De-al meu picior se clatină,
Pe Stânca tare-l aşez mai bine
Căci doar acolo-i straşnic ocrotit
El, Domnul mă zideşte, mă ridică,
Mă poartă-n slava-I negrăită.

Să cercetăm mereu cum ni-i umblarea
Să ne -ntrebăm mereu cum ni-i cărarea;
Umblăm cu frică, în cutremur
Păşim pe Muntele Sionul,
Ne îndreptăm cu-avânt spre Domnul ?

Doar El ne este călăuză vie
Zilnic, cu bunătăţi spre El ne-mbie
Păşiţi cu-ardoare-nspre măreaţa-Mpărăţie,
Să ne fălim cu Numle Lui Sfânt,
În orice zi ce ni-i dată pe acest pământ !

Amin