Cum CȂŞTIGĂM SUFLETE pentru MȂNTUITORUL

de Dr. R. A. Torrey

Isus a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” (Marcu 1:17)

Cuprins

Capitolul I: Câştigarea sufletelor este un ideal al fiecărui creştin

Capitolul II: Cel mai bun procedeu de a câştiga suflete

Capitolul III: Mijloace simple prin care oricine poate conduce pe alţi oameni la Domnul Hristos

Capitolul I

CȂŞTIGAREA SUFLETELOR ESTE UN IDEAL AL FIECĂRUI CREŞTIN

“Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete. –” (Proverbe 11:30)

Dacă aş merge pe străzile Bucureştiului şi aş ȋntreba pe diferiţi oameni care ȋmi ies ȋn cale: “Pe cine consideraţi ȋnţelept?”, aş primi felurite răspunsuri. Aş putea intra ȋntr-o bancă şi l-aş putea ȋntreba pe director: “Pe cine consideri dumneata ȋnţelept?” şi prea probabil voi primi următorul răspuns: “Pe acela care câştigă mulţi bani, care prin hărnicie şi isteţime ȋşi strânge o sumă de 100.000 lei, apoi de un milion, zece milioane, o sută de milioane, acela este ȋn ochii mei un om ȋnţelept!”

De la conducătorii partidelor politice aş primi alt răspuns: “Eu cred că un om este ȋnţelept dacă studiază problemele zilei: politice, economice şi financiare până le stăpâneşte; care ştie ce bugete financiare sunt bune pentru ţara sa, care câştigă simpatia şi ȋncrederea concetăţenilor săi şi, ȋn baza voturilor lor, este ales ȋn parlament, care ajunge ministru şi, ȋn sfârşit prmierul ţării!”

Şi dacă aş ȋntreba pe un ofiţer, răspunsul ar suna astfel: “Cine stăpâneşte arta războiului, cine studiază tactica şi strategia, cine ştie să conducă la victorie oştile pe câmpul de luptă, cine urcă scara ierarhică de la sublocotenent la general – acela este un om ȋnţelept!”

Dacă aş ȋntreba pe tineri, răspunsul ar suna iarăşi altfel: “Cine ştie să-şi trăiască viaţa ȋntr-un mod cât mai plăcut, cine ştie să spună cât mai multe glume ziua, iar noaptea, să ȋntreţină conversaţii amicale şi să petreacă, pe acela ȋl consider un om ȋnţelept!”

Însă dacă mă voi ȋntoarce de la oameni la Dumnezeu, pentru a căpăta răspuns la această ȋntrebare ȋnsemnată, atunci ar răsuna din tronul veşnicei lumini acest răspuns clar: “Cel ce câştigă suflete este ȋnţelept!”

Nu cine acumulează bogăţii, nu cine dobândeşte onoare sau poziţii sociale de vază, nu cine cucereşte medalii pe câmpul de luptă ori experimentează cele mai multe distracţii, ci acela care conduce sufletele oamenilor la Domnul Hristos este ȋnţelept.

Bărbaţi şi femei! În ochii lui Dumnezeu, ȋnţelept este acel om care ȋşi propune ca scop al vieţii sale câştigarea sufletelor; acesta este şi ţelul spre care tind eu ȋn această carte, şi anume: câştigarea sufletelor ar trebui să fie idealul vieţii fiecărui ucenic al Domnului Hristos.

Unii ar răspunde: “Eu cred că afirmaţia aceasta merge prea departe, e exagerată.” Fie! Voi cita şase cauze, care nu pot fi combătute, pentru a vă arăta că am dreptate.

1.       Câştigarea sufletelor este porunca pe care ne-a lăsat-o Domnul nostru Isus Hristos, când a părăsit acest pământ: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” (Matei 28:19) Acest ordin nu este dat numai celor 12, ci tuturor celor ce urmează Domnului Hristos ȋn orice secol. Dacă răsfoiţi ȋn Faptele Apostolilor veţi citi lămurit că, ȋn biserica primară, fiecare creştin credea că ȋnsărcinarea cea mai mare, aceea de a câştiga suflete pentru Învăţătorul lor, ȋi privea pe ei. De pildă, citim ȋn Faptele Apostolilor 8:4: “Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”

Aceşti misionari nu erau numai apostolii, ci membrii simpli ai bisericii.

Acum câţiva ani, ȋn timpul când predicam ȋntr-o adunare din Mineapolis din America, am observat printre ascultători un avocat tânăr. După terminarea adunării, am mers la el şi l-am ȋntrebat:

-      Sunteţi dumneavoastră creştin?

-      Gândesc că da!, răspunse el.

-      Dar aduceţi dumneavoastră pe alţi oameni la Domnul Hristos?, l-am ȋntrebat mai departe.

-      Nu, spuse el, aceasta nu este datoria mea, ci a dumitale. Eu am chemarea de a apăra drepturile oamenilor la bara justiţiei, iar dumneata pe aceea de a predica Evanghelia.

Eu am răspuns:

-      Dacă sunteţi creştin, atunci sunteţi chemat să conduceţi suflete la Domnul Isus.

-      Asta nu o cred.

-      Uitaţi-vă, şi am deschis la Faptele Apostolilor 8:4, rugând să citească locul indicat. “Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”

-      Ei bine!, spuse el, aceştia erau apostolii.

-      Binevoiţi să citiţi primul verset al acestui capitol!, şi el citi: “Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.” (Faptele Apostolilor 8:1)

El tăcu. Şi ce-ar mai fi putut spune?

Iubiţi prieteni! Dacă se află aici bărbaţi şi femei care se cred creştini şi totuşi nu câştigă suflete pentru Domnul Isus, atunci ei sunt nesupuşi Domnului.

