Ce umbră de lumină păşeşte peste ape...?
Nu-i luna, nu-i luceafăr, nici jerba nu-i, de stele.
Să fie presimţirea Prezenţei Tale-aproape,
întâmpinându-mi jindul din dorurile mele...?

Desprinderea de lumea ce sprijină finitul,
chemarea spre nădejdea cea fără temelie,
o umbră de lumină mi-arată infinitul
şi vine-o rază mică de sfântă bucurie.

Nu, nu e nici o umbră, nu, nu e nici lumină
nu e nici arătarea de rugă ascultată.
Din ceruri pân la mine, pe raza cea mai fină
făgăduinţa sfântă ia chip şi mi se-arată.

Doar sufletul o vede, doar sufletu-o primeşte -
e hrană pentru suflet, căci mintea n-o-nţelege.
E mică bucuria, dar mi se arvuneşte
credinţă răsplătită după cerească lege.