Mă cheamă vântul peste zări
Şi eu mă prind de coama lui –
În depărtări... în depărtări...
Şi altă năzuinţă nu-i.

Din toamnele cu gând pios
În proaspătul necunoscut,
După frumos... după frumos...
Şi-altă dorinţă nu am vrut.

Pe sub vâslitul de aripi
Rămân terestre bogăţii
Prinse de culmi, căzute-n râpi
Şi-mprăştiate pe câmpii.

Le-adun în sufletu-mi păgân,
Dar fug şi fug iar după nou
Să nu rămân... să nu rămân...
Imagine într-un tablou.

Din nou în nou, pe vânt, cu vânt
Mă-avânt cântare-n viitor
Şi parcă nu sunt pe pământ,
Dar rădăcinile mă dor.

Din sus spre sus, din cer spre cer –
Un însetat fără hotar,
Ce aş putea să vreau, să sper
În mintea mea nu am habar.

Parcă-am pierdut pământul tot
De dânsul tot mai depărtat,
Dar ca să nu răspund nu pot
Oricărui glas întemniţat.

Zburând în sus aud mereu
Clipitele fără puteri
Şi frunza ce oftează greu
În fremătarea de dureri.

Şi parcă nu-s, şi parcă sunt
În forfotirile de trai
Cu lutul meu aşa cărunt,
În zborul meu aşa bălai.