Îţi mai aduci aminte Doamne?
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pulbere de stele
Categorie: Trezire si veghere
Îţi mai aduci aminte Doamne,
De ziua când Te-am cunoscut?
Parcă mai ieri zăceam în groapă,
Printre râtanii de o şchioapă,
Aşa de rău eram căzut!
Îţi mai aduci aminte, Doamne,
De ziua când Te-am cunoscut?
Mă zvârcoleam în clisa rece,
Simţeam poverile cât zece,
O, cât de tare m-au durut!
Simţeam atâta-amărăciune,
În sufletul pustiu şi gol...
Am alergat în lumea-ntreagă,
Purtând pe umeri o desagă
Şi bâjbâiam în rotocol.
Şi fiecare-nvârtitură
Ce o făceam, era la fel,
Am dat încet, ocol planetei,
N-am înţeles sensul ştafetei,
Ce mi-a lăsat Emanuel.
Ziceam atunci că e o glumă,
Cum să mă-încred în ce nu văd?
O, Doamne, mare Ţi-e-ndurarea,
Că mi-ai ales iarăşi cărarea
Şi m-ai ferit de-acel prăpăd!
Ce mai urma apoi de groapă,
De roşcove, de mâl şi zoaie?
Mai jos de-atâta, oare unde
Aş fi ajuns? Nu pot pătrunde...
Eşti ca o rază, după ploaie!
„O, fiul Meu!” Răspunde Tata,
„Eu sunt Acelaşi orişicând,
Nu am uitat neascultarea,
Ce ţi-a întunecat cărarea,
Eu sunt şi-n cer şi pe pământ,
Să ştii că tot ce este-n lume,
Îmi e supus, Eu am creat!
Eu ştiu ce este în lumină,
În întuneric... Nu-i străină,
Trăirea plină de păcat!
Dar am lăsat o rezolvare...
Omu-i un abur, o sclipire,
De crezi în Fiul meu, tâmplarul,
Te va sfinţii deplin Olarul,
Să poţi intra în nemurire.
Oricât de grea ar fi povara,
Ocale zeci, pietre de moară,
Credinţa-ţi va croi cărarea,
Nu ştii ce-aproape-i depărtarea,
Să o doreşti ca pe-o comoară!
Nimic nu este de valoare,
Tot ce e humă-i trecător.
Îmi mai aduc aminte, dar,
Ai fost iertat, prin al Meu har,
Prin Isus eşti nepieritor!”
15/09/12, Barcelona
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/97369/iti-mai-aduci-aminte-doamne