Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Geneza 2.7
„Nu vă faceţi griji cu privire la sufletul dumneavoastră“, spune materialistul, „nu aveţi niciun suflet; totul este materie.“ Ateistul spune: „Cu moartea s-a sfârşit totul!“ – „Dumnezeu e prea bun pentru a arunca pe cineva în iad“, spune omul necredincios. Omul religios spune: „N-aţi făcut niciun omor, n-aţi furat, aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă ca să faceţi binele. Dumnezeu va fi îngăduitor.“
Dar ce spune Dumnezeu? „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?“ În pilda despre omul bogat şi despre Lazăr cel sărac, în care Domnul Isus ne arată puţin lucrurile de dincolo, se spune: „A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii…“
Omul are deci un suflet nemuritor. Când moare şi trupul lui este aşezat în mormânt, sufletul lui trăieşte mai departe. Acest suflet va merge în pierzare, dacă nu L-a primit pe Mântuitorul. A-ţi pierde sufletul este o pierdere irecuperabilă, căci înseamnă a pierde cerul. Toate bogăţiile acestei lumi, omul trebuie să le lase în urma lui. Dar sufletul lui rămâne. El trebuie să apară în veşnicie în faţa lui Dumnezeu pentru a-şi primi sentinţa definitivă.