Văi şi dealuri
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Zidire spirituala
Gloria este un deal
Pe care-ai vrea să fii şi tu;
Cu sufletul curat, loial,
Un om adevărat, real,
Cu vorba, doar de: "da!" sau "nu!".

Dezonoarea este-o vale,
La fel şi vorbitul de rău;
Nu poţi să ai doar deal în cale
Căci după deal, urmeaz-o vale
Şi încercări sunt tot mereu.

Cu vorbe drepte şi clare
Ne explică foarte bine
Ce e deal şi ce e vale
Domnul, cu vorbele Sale
Căci la toţi acum ne spune

Că vorbirea cea de bine
Este un deal tare frumos;
Că iubirea cea de sine
Te va face de ruşine
Şi vei ajunge-n vale, jos.

,,Şi ca nişte-nşelători
Şi totuşi...adevăraţi"
Iată, tu vrei bine tuturor
Şi te rogi de mii de ori
Domnului, de-a fi salvaţi.

Căci, unde vale-ar exista
E semn că dealul va urma
Şi cum în vale este apa
Sigur, izvorul s-ar afla
Chiar în dealul din faţa ta.

Apa vieţii curge-n văi
Dar ea curge şi pe dealuri;
Şi dacă vrei apă să bei,
Cobori în vale ca să-ţi iei;
Dar ai grijă şi la maluri!

Apa tot curgând la vale
S-a făcut un râu frumos;
Apa vieţii-şi face cale,
Tot ducându-se la vale,
Tot mai jos, şi tot mai jos!

E foarte bine să urcăm
Şi să facem şi-o cărare;
Dar trebuie să-i învăţăm
Pe cei de jos să-i protejăm,
Şi să-i conducem pe cale.

Apa nu e doar pentru noi,
(Doar pentru uzul personal);
Nici pentru-ale noastre nevoi
Crezându-le că-s mai de soi;
Aşa,.. nu mai urcăm la deal!

Valea - Crucea-o reprezintă
Iar dealul este Învierea;
Dumnezeu în veci nu uită
Că noi suntem în vale-adâncă;
Izvorul să-L găsim, ni-e vrerea.

De-aceea, coborâm şi-urcăm,
Şi-L căutăm pe Dumnezeu;
În vale - pe via Dolorosa,
Pe deal - acolo la Golgota!
Izvorul Sfânt Îl căutăm,
E minunat când Îl aflăm!
El vine, din chiar Tronul Său!

A.N
25-26.09.2012 Firenze



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/97777/vai-si-dealuri