Dacă un soldat ȋn timp de război nu ascultă de căpitanul său, purtarea aceasta poate avea urmări grave pentru el. Nu este la fel de grav pentru un creştin a nu asculta de Mântuitorul său?

Domnul Isus spune: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:14)

Într-o seară, am fost anunţat că ȋn adunarea mea se află un fiu de predicator, care, ce-i drept, mărturiseşte a fi creştin, dar nu o prea arată cu faptele. La sfârşitul adunării, m-am grăbit spre uşa pe care trebuia să iasă el şi am ȋntins mâna diferiţilor oameni, la plecare. Când s-a apropiat fiul predicatorului, i-am apucat mâna şi i-am spus:

Mă bucur să vă văd. Sunteţi dumneavoastră un prieten al Domnului Isus?

-      Da, răspunse el sincer, aşa cred.

Eu am continuat:

-      Domnul Isus a spus: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:14)

El plecă ochii ruşinat:

-      Dacă aceasta este condiţia, atunci desigur că nu sunt prietenul Domnului Isus.

Eu ȋţi pun ţie, scump cititor, aceeaşi ȋntrebare: Eşti tu prietenul Domnului Isus? Faci tu ceea ce ȋţi zice El? Câştigi tu suflete după porunca Sa? Dacă aş ruga să se ridice acum toţi prietenii Domnului Isus, ai putea-o face şi tu cu conştiinţa ȋmpăcată?

2.       Câştigarea sufletelor trebuie să fie idealul vieţii fiecărui creştin, pentru că acesta a fost singurul ideal al vieţii Domnului Isus Hristos.

         Ce ȋnseamnă a fi creştin, dacă nu a-L urma pe Domnul Isus Hristos? Ce ȋnseamnă a fi creştin, dacă nu a avea toată viaţa acelaşi scop ca şi El? Scopul suprem al Mântuitorului ne este arătat ȋn Luca 19:10: “Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

         Când a părăsit mâreţi cerului pentru a o schimba cu mizeria acestui pământ, Domnul Isus a avut o singură intenţie. Pentru o singură cauză a trăit, a suferit şi a murit El: a mântui ceea ce era pierdut. Este acesta şi ţelul tău? Trăieşti tu pentru aceasta? Este aceasta singura dorinţă arzătoare a sufletului tău? Este ea pasiunea vieţii tale, care se ȋnalţă deasupra tututor patimilor? Dacă nu este, atunci ce drept ai tu să te numeşti creştin? Dacă tu ai un ideal al vieţii cu totul deosebit de al Lui, cum te numeşti atunci un urmaş al Domnului Hristos?

         Domnul Isus spune: “Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4:19) Îl urmaţi voi? Sunteţi voi pescari de oameni?

         Dacă aş fi rugat la ȋnceputul adunării să se ridice toţi urmaşii Domnului Hristos, cred că s-ar fi ridicat ȋntregul public ascultător – cum ar fi ȋnsă, dacă aş lansa aceeaşi invitaţie acum? Câţi ar putea să se ridice?

3.       Câştigarea sufletelor ar trebui să fie scopul vieţii fiecărui creştin, pentru că, ȋn această lucrare noi ne bucurăm de un privilegiu deosebit: acela de a fi personal ȋn comuniune cu Domnul Isus. În Biblia noastră există o făgăduinţă măreaţă, o promisiune pe care o ştiţi cu toţii. Nu lucurl acesta mă miră, ci altceva: voi o ȋntrebuinţaţi fără legătură cu contextul şi condiţia care se află ȋnaintea ei. Ea sună: “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20) Există oare o făgăduinţă mai preţioasă? Observaţi ȋnsă condiţia, care stă ȋn versetul anterior: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile (...), şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Cu alte cuvinte: “Dacă mergeţi pe calea Mea, şi Eu voi merge pe a voastră. Dacă mergeţi la lucru ȋn părtăşie cu Mine, şi Eu voi merge ȋn legătură personală cu voi.”

Doresc să vă ȋntreb: “Aveţi voi vreun drept asupra acestei promisiuni? Aţi reptetat-o ȋn multe rânduri, de multe ori aţi clădit pe ea, dar aveţi voi ȋntr-adevăr vreun drept real asupra ei? Mergeţi, ȋn măsura ȋn care v-o permit ȋmprejurările, să mântuiţi suflete, să câştigaţi oameni pentru Hristos Mântuitorul? Dacă o faceţi, atunci această promisiune vă este adresată, dar dacă o neglijaţi – atunci ea nu vă priveşte ȋn nici un fel.

4.       Câştigarea sufletelor trebuie să fie scopul vieţii noastre, tocmai pentru că prin aceasta avem parte din abundenţă de puterea Duhului Sfânt. Prietenii mei, nu există o mai mare binecuvântare decât a primi Duh Sfânt, a fi plin de Duhul Sfânt. Totuşi fiţi atenţi! Această binecuvântare se dă numai ȋn vederea unui scop precis şi poate fi primită numai când noi ne familiarizăm cu acest scop. Aceasta ni se dezvăluie ȋn Faptele Apostolilor 1:8, unde Domnul Isus spune: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

         Darul Duhului Sfânt ni se ȋmparte pentru a ne face destoinici ȋn serviciul lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se roagă zi de zi şi an de an pentru plinătatea Duhului Sfânt, fără  ca s-o primească. De ce? Pentru că ei voiesc să aibă din aceasta numai un câştig personal, ei caută interesele lor, iar nu pe acelea ale lui Dumnezeu. Sunteţi voi dispuşi să mergeţi, prin puterea lui Dumnezeu, să spuneţi altora despre Domnul Isus, să ȋnduplecaţi şi să convingeţi pe bărbaţi, femei, copii, pe sărac ca şi pe bogat, să-L primească pe Mântuitorul? Atunci – şi numai atunci – puteţi primi plinătatea Duhului Sfânt.

