Cu teamă privesc către cer...
Furtuna se-apropie-n goană,
Un freamăt coboară din munţi,
E seară...e frig şi e toamnă...

Lumini ce despică văzduhul
Se sting ca o stea neştiută
Când bubuie cerul cu groază
Şi liniştea plânge, pierdută...

E toamnă...suspină natura
Cu frunze...cu ploaie şi vânt,
Mai cântă un cânt ciocârlia
Dar zborul spre soare e frânt!


Adesea în viaţă, furtuni
Pornesc din senin şi ne doare,
Şi grijuri şi lacrimi ce curg,
Şi dorul ce caută spre soare!

Dar ştim că acolo, departe,
Ascuns după nori, negreşit,
E Soarele viu ce veghează,
E Cel ce atât ne-a iubit!

La vocea Lui tace furtuna
Şi valuri deodată se sting,
Şi pacea coboară uşor
Cănd poala din nou Îi ating!

Ce har minunat să poţi spune
Că ai un Etern Dumnezeu
Ce-alungă şi nori şi furtună
Şi-ţi dă biruinţă la greu!

Vulcan-02-09-2012
Mary