Misiunea orfanului
Autor: Samanta Buna
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

El este Tatăl orfanilor... El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi...
Psalmul 68.5-6

Misiunea orfanului

Cu mulţi ani în urmă, un poliţist din Londra a găsit pe un pod un copilaş înfăşat în scutece sărăcăcioase şi plângând de foame şi de frig. El l-a luat în braţe şi l-a dus la un orfelinat, ca să fie îngrijit. Copilului i s-a dat numele de Thomas Bridges: Thomas pentru că a fost găsit în seara zilei de „sfântul Thomas“ şi Bridges pentru că a fost găsit pe un pod (bridge în limba engleză înseamnă pod).

Copilul s-a bucurat de îngrijire şi a crescut împreună cu ceilalţi colegi ai lui. Într-o zi, la căminul lor s-a oprit un misionar. El a vorbit copiilor despre dragostea Tatălui ceresc pentru toţi oamenii: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3.16). La predica misionarului, Thomas s-a hotărât pentru Mântuitorul. Anii au trecut, şi Thomas a terminat şcoala în orfelinat. Dorinţa lui cea mai mare a fost să devină misionar. O misiune a primit cererea sa şi după un timp a fost trimis într-o lucrare misionară, unde a desfăşurat o activitate frumoasă vestind dragostea lui Dumnezeu care îngrijeşte de fiecare om în parte, dăruindu-i o familie aşa cum a făcut şi cu el.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/97591/misiunea-orfanului