Ascultă-mi Doamne, glasul dimineaţa,
Când noaptea cu fantasme e trecută
Iar rugăciunea mea umilă, mută,
Aşteaptă să dispară iarăşi ceaţa...

Ascultă-mi Doamne, sufletul,... suspină
Înnăbuşit, încet sub oboroc...
Cum Doamne, cum să mă întorc
Când mi se stinge slaba mea lumină?

Cum să găsesc cărările mai vechi
Când nu-s decât un muc fumegător
Iar rănile, deşi sunt vechi, mă dor
Şi iadul încă-mi urlă în urechi...

Trimite-mi Doamne, din a Ta lumină
Sunt biet drumeţ, păşind fără speranţă,
Nu sunt decât un pumn firav de tină
Cuprins de frică şi nesiguranţă...

Din Harul Tău, trimite-mi o scânteie
În valea umbrei morţii să -mi aducă,
Balsam pentru picioarele rănite,
Căci âana Ta, mai leagă rana încă.

Şi am să ies cântând din acea vale,
Cu ochii veşnic aţintiţi spre creste
Şi voi uita şi spinul, şi povara
Când voi privi spre Cel ce izbăveşte.