Chiar dac-un om aşa, deodată,
Ar cădea într-o greşeală,
Tu, cel cu inima curată,
Ce nu greşeşte niciodată
Ai multă grijă şi ia seamă;

Cel rău să nu te ispitească
Ca tu, s-ajungi un rătăcit;
Prin firea cea duhovnicească
Înţelepciunea cea cerească,
Îndrumă pe cel ce e pierdut.

Ridică-l, cu duh de blândeţe
Pe-acela, care e păcătos
Dă-i sfaturi multe şi poveţe
Şi-ajută-l bine ca să-nveţe
Ce-nseamnă ,,pot totul în Cristos".

Să nu ne placem noi pe noi
(Avem o sfântă datorie)
Să purtăm, povara celor noi
Ce-s plini de slăbiciuni, nevoi,
Conducându-i spre victorie.

Bine să-l primim pe cel ce-i slab
Venindu-i în întâmpinare
Zâmbitori să-i aşteptăm în prag,
De Isus să le vorbim cu drag,
Cu cuvinte de îmbărbătare.

Şi de se-ntâmplă să greşească
Să n-aruncăm cu piatra-ndată
Să-l lăsă ca să mărturisească
În Faţa Lui să se smerească
Să ceară Sângele pe faptă.

Să vină să se pocăiască
Pentru căderea în greşeală
Şi-n viaţa lui să îşi dorească
O bună viaţă spirituală
Şi-o comportare ideală.

A.N
2.09.2012 Firenze