5.       A câştiga suflete trebuie să fie deci idealul suprem ȋn viaţa fiecărui creştin, pentru că această lucrare se soldează cu cele mai binecuvântate rezultate. Nu există lucrare mai binecuvântată, nici una care s-ar putea cel puţin compara cu aceea de a aduce bărbaţi şi femei la cunoştinţa mântuitoare a Domnului Isus.

         A sătura pe cei flămânzi, a ȋmbrăca pe cei goi, a pune la adăpost pe cei sărmani, a ȋnvăţa pe cei neştiutori, sunt lucruri frumoase şi eu apreciez orice se face ȋn direcţia aceasta.

         Totuşi, credeţi-mă că toate acestea nu pot fi comparate cu cea mai măreaţă şi binecuvântată faptă, aceea de a aduce suflete pierdute la viaţa ȋn Domnul Isus Hristos.

         În Biblia mea se găseşte un pasaj – o, dacă aş putea să bat cu ciocanul ȋn inimile voastre trei cuvinte care apar ȋn acest pasaj, astfel ca voi să ȋnţelegeţi deplina lor ȋnsemnătate şi putere, atunci aş părăsi acest oraş cu inima voioasă fără să mai ţin aici o altă predică. Căci dacă ȋmi va reuşi să ȋntipăresc acest pasaj din Scriptură ȋn inimile voastre, atunci scumpii mei ascultători, aţi alerga toţi pe străzile acestui oraş, rugând fierbinte pe oameni, ȋn orice timp din zi şi noapte: “Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”

         Ştiţi voi la care verset mă gândesc? Este unul foarte cunoscut. Conţinutul lui, cu regret trebuie să vă spun, ȋl ştiţi prea bine; astfel că nu v-aţi oprit niciodată să cântăriţi ȋnsemnătatea lui. Se găseşte ȋn Iacov 5:20: “Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte.”

         Să dea Domnul ca acest text din Scriptură să se imprime astăzi ȋn inimile voastre, ȋn special aceste trei cuvinte: SUFLET – MOARTE – MȂNTUI!

         Să ȋncepem cu cuvântul “suflet”: “Va mântui un suflet de la moarte.”

         Fraţi şi surori, aş vrea să vă determin ȋn această după-amiază să preţuiţi un suflet, aşa cum o face Dumnezeu! Aş vrea să conving de valoarea oricărui suflet, nu numai sufletul filozofului, prinţului şi al omului cult, ci şi cel al beţivului, al prostituatei, al analfabetului, al micilor vagabonzi murdari şi zdrenţuroşi de pe străzi.

         Cu ce se aseamănă valoarea sufletului? Aurul e nimic, toate bijuteriile lumii sunt numai praf faţă de suflet.

         La expoziţia universală din Chicago 1893 s-au expus ȋntr-un loc din galeria industrială Tefony obiecte preţioase. Locul acesta era tot timpul ȋnconjurat de oameni, astfel că eu niciodată n-am putut vedea obiectul pe care aceşti oameni ȋl priveau uimiţi. După mai multe zile, am reuşit ȋntr-o dimineaţă, săltându-mă pe vârful picioarelor, să arunc o privire peste umerii oamenilor care-mi stăteau ȋnainte, ȋn vestitul galantar de sticlă. Ce era acel obiect care atrăsese atât de mulţi privitori? Era un con din catifea prupurie, care se ȋnvârtea ȋn jurul axei sale şi vârful căruia strălucea un diamant mare de o valoare fabuloasă. Se spune că ȋn timpul expoziţiei l-ar fi privit şi admirat milioane de oameni. Desigur că el merita să fie privit, dar niciodată nu m-am putut gândi la el, fără să-mi imaginez că fiecare suflet, chiar şi al celui mai mare beţiv sau al celei mai decăzute femei, este ȋn ochii lui Dumnezeu de o valoare infinit mai mare decât zeci de mii de diamante ca acestea.

         Eu am ȋn New York doi prieteni care au lucrat cu mult succes ȋn aceeaşi branşă. Unul şi-a ȋnceput cariera de comerciant literalmente fără nici un ban. Însă, cu o rară dibăcie, şi-a strâns o avere de un milion, apoi de patru milioane de dolari. Într-o zi, pe când traversa o stradă, a fost călcat de un tramvai, fiind dus acasă ȋn agonie. A lăsat patru milioane de dolari. Da, a lăsat aici cele patru milioane de dolari. N-a luat nici un dolar cu sine ȋn veşnicie. Îmi amintesc că ziarele din New York au consacrat coloane ȋntregi de articole elogioase la adresa acestui “self-mademann”! El ȋncepuse fără nici un ban, adunase o avere de 4 milioane, după care murise.

         Şi celălalt prieten al meu a prosperat ȋn afacerile sale. Cred că a ajuns până la suma de 1 ½ milion de dolari. Dar Dumnezeu a bătut ȋntr-o zi la uşa casei sale, răpindu-i unicul său copil, o fetiţă cam de 4 ani, idolul inimii sale. Puţine zile după ȋnmormântare, pe când se ȋntorcea acasă cu tramvaiul, gândindu-se la odorul său adormit, l-au podidit lacrimile. Şi rememorându-şi mai departe necazul, l-a fulgert ȋntrebarea: “Fiica ta a murit; ce faci tu acum pentru fiicele altor oameni?” Atunci el a trebuit să-şi răspundă: “Nimic – dar nu va fi aşa.”

         În anul următor el a donat suma de 10.000 de dolari pentru salvarea fetelor decăzute din New York, ȋn al doilea an a donat iarăşi 11.000 de dolari, pentru ca ȋn al treilea an să se ofere pe sine ȋnsuşi lui Dumnezeu.

