Tu eşti iubirea vieţii mele !
Autor: Florența Sărmășan
Album: Flori tesute din iubire
Categorie: Laudă și închinare
Tu eşti iubirea vieţii mele!
Primeste-mă iarași la Tine
Tu ești iubirea vieții mele,
Ai milă Doamne și de mine
Și iartă, a mele fapte rele.
Și iarta Tu a mea trădare
Când am fost rea și ne-nțeleaptă
Purtarea mea știu, mult Te doare
Dar, inima mea milă așteaptă.
Înlăcrimați, sunt ochii mei
Și în genunchi Îți cer iertare
Îndură-Te Doamne de ei
Mai dă-mi, o șansa de salvare!
Eu, nu pot trăi fără Tine
M-am înșelat când am crezut -
De atunci, nimic nu a fost bine
Și-am pătimit, atât de mult...
Deloc în seamă n-am luat
La glasul, care mă striga,
Pe calea vieții am urmat
Cum inima mea, o dorea.
Credeam că pot fi fericită
Chiar, dacă nu Te mai slujesc
Însă am fost dezamagită,
Și nimănui, eu nu-i doresc
Să se despartă de iubirea
Pe care, Tu o dăruiești
Și să își piardă mântuirea
Locul, pe care-L pregătești
O Doamne, cu a Ta îndurare
Mă iartă, pentru vina mea
Și-n mila Ta, care e mare,
Să-mi pot viața continua.
Din nou, Tu sprijin să Îmi fii
Îndurerată-Ți cer iertare,
Să fiu cu Tine-n veșnicii,
Să Te slujesc în adorare.
Uniți în cuget pe vecie,
Nimic, să nu ne mai despartă
Inima mea, a Ta să fie
Tu, Domnul meu Isus, mă iartă.
Amin
Câmpia Turzii, 4 septembrie 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/97113/tu-esti-iubirea-vietii-mele