Isus
tot în picioarele goale umblă
şi în secolul duăzeci
şi tot o cămaşă -
doar una -
I-acoperă umerii reci...

La iesle şi azi îi adună
pe magi şi pe păstori...
La locul cel mai umil
El Se-oferă
ca Miel răbdător...

Nici astăzi nu are un loc
unde capul să-Şi plece...
Călare pe cel mai umil din asini
prin lume şi astăzi
El trece...

Întoarce şi astăzi obrazul
spre cel ce-L loveşte...
Pe drumul spre Ierihon
pentru unul - căzut
El se-opreşte...

Nici azi, mâna Lui
trestia frântă n-o frânge
şi mucul ce doar - doar mai pâlpâie
El nu îl stinge...

Plânge şi azi cu Maria şi Marta
pentru moartea ce curmă...
Se bucură de oaia aflată
mai mult ca de-o turmă...

Privirea Lui grea de mărire
Umil o apleacă
să scrie cu degetul pe ţărână
iertarea...
Şi pleacă...

Încins cu ştergarul,
El spală picioarele tuturor,
şi-n urmă, apucă spre cruce,
să moară -
Dumnezeu jertfitor...

Isus
tot în picioarele goale umblă
şi-n secolul douăzeci
şi încă Se roagă,
Se roagă
pentru iertarea celor cu suflete reci...

Cu rănile-n veci sângerânde,
în mâini şi picioare săpate,
aşa, în picioarele goale,
în secolul noastru,
pământul întreg îl străbate...

Prea lesene nu-L vezi,
nu-L auzi,
căci trâmbiţe nu-i sună-nainte
şi n-are escorte de mulţi ucenici,
nici multe cuvinte...

Când trece pe-alături de tine
o Umbră blajină
şi-ţi sună-n urechi şoptirea divină:
"Voi, toţi cei împovăraţi,
cei trudiţi,
veniţi la Mine!
Vă iubesc!
Veniţi!"
Când Glasul acela topit e-n durere,
dar toarnă pe răni mângâiere,
şi ochii-I duioşi sunt
şi fruntea plecată
şi răni sângerânde
pe trupul Său poartă,
prietene drag,
să te uiţi drept în sus:
oricare I-ar fi numele,
pe lângă tine trece
ISUS...