Cristos trăieşte în noi - aceasta e biruinţa
Autor: Watchman Nee
Album: Secretul vieţii creştine
Categorie: Meditatii

   Biruinţa este faptul că Domnul Isus trăieşte în noi. Deoarece locuieşte în mine, El poate birui în locul meu. Nu va fi nicio ispită pe care El să nu o poată învinge. Dumnezeu nu mi L-a dat pe Cristos ca să fie modelul meu, ci mi L- a dat ca să fie viaţa mea.

   În urmă cu patru ani am fost la New York. Am întâlnit acolo pe un doctor şi soţia lui. Ei aveau patru copii. Femeia avea în jur de patruzeci de ani, şi era foarte smerită. Ea mi-a spus: "Trebuie să vă rugaţi pentru mine să-I cereţi lui Dumnezeu să îmi dea răbdare. Cei patru copii ai mei mă pun la încercare dincolo de orice limită. Când unul dintre ei nu era cuminte, puteam să suport, ba chiar când doi erau neastâmpăraţi. Dar când trei deodată sunt neastâmpăraţi, simt cum încep să mă enervez. Dacă însă toţi patru sunt răi în acelaşi timp îmi pierd răbdarea."

   Am întrebat-o: "Ce vă lipseşte?" "Fără îndoială că îmi lipseşte răbdarea!" mi-a spus ea. Am continuat să o întreb "I-aţi cerut Domnului să vă dea răbdare? V-a răspuns la această rugăciune?"  "Încă nu." Atunci i-am spus de-a dreptul: "Domnul nu vă va răspunde niciodată la o astfle de rugăciune. Nici în trecut nu aţi avut răbdare, şi nici mai târziu nu veţi avea răbdare. Nu răbdarea este cea care vă lipseşte." "Ce vreţi să spuneţi?" m-a întrebat ea. "Dacă nu răbdarea îmi lipseşte, atunci ce îmi lipseşte?"

   I-am răspuns: "Ceea ce vă lipseşte este Cristos, nu răbdarea, blândeţea, sau seninătatea".

   Căci răbdarea este Cristos. Adevărata smerenie, blândeţe, sfinţenie - toate acestea sunt Cristos.

   Când am fost în Shangai, un frate mi-a spus: "Nu pot să fiu răbdător. Cum pot să fiu răbdător?"  I-am răspuns: "În Shangai este o fabrică unde se fac perii de dinţi. Ei le comercializează numai en-gros, nu cu bucata. Aşa este şi cu Dumnezeul nostru. El ne dă numai en-gros, nu cu bucata. Dacă Îi vei cere puţină răbdare, nu îţi va da. Căci El a pus toate virtuţile în Cristos.  Cetând şi primindu-L pe Cristos, Îl ai pe Cristos, şi toate virtuţile Lui sunt ale tale."

   Potrivit cu 1 Corinteni 1.30, Dumnezeu mi-L dă pe  Cristos ca să fie sfinţirea mea. Nu eu sunt cel care pot fi sfânt, ci Cristos din mine este sfinţenia mea. Nu eu sunt cel care pot fi sfânt, ci Cristos din mine este sfinţenia mea. El trăieşte sfinţenia în mine şi în locul meu.

   Dacă cineva ajunge să vadă acest lucru, îi dau mâna şi îl felicit, spunându-i că este cea mai binecuvântată persoană din lume. Însă, prin faptul că încerci să fii sfânt prin propriile puteri, nu vei fi decât un om nenorocit. Avându-L pe Cristos în tine, deţii secretul biruinţei.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/98020/cristos-traieste-in-noi-aceasta-e-biruinta