         A renunţat la afacerile sale din Str. Fulton; mergea numai două ore pe săptămână ȋntr-acolo, ȋn vreme ce petrecea de multe ori 18-20 de ore pe zi ȋn cartierul săracilor din New York, căutând pe cei perduţi. În sfârşit şi-a vândut afacerile şi ȋşi dedică toată energia şi timpul său pentru a merge ȋn lume şi a aduce oamenilor vestea despre Domnul Isus Mântuitorul. Acum a trecut vârsta de 70 de ani. Dumnezeu l-a folosit pentru mântuirea a mii de oameni dintre cei mai păcătoşi. Vreau să vă pun o ȋntrebare: care din aceşti doi bărbaţi – privindu-i ȋn lumina veşniciei şi a judecăţii de apoi – şi-a ȋntrebuinţat mai bine timpul, averea şi talentele sale? Oare acela care şi-a depus toată energia pentru a dobândi 4 milioane de dolari, pe care la moarte le-a lăsat aici, intrând ȋn veşnicie ca un sărac? Sau acela care şi-a folosit capacitatea pentru mântuirea a mii de suflete, care ȋl vor ȋntâmpina ȋntr-o veşnicie măreaţă şi ȋl vor binecuvânta?

         Trecem la al doilea cuvânt, “moarte”: “Va mântui un suflet de la moarte.”  O, scumpii mei ascultători, cuvântul “moarte” este unul dintre cele mai groaznice din ȋntreaga noastră limbă. Cu toate că unii poeţi şi clerici ȋncearcă ȋn zilele noastre să ȋnfăţişeze moartea ȋn culori frumoase, totuşi ȋn moarte nu-i nimic luminos şi frumos. Moartea este oribilă, groaznică şi respingătoare, moartea este duşmanul nostru. Mărire Domnului nostru că ea este un duşman ȋnvins pentru creştin, căci Domnul Isus a nimicit moartea aducându-ne viaţa şi nemurirea; totuşi, moartea ȋn sine este şi rămâne ceva ȋngrozitor.

         Şi acum ascultaţi: Dacă voi aduceţi la cunoştinţa mântuitoare a Domnului Isus Hristos pe un suflet tânăr sau bătrân, mare ori mic, atunci aţi mântuit un suflet de la moarte. Cugetaţi: moartea sufletului nu ȋnseamnă o simplă distrugere, nu o ȋncetare totală, o dizolvare ȋn nimic. Viaţa ȋn Noul Testament ȋnseamnă o existenţă care corespunde adevăratei noastre fiinţe: sfântă, asemenea lui Dumnezeu, preamărindu-L pe El. Moartea este dimpotrivă o existenţă străină, nelegiuită, pătată, plină de ȋnjosire, ruşine şi deznădejde.

         Să privim şi la al treilea cuvânt, “mântuire”: “Va mântui un suflet de la moarte.” Acesta este un cuvânt cu o semnificaţie deosebită. Voi mărginiţi uneori ȋnsemnătatea lui şi o preţuiţi prea puţin, ȋnsă aşa, ȋn felul ȋn care Biblia ȋntrebuinţează cuvântul “mântuire”, el se dovedeşte unul dintre cele mai măreţe. Nu ȋnseamnă numai mântuire de la, ci şi mântuire pentru ceva; nu numai a mântui de la moarte, iad, ci şi pentru mărire, sfinţenie, pentru fericire şi legături sfinte cu Domnul.

         Să presupunem că aş fi dat anunţ că voi dezvălui comercianţilor din acest oraş, ȋn după-amiaza acestei zile, un procedeu prin care pietricelele obişnuite de pe stradă vor fi transformate ȋn diamante de primă categorie. Vă asigur că ȋncăperea aceasta ar fi de zeci de ori prea mică, ca să poată cuprinde toată mulţimea care ar dori să ȋnveţe acest procedeu. Fraţi şi surori, bărbaţi şi femei, vreau să vă ȋnvăţ pe voi secretul transformării pietrelor ȋn diamante.

         Mergeţi afară pe străzile oraşului, mergeţi ȋn casele şi ascunzătorile viciului, la drumuri şi la garduri, aplecaţi-vă adânc pentru a culege pietre simple şi aspre şi transformaţi-le, prin arta măreaţăa câştigării sufletelor, ȋn diamante vrednice să ocupe şi ele un loc ȋn coroana Mântuitorului.

         Este oare pe lume ceva care să merite mai mult atenţia noastră?

6.       Încă o dată: Câştigarea sufletelor trebuie să fie idealul vieţii fiecărui creştin, pentru că nici o altă ocupaţie nu aduce o răsplată mai mare.

         Există, privitor la aceasta, un verset pe care doresc să-l reţineţi: “Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” (Daniel 12:3)

         Unii oameni vor să strălucească deja aici jos. Iubiţilor, acest lucru nu se răsplăteşte! Steaua strălucitoare pe firmamentul politic, financiar ori social, cât timp va străluci ea oare? Câţiva ani, după care va apune pentru totdeauna. Vă mai amintiţi de cele mai strălucitoare stele de pe firmamentul politicii noastre de acum trei ani? Era o stea care n-avea pereche ȋn strălucire, un bărbat despre care lumea ȋntreagă vorbea şi al cărui nume stătea alături de numele celor mai mari bărbaţi de stat ai Americii – Washington şi Lincoln. Dar ȋntr-o noapte, un glonte de pistol al unui anarhist pe jumătate nebun a stins pentru totdeauna această stea măreaţă, şi azi nu-şi mai aduce aminte nimeni de acel bărbat. Aproape nimeni nu mai vorbeşte azi ȋn America despre Mac Kinley. Poţi să citeşti ziare de zi cu zi şi niciodată n-ai să mai ȋntâlneşti numele său. Tot ce reprezenta ȋnainte Kinley reprezină astăzi Roosevelt. Peste zece ani, ȋn locul lui va fi altcineva. La fel este şi ȋn Anglia şi peste tot ȋn lume. În Anglia momentan primul rol ȋl joacă Chamberlain. Peste zece ani va fi uitat.

