Cuvinte
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Răsunătoarele cuvinte
Ca fulgii se învârtejesc
Vrând să aprindă simţăminte
În cuget rece şi firesc.

În frumuseţe de uzoare,
Irepetabilul de stea
Cad înspre vremea viitoare
Idoli solemni de-a se-nălţa.

Cu-nţepăturile de gheaţă
Cată să-nvie un răspuns
În care-o jertfă-ar da din viaţă
Vre-un suflet cât mai nepătruns.

Şi, culegând entuziasme,
Sculptate-n pietre ca şi flori,
Cu importanţă de fantasme
Domnesc peste ascultători.

Mulţimi de-auzuri se încântă
De spusul lor oficial
Şi gloatele şi le împlântă
Ca pe sloganul principal.

Dar apoi vin cuvinte alte
S-astupe-un învechit decor
Cum risipesc frunzele moarte
Culori defuncte de pe zbor.

Şi în ninsori necontenite
Dorindu-se un glas etern
Cuvintele pe-alte cuvinte
Monumentale se aştern...

Dar s-auzi o slovă vie
Din inimă ce-a înflorit
De s-a-nălţat ca ciocârlie
Peste frumosul împietrit.

Nu-şi cere-o analiză cultă
Din calculările fireşti:
Căci doar cu inima s-ascultă
Cu inima dacă vorbeşti.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/97163/cuvinte