"Dumnezeul nostru este în ceruri; El face tot ce-I este plăcut" (Psalmul 115.3)

   Implicaţia acestui text este că Dumnezeu are dreptul şi puterea să facă orice Îi face plăcere. Aceasta înseamnă să spui că Dumnezeu este suveran.

   Gândeşte-te puţin la următorul lucru: dacă Dumnezeu este suveran şi poate face tot ce-I place, atunci niciunul din scopurile Sale nu va rămâne neîmplinit.

   "Domnul răstoarnă sfaturile nemurilor, zădărniceşte planurile popoarelor. Dar sfaturile DOMNULUI dăinuiesc pe vecie şi gândurile inimii Lui din generaţie în generaţie." (Psalmul 33. 10-11)

   Iar dacă niciunul din scopurile Sale nu poate fi ratat, atunci El, cu siguranţă este cea mai fericită din toate fiinţele. Această fericire divină infinită este fântâna din care bea şi din care tânjeşte să bea mereu mai mult hedonistul creştin.

   Îţi poţi imagina cum ar fi dacă Dumneze care conduce lumea nu ar fi fericit? Cum ar fi dacă Dumnezeu ar fi predispus la proastă dispoziţie, supărare şi depresie, ca uriaşul din povestea "Jack şi vrejul de fasole"? Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar fi frustat, şi abătut, şi mâhnit, şi deprimat, şi nemulţumit, şi demoralizat? Am mai putea spune împreună cu David: "Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te voi căuta în zori de zi. Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ uscat şi neumblat, fără apă" (Psalmul 63.1)?

   Nu prea cred. Ne-am raporta cu toţii la Dumnezeu ca nişte copii care au un tată frustat, posomorât, abătut şi nemulţumit. Nu se pot bucura de el. Pot doar încerca să nu-l deranjeze sau pot încerca să lucreze pentru a-i câştiga bunăvoinţa.

   De aceea, dacă Dumnezeu nu este un Dumnezeu fericit, hedonismul creştin nu are nici un fundament. Şi aceasta, deoarece scopul hedonismului creştin este ca noi să fim fericiţi în Dumnezeu, să ne găsim plăcerea în Dumnezeu, să preţuim părtăşia cu El şi să ne bucurăm de favorurile Sale. Dar copiii nu se pot bucura de părtăşia tatălui dacă El este nefericit. De aceea, fundamentul hedonismului creştin este fericirea lui Dumnezeu.

   Dar fundamentul fericirii lui Dumnezeu este suveranitatea Sa: "Dumnezeul nostru este în ceruri, El face tot ce-I este plăcut" (Psalmul 115.3). Dacă Dumnezeu nu ar fi fost suveran, dacă lumea pe care a creat-o ar fi scăpată de sub control, zădărnicindu-I mereu planurile, Dumnezeu nu ar fi fericit.

   La fel cum bucuria noastră se bazează pe promisiuni că Dumnezeu este destul de puternic şi de înţelept pentru a face ca toate lucrurile să acţioneze împreună spre binele nostru, şi bucuria lui Dumnezeu se bazează pe acelaşi control suveran. El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre slava Sa.

   Dacă atât de multe lucruri atârnă de suveranitatea lui Dumnezeu, ar trebui să ne asigurăm că fundamentul biblic al acestui atribut al Său este foarte solid.