         Nici o răsplată nu avem dacă strălucim aici, pe pământ. Dincolo ȋnsă, da, ni se răsplăteşte.

         Dragi credincioşi, cei mai mulţi dintre noi, probabil, chiar dacă ar voi, nici n-ar putea străluci aici jos; ȋnsă dincolo, slavă Domnului, toţi vor putea străluci. Însă ȋntr-acolo ne duce o singură cale. Mântuieşte pe cei pierduţi, conducându-i la Mântuitorul.

         Înainte să ȋnchei trebuie să vă povestesc ceva, o ȋntâmplare atât de minunată, ȋncât la ȋnceput eu n-am putut s-o cred. Totuşi s-a dovedit adevărată.

         La vreo 14 km de locuinţa mea din Chicago, povesteşte fratele persoanei care a jucat rolul cel mai ȋnsemnat, se află Evanston, unde se găseşte cea mai mare Universitate metodistă din America. Acum câţiva ani, pe când numărul studenţilor nu era atât de mare, se aflau printre ei şi doi băieţi robuşti de la ţară. Unul din aceştia era ȋnotător excelent.

         Într-o dimineaţă de vară, pătrunde ȋn şcoală vestea că, pe mare, tocmai ȋn direcţia Evanstonului, ar fi naufragiat un vapor. Studenţii şi locuitorii oraşului aleargă jos la mal şi văd ȋn depărtare vasul sfărâmat scufundându-se. Eduard Halley, fiind ȋnotător bun, se dezbracă, ȋşi leagă ȋmprejurul trupului o funie al cărui capăt ȋl azvârle la mal, sare ȋn valuri, ȋnoată până la sfărâmăturile vasului, apucă pe un ȋnecat şi face semn privitor să-l tragă la mal. Apoi din nou se aruncă ȋn mijlocul talazurilor spumegânde, apucă un bărbat sau o femeie ȋnecată şi ȋi aduce la mal ȋn siguranţă. A făcut drumul acesta de zece ori, apoi a obosit peste măsură. Între timp, s-a aprins un foc la mal, la care cutezătorul ȋnotător, de-abia ţinându-se pe picioare, a ȋncercat să-şi ȋncălzească membrele sale ȋnţepenite. Cum stătea şi privea peste apă, a văzut ȋn depărtare nişte oameni luptându-se cu valurile.

-      Băieţi, a strigat el, trebuie să mă duc din nou.

-      Nu, nu se poate, au răspuns ei, ar fi cu totul zadarnic. Tu eşti oboist peste măsură şi n-ai mai putea să salvezi pe nimeni. O astfel de ȋncercare din partea ta ar ȋnsemna pur şi simplu o sinucidere.

-      Băieţi, dar ei sunt gata să se ȋnece şi ȋn orice caz eu vreu să ȋncerc.

Orice rugăminte a fost de prisos.

-      Eu vreau.

Şi din nou a ajuns ȋn apă, ȋn luptă dârză cu valurile turbate. A apucat pe un om care cu greutate se menţinea la suprafaţa apei, şi l-a adus ȋn siguranţă la mal. La fel a mai salvat ȋncă patru oameni. Cu greu a ajuns la mal pentru a se ȋncălzi din nou la foc. Îngerul morţii l-a atins. Privirea i-a alunecat iar către spuma mării. Deodată a descoperit un buştean, ridicându-se şi coborându-se odată cu valurile, şi capul unui bărbat şi al unei femei.

-      Băieţi, spune Eduard, acolo un bărbat şi o femeie ȋncearcă să se salveze.

Ei observă cum buşteanul pluteşte către un şir de stânci ce ȋşi scoteau vârfurile din apă şi ştiau că asta ȋnseamnă moartea sigură a celor doi naufragiaţi.

-      Băieţi, eu vreau să-i ajut.

-      Nu, cu nici un chip, Eduard, tu nu mai poţi, au strigat ei.

-      Eşti la capătul puterilor.

Dar el nu s-a lăsat reţinut:

-      Voi ȋncerca.

Zis şi făcut. A ajuns cu greu la buşteanul plutitor, şi-a adunat puterile care ȋncepuseră să-l părăsească şi a ocolit cu buşteanul locul periculos, ȋndreptându-l spre mal. El ȋnsuşi a fost tras la mal de mâini prietenoase şi dus ȋn camera sa. A fost aşezat pe pat, s-a aprins focul ȋn vatră şi fratele său, John, a vegheat toată noaptea la căpătâiul său. Eduard a ȋnceput să aiureze. În vreme ce John stătea dus pe gânduri la fereastră, a auzit deodată paşi ȋnceţi ȋnapoia sa; cineva l-a apucat de umeri, el s-a ȋntors şi a văzut pe Eduard, care-l privea gânditor.

-      Ce-i cu tine, Eduard?

-      John, spune-mi, am făcut eu tot ce mi-a stat ȋn putinţă?, a fost ȋntrebarea bolnavului, drept răspuns.

-      Da, Eduard, ai salvat 17 oameni!

-      Asta o ştiu, spuse el, dar mi-e teamă că n-am făcut tot ce trebuia să fac. John, spune-mi sincer, tu crezi că am făcut totul?

John l-a dus din nou la pat şi s-a aşezat lângă el.

         Mi-a povestit că peste noapte Eduard a ȋnceput să delireze. John stătea credincios la patul lui şi căuta să-l liniştească, pentru că bolnavul nu se gândea la nimic altceva decât la toţi acei oameni care şi-au găsit mormântul ȋn mare.

-      Eduard, tu ai salvat 17 vieţi de la moarte sigură!

-      O ştiu, John, ştiu, dar totuşi, dacă aş fi putut să salvez ȋncă unul cel puţin!

Această tânguire o repeta necontenit şi nu voia să se liniştească.

