Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.
2 Corinteni 8.21

Un căpitan de cavalerie a fost trimis în vremea unui război să facă rost de nutreţ pentru cai. El a plecat în fruntea soldaţilor săi spre locul indicat: o vale singuratică, unde nu se vedeau decât mărăcini. A văzut o colibă sărăcăcioasă şi a bătut la uşă. Un moşneag cu părul alb a deschis.

„Taică“, a zis ofiţerul, „arată-mi un loc de unde oamenii mei pot lua ceva nutreţ pentru cai.“ – „Numaidecât“, a răspuns bătrânul mergând înaintea lor să-i conducă. După un sfert de oră de mers au dat de un frumos ogor cu orz. „Aici este ce căutăm“, a strigat ofiţerul. „Puţină răbdare“, a zis bătrânul. Au mers mai departe şi au dat peste un alt ogor cu orz. Călăreţii au descălecat, au cosit, au legat orzul şi l-au pus pe cai, au încălecat şi au plecat. Căpitanul a zis atunci bătrânului: „Taică, ne-ai făcut să mergem degeaba mai departe; cel dintâi ogor era mai bun decât acesta.“ – „Se prea poate“, a răspuns bătrânul, „dar acela nu este al meu.“

„Nu face rău altuia!“ – este o regulă care îşi găseşte împlinirea în practică numai prin lucrarea adevăratei credinţe în Mântuitorul şi Cuvântul Său. Cine vine prin credinţă la Mântuitorul primeşte o natură nouă, care nu face rău semenului.