De ce se zbat în frământări popoare,
Iar oamenii doar cugetă la rău
Și nu vor ca din zare până-n zare
Să stăpânească-n lume Dumnezeu?

Se miră Creatorul că-n Viață
Atâtea vieți sunt arse în pustiu;
Vrând omului să-i deie o speranță
Prin naștere-nălță propriul Fiu.

Rege L-a uns pe orice dor și cale
Și I-a-nmânat un sceptru greu de fier,
Dar nu vă vrea Isus cioburi de oale,
Ci vă dorește ca lăstari în cer.

De ce vă arde-n piept nemulțumirea
În haine nesupuse îmbrăcați
Când I-ați putea îmbrățișa Iubirea
Și frica, bezna voastră să I-o dați?

Tot cată omenirea să se-oglinde
Și orice om se vrea ca împărat...
De ce mânia Domnului o-aprinde
Când poate fi-n Isus glorificat?