Voi, fraţi, surori şi prieteni, voi toţi şi eu, noi cu toţii ne aflăm astăzi la ţărmul unei mări furtunoase. Dacă aruncăm o singură privire peste marea aceasta tulburată a vieţii, vedem de jur ȋmprejur nenumăraţi naufragiaţi. Vreţi să stăm oare aici liniştiţi, cu mâinile ȋncrucişate, ȋn timp ce ei se ȋneacă şi dispar, se cufundă ȋntr-o veşnicie fără nici o licărire de speranţă?

Nu, lăsaţi să ne cufundăm mereu, până ce dispare ultima suflare a vieţii noastre, până ce cădem zdrobiţi la ţărm şi chiar atunci să strigăm plini de iubire sinceră şi mistuitoare către omenire, ȋmpreună cu Eduard Halley: “Ah, dacă aş mai fi putut salva ȋncă unul!”

CAPITOLUL II

CEL MAI BUN PROCEDEU DE A CȂŞTIGA SUFLETE

“El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon (...) şi l-a adus la Isus.” (Ioan 1:41-42)

Cel care l-a condus pe Petru la Domnul Isus a fost Andrei, fratele lui. Nicăieri nu ni se povesteşte de acest Andrei că ar fi ţinut vreodată o predică, ȋnsă fratele său, pe care l-a condus la la Domnul Isus, a ţinut o predică care a adus 3000 de oameni ȋntr-o zi la credinţa ȋn Mântuitorul lumii. Niciodată n-ar fi putut Simon Petru să ţină predica aceasta, dacă fratele său, Andrei, nu s-ar fi interesat personal de sufletul lui. Eu cred că cel mai ȋnsemnat lucru pe terenul creştinesc este ȋntotdeauna acela de a merge individual de la un suflet la altul. Noi suntem porniţi să admirăm pe vorbitorul de la amvon, care predică Evanghelia cu ȋnsufleţire la mari mulţimi; dar eu cred că Dumnezeu ȋi dă o atenţie mai mare aceluia care se osteneşte cu fiecare suflet ȋn parte pentru a-l conduce la Domnul Isus.

Odată, pe când mă aflam la Chicago, m-a vizitat o femeie oarbă, care, printre altele, mi-a spus:

-      Crezi dumneata că dacă sunt oarbă nu pot să lucrez pentru Domnul?

-      Nu, am răspuns eu, dimpotrivă, acest fapt poate fi folositor. Mulţi oameni care văd că eşti oarbă vor veni la dumneata cu cea mai mare ȋncredere şi vei putea vorbi cu ei despre Mântuitorul.

-      Eu nu ȋnţeleg aşa, nu-mi place să vorbesc cu fiecare suflet ȋn parte. Dacă cineva ȋn starea mea ar avea darul vorbirii, ar putea să predice deodată la 500/600 de persoane, ȋn loc să-şi piardă timpul cu discuţii personale. Desigur că Domnul Isus, Învăţătorul dumitale, a putut să vorbească deodată la 5000 de oameni, şi totuşi El n-a socotit ca ceva josnic să se ȋntreţină cu fiecare ȋn particular.

V-aţi gândit ce putere zace ȋn lupta personal după un suflet? Un ȋnvăţător al Şcolii Duminicale din Boston observă ȋn grupa sa un băiat străin. După ȋnfăţişare părea a fi de la ţară. El făcea impresia unui ins greoi şi neȋndemânatic, părea că nici nu cunoaşte Biblia, neputând să găsească nici măcar Evanghelia după Ioan. Era mâhnit, văzând cât de vioi şi de inteligenţi erau ceilalţi băieţi şi cât de bine cunoşteau ei Biblia. Era un tânăr necopt, neştiutor, de 17 ani, dar ȋnvăţătorul său avea o inimă fierbinte, plină de iubire pentru Domnul Isus şi pentru sufletele pierdute. Într-o zi, acesta s-a dus ȋn atelierul de cizmărie, unde lucra băiatul şi l-a ȋntrebat:

-      N-ai dori şi tu să fii creştin?

Nimeni nu vorbise vreodată astfel cu el, nimănui nu-i păsa de sufletul său. El a răspuns:

-      Ba da, aş dori din toată inima.

Atunci ȋnvăţătorul Şcolii Duminicale l-a lămurit ce ȋnseamnă a fi creştin şi apoi a spus:

-      Hai să ne rugăm.

Ei au ȋngenunchiat ȋntr-un colţ din fundul atelierului şi ȋn ziua aceea, băiatul – pe cât a putut ȋnţelege – a devenit un creştin. Băiatul acela era Dwight L. Moody! Dacă Eduard Kimball, acel ȋnvăţător al Şcolii Duminicale, s-ar fi dat ȋnapoi de la acest lucru personal, oare ar mai fi văzut lumea un Moody şi marea sa lucrare?

Poate că ici şi colo, câte un ȋnvăţător al Şcolii Duminicale suspină: “Ah, dacă aş putea lua parte la adunarea cea mare, care se ţine tocmai acum când eu am şcoală“, ori „Ce aş fi vrut să merg ȋn alt loc, dar din nefericire trebuie să conduc Şcoala Duminicală!“ Oare ştii tu pe cine ȋl ȋnveţi? Ştii tu ce poate să devină băiatul acela zdrenţuros? Căci eu cred că fiecare ȋnvăţător al Şcolii Duminicale, cel puţin caută sincer să-i conducă pe elevii săi la Domnul Isus. Lumea aceasta nu va fi niciodată mântuită prin predici puternice, ea poate fi cucerită numai prin lucrul cu fiecare om, individual. Să zicem că aici ar fi adunată o mulţime de 2000 de persoane, fiecare dintre aceştia voind să lucreze pentru Domnul. Să mai presupunem că - ȋntrebuinţând cele mai bune puteri ale sale - ȋntr-un an fiecare va conduce un singur suflet la Dumnezeu şi aşa mai departe. Care ar fi rezultatul?

