

   Eu cred că merită.  

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/96774/singur-noaptea-singur-si-ziua