Spre Ţara păcii, am plecat!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Trezire si veghere
Spre Ţara păcii, am plecat!

Spre Ţara păcii, am plecat
Mânat de-al dragostei impuls
Spre Ţara sfântă cea de sus,
Spre locul ce-l am rezervat
Prin Jertfa scumpă a lui Isus
Ce pentru mine El Şi-a pus,
Pe-altar viaţa, care Şi-a dat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Şi mă îndrept cu dor fierbinte,
Cu patos drag de cele sfinte,
De viaţa cea făr-de păcat
Căci mi-a trasat calea-nainte
Hristos prin fapte şi cuvinte,
Prin Jertfa-n care El S-a dat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Şi inima-mi tresaltă-n cânt,
Pentru-al salvării legământ
Prin care sunt răscumpărat,
Cu dreptul în cerul cel sfânt
Şi-n spaţiul Noului pământ,
Când el, va fi iar restaurat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Pe Domnu-având călăuzire
Pe drumul către nemurire,
Că-n Jertfa Sa El m-a iertat
Şi-a Sa sfântă neprihănire
Dată mi-a fost ca mântuire,
Ca-ndreptăţire, din păcat.

Flavius Laurian Duverna
26 septembrie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/97783/spre-tara-pacii-am-plecat