La sfârşitul acestui an vor fi ȋn loc de 2000, 4000 de creştini, după 2 ani 8000, după 3 ani 16000, după 7 ani, 256000, iar la sfârşitul celui de-al optulea an, ȋntregul oraş ar fi câştigat pentru Domnul Isus. După 35 de ani, fiecare om de pe faţa pământului ar auzi Evanghelia. Nu există nici un creştin care să nu fie capabil să câştige anual, cel puţin un suflet. Iar dacă noii mântuiţi vor fi conduşi şi ȋndemnaţi să ia parte şi ei la câştigarea sufletelor, lanţul ar deveni dince ȋn ce mai mare, până ar cuprinde ȋntregul pământ.

Să vă vorbesc despre avantajele acestei lucrări personale.

1.       Primul avantaj este acela că lucrarea individuală este la ȋndemâna fiecărui credincios.

Voi nu puteţi predica toţi şi sunt bucuros de aceasta. Ce organizaţie ar trebui, dacă toţi creştinii ar fi predicatori! Voi nu puteţi cânata toţi plăcut. Şi aceasta este bine, căci altfel corul n-ar mai interesa pe nimeni şi nimeni n-ar mai veni să-l asculte, iar eu aş pierde ocazia de a vă predica. Nu puteţi păstori toţi o Şcoală Duminicală. Unii oameni cred totuşi că fiecare om pocăit o poate face. Eu nu sunt de părerea asta şi cred că se fac mari greşeli ȋn această direcţie, ȋnsărcinând persoane nepotrivite pentru acest lucru. Dar nu există vreun copil al Domnului care să nu fie ȋn stare să facă lucru individual. O mamă care are o mulţime de copii ori alte suflete ȋn grijă, ştie, cel puţin nădăjduiesc, că nu este chemată să predice, ȋnsă lucrul individual poate să-l facă mai bine ca oricare altul.

Odată a venit la mine o doamnă, mamă a 5 copii şi mi-a spus (presupun că tocmai citise viaţa lui Francisc Willard):

-      Ce bucuroasă aş fi, dacă aş lucra şi eu pentru Domnul Hristos!

Eu i-am răspuns:

-      Aceasta o puteţi face cu toţi oamenii din jurul dumneavoastră.

N-am pierdut-o din vedere pe această doamnă. Toţi copiii ei au venit la Domnul Isus, toţi! Se lupta pentru sufletul fiecăruia, fie că era al servitoarei care slujea la ea, ori al băiatului de la prăvălie, care venea la uşa ei. Ea nu mergea să facă târguieli fără a găsi ocazia de a vorbi cu vânzătorul ori cu vânzătoarea despre ce-i lipsea. Şi, când moartea şi-a făcut intratrea ȋn casa ei, răpindu-i un copilaş dulce, n-a uitat nici de data asta să vorbească cu antreprenorul de pompe funebre despre mântuirea sufletului său. El mi-a povestit mai târziu că nimic nu l-a impresionat mai mult ȋn toată viaţa lui decât că doamna aceea, ȋn toată durerea ei adâncă, a mai găsit timp să se ȋngrijească şi de sufletul lui.

Chiar şi un invalid poate să mai lucreze pentru Domnul Isus. Eu am o cunoştinţă ȋn New York, care a părăsit o viaţă tihnită, ca să lucreze printre cei căzuţi. Într-o zi a reuşit să conducă la Domnul Isus pe o fată greu ȋnrobită de păcat. Nu mai avea mult de trăit, şi pentru că nu avea adăpost, cunoştinţa mea a primit-o ȋn casa ei. Puţin ȋnainte de moarte, Esfira, aşa se numea fata, a scris tuturor tovarăşilor ei de păcate, care zăceau prin ȋnchisori sau rătăceau ȋncoace şi ȋncolo prin cele mai decăzute medii (aparţineau cercurilor criminale), despre Domnul Isus Mântuitorul. Pe cei care nu erau ȋnchişi ȋi rugase să vină pe la ea şi s-o viziteze. Cunoştinţa mea ȋmi povestea: era un ȋntreg pelerinaj de bărbaţi şi femei cu fizicul ruinat, care suiau şi coborau treptele ca să o vadă pe Esfira. Atunci Esfira a condus peste 100 de suflete la Domnul Hristos.

Oare, nu ne face de râs pe noi lucrul acesta? Să dea Domnul ca acum inimile voastre să fie aprinse de râvnă sfântă, ca să primiţi darul Duhului Sfânt ca să vă ocupaţi cu această lucrare individuală: a câştiga suflete!

2.       Cel de-al doilea avantaj constă ȋn aceea că acest lucru poate avea loc oriunde. În adunare se poate predica de 2-3 ori pe săptămână, pe când ȋn fabrică, neputându-se ţine servicii dumnezeieşti, poţi să mergi de exemplu ȋn timpul când se face plata şi să discuţi individual cu oamenii.

Un om din fabrica de săpun Hudson a venit ȋn câteva rânduri la adunare şi s-a pocăit. De atunci am primit de la dânsul multe scrisori ȋn care mă ȋnştinţează că ţine mici adunări ȋn fabrică. În ultima ȋmi scrie chiar că au ȋnceput să se adune ȋntr-o casă particulară.

În turnătoria Bradley, un lucrător a primit o invitaţie tipărită la o adunare. Dar pentru că el nu putea să vină, a dat-o mai departe unui coleg care avea o reputaţie foarte urâtă. Acesta s-a dus şi s-a pocăit la prima adunare. A doua zi, ȋntors la lucru, a istorisit schimbarea pe care Domnul o făcuse ȋn el tuturor colegilor săi şi urmarea a fost o puternică trezire ȋn acea fabrică.

