Înariparea încă nu e zbor.
Înariparea e o deşteptare
A unei năzuinţi, a unui dor
Spre stele, spre Lumină, înspre Soare.

Avântul care încă-i speriat
Că înălţarea n-ar putea să fie
Cu pieptul de argilă rezemat,
Cu rugăciunea numai poezie.

Dorinţa de-a zbura, însă sfios
Crezul priveşte cerul dinainte
Mai calculând mişcări meticulos
Şi prezicând visările înfrânte.

Descoperirea fericirii, dar
Neîncrezătoare-n unele momente,
Plină de râvnă şi timidă iar
Cu un ecou de stea pe postamente.

Iar tremuriciul fricii de căderi,
Setea de jale pentru slăbiciune
Încă-ţi vorbesc de lipsa de puteri
Şi despre neputinţele minunii.

Aripile se zbat neregulat
Doar echilibru pasul tău să aibă,
Privirile iar laturile bat
Cătând vreo umbră cu voinţa slabă.

Parcă n-ai vrea, dar trebuie să zbori
De vrei să fii în veşnica Lumină,
Căci de te mulţumeşti cu starea – mori
În cuvântări superbe de găină.

Ci dacă-ntreg te-apleci înspre avânt
Ce-ar rupe depărtările de zare
Peste târât de şarpe pe pământ,
Ai începutul Vieţii viitoare.

Realitatea de cuibar e-n jur
Şi fragede sunt aspiraţii încă...
Dar bat şi bat aripile mai dur
Până la saltu-n ceruri de pe stâncă.