De o sută douăzeci de zile n-a mai plouat în Beiuș. De bucurie am ieșit afară și am stat în ploaia rece până mi s-a făcut frig. Încălzit de becul din tavanul biroului m-a apucat colindatul.

Vă urez tuturor prietenilor mei să vă înhămați la căruța vieții o stea. Adică să omorâți cotidianul, scufundându-l fără milă în vis. Visați mult și albastru, nu vă mulțumiți cu pământul, un laptop și o mașină. Făuriți-vă o lume a voastră pe care să nu plătiți impozit. Gândiți dincolo de stomac, râdeți de ziua de mâine câtă vreme asta de azi e atât de frumoasă.

Vă urez apoi să vedeți cu ochii închiși ceea ce nu văd alții cu ochii deschiși. Fiecare om pe care îl întâlniți pe stradă e un om normal cu o plasă în mâini plină cu cărți, pâine și parizer. Dacă închideți ochii veți vedea o golgotă și un Hristos ce a murit pentru el. Atunci, omul cu parizer e fratele vostru…

Vă doresc să nu uitați că e mai bine să nu știi nimic decât să știi ceva greșit. Dar să nu vă mulțumiți cu neștiința, căci fără cunoaștere adevărul nu valorează doi bani. Învățați din Scriptură, frunze, stele, vorbe, căderi și trădări.  Luați-o de la început din noroi. Căderea e normală dar obișnuitul cu țărâna nu. Trăiți toamna asta, n-o muriți!

                                                                                                     V l a d i m i r _ P u s t a n