Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.“
Matei 26.65
Prin faptul că şi-a rupt hainele, Caiafa dorea să-şi exprime toată indignarea şi mânia sa asupra unui pretins act evident de blasfemie. Cine îşi rupea hainele exprima, din timpurile cele mai vechi, tristeţea şi consternarea sa mare. Dar marelui preot îi era interzis să-şi rupă hainele (Levitic 21.10). Aici este o ironie: în timp ce Caiafa, cu gesturi teatrale, se prefăcea că este uimit cu privire la pretinsa blasfemie din partea lui Isus, el însuşi a înfăptuit o blasfemie, profanând funcţia de mare preot într-un mod categoric interzis în Biblie.
Uimirea teatrală a lui Caiafa nu lăsa să se recunoască nicio grijă adevărată cu privire la sfinţenia Numelui lui Dumnezeu. Dimpotrivă, în taină trebuie să fi tresăltat de bucurie, când a auzit cum Isus a spus, după părerea lui, ceva demn de condamnat. Când şi-a rupt hainele cu acest gest exagerat, abia că putea să-şi ascundă bucuria vicleană de pe faţa lui. S-a bucurat că a reuşit să-L facă pe Isus să facă o afirmaţie, care ar fi avut aparenţa unei blasfemii, dacă Mântuitorul ar fi fost un simplu om. Dar Isus nu era un om obişnuit şi revendicările Lui nu erau blasfemie. Membrii sinedriului au greşit, ignorând mulţimea minunilor făcute de Isus, multe din ele având loc public în Ierusalim sub ochii lor.