În Manchester un telegrafist s-a pocăit şi la scurt timp s-au pocăit ȋncă 70 de telegrafişti. Nu există nici o fabrică, hotel sau cârciumă ȋn care să nu poţi lucra individual cu oamenii.

3.       Cel de-al treilea avantaj constă ȋn faptul că o poţi face oricând. În orice timp din zi sau noapte, de 365 de ori ȋntr-un an! Nu poţi predica la orice oră; dacă o faci de 3 ori pe zi este frumos din partea ta. Dar nu există nici o oră ȋntre azi la amiază şi mâine la amiază, ȋn care să nu poţi face lucru sufletesc individual. Poţi de exemplu să mergi noaptea pe stradă şi să te ȋngrijeşti de cei fără adăpost. Pe când lucram ȋncă ȋn Minneaplolis, am angajat special o misionară pentru lucrarea de noapte. Datoria ei era să vorbească beţivilor, femeilor decăzute şi lucrătorilor de noapte şi am avut ocazia să observ unele din cele mai temeinice pocăinţe printre aceşti oameni. Această misionară aparţinuse odată  acestei pături sociale şi acum inima ei ardea ca să-i conducă pe aceşti oameni la Domnul Isus care o mântuise şi pe ea.

Moody, curând după pocăinţă, s-a hotărât să nu lase să nu lase să treacă nici o singură zi fără să spună cuiva despre Domnul Isus. Într-o seară, s-a ȋntors acasă cam pe la ora 22 şi şi-a spus: “Astăzi n-ai vorbit cu nimeni, ai scăpat ocazia!” Cum mergea aşa trist, iată că vede pe un bărbat rezemat de stâlpul unui felinar şi ȋşi spune: “Aceasta poate fi singura ocazie.” S-a grăbit spre străin şi l-a ȋntrebat:

-      Dumneavoastră sunteţi creştin?

-      Nu te priveşte pe dumneata, şi dacă nu ai fi un predicator, te-aş azvârli ȋn canal, a fost răspunsul ȋmbufnat.

-      Ei, spuse Moody liniştit, eu voiam să vă conduc la Domnul Isus şi a plecat.

În ziua următoare acesta s-a dus la un prieten al lui Moody şi i-a spus:

-      Moody ăsta este un zelos lipsit de minte. Aseară mi-a vorbit cam ȋn termenii ăştia: “Dumenavostră sunteţi creştin?” Asta nici nu-l priveşte pe el. Dacă n-ar fi fost predicator, ȋţi spun sincer, l-aş fi doborât la pământ. El produce prin aceasta mai multă pagubă decât folos.

Prietenul i-a istorisit lui Moody toate acestea, adăugând:

-      Vezi, Moody, este frumos să fii serios, sincer şi hotărât, dar tu eşti

plin de râvnă dar lipsit de pricepere, şi astfel produci daune ȋn loc de foloase.

Doresc să observ aici că este mai bine să ai râvnă fără minte, decât minte fără râvnă. Moody a plecat acasă foarte descurajat şi mâhnit.

Trecuseră mai multe săptămâni, când ȋntr-o noapte cineva a bătut puternic ȋn uşa camerei lui Moody. El s-a sculat, a deschis şi a văzut pe acelaşi bărbat de lângă felinar stând ȋnaintea sa.

-      Domnule Moody, a spus el, nu mai am nici o clipă de odihnă de când mi-ai vorbit dumneata ȋn seara aceea şi iată am venit să te rog să-mi arăţi cum să devin un creştin. Moody l-a luat ȋnăuntru şi i-a arătat calea mântuirii.

Altă dată, Moody se pregătea să se culce, când şi-a adus aminte: “Astăzi n-ai vorbit cu nimeni ȋncă, dar”, ȋşi spuse el, “sunt deja ȋn pat şi nu pot să mă mai scol.” Însă nu a avut linişte. S-a sculat şi a privit afară. Ploua turnând cu găleata. “Ei bine, pe o astfel de vreme desigur că nu are nici un rost să ieşia afară, nici un suflet nu va fi pe stradă.” Deabia ȋl străbătuse acest gând şi iată că pe stradă s-au auzit nişte paşi apăsaţi, de bărbat. Când străinul a ajuns ȋn dreptul uşii sale, Moody l-a rugat să intre puţit la adăpost până va sta ploia. Străinul a intrat şi după puţini vreme, Moody a putut să-l conducă la Domnul Isus, unicul loc sigur de refugiu şi adăpost.

4.       Cel de-al patrulea avantaj este acela că prin lucrarea individuală se poate ajunge cu Evanghelia la toate straturile sociale. Sunt mii de oameni care nu pot veni la adunare, chiar dacă ar vrea, şi alte mii care nu vor, chiar dacă ar putea. Să presupunem că această sală ar cuprinde dimineaţa şi seara ȋmpreună 20000 de oameni, 580000 sunt ȋnsă afară. Iar noi vrem să-i avem pe aceşti 580000! În adunare nu ne putem apropia de ei şi nici ȋn adunările ţinute sub cerul liber. Performanţa aceasta este posibilă numai prin lucrare individuală. Nu este nimeni pe care să nu-l poţi atinge ȋn acest fel, fie bărbat, fie femeie, fie copil, fie poliţistul, poştaşul ori măturătorul. La toţi aceştia poţi ajunge numai prin lucrare individuală.

5.       Cel de-al cincelea avantaj: ai o ţintă precisă. Când predcici trebuie să te exprimi la modul general. La lucrul individual ai ȋntotdeauna numai o persoană ȋnaintea ta şi te poţi ȋntoarce ȋn orice moment la punctul iniţial. Henry Ward Bicher s-a dus odată cu tatăl său la vânătoare. Nu era pentru prima oară, dar niciodată nu ȋmpuşcase ceva până atunci. Curând au descoperit o veveriţă.

-      Nu vrei s-o ȋmpuşti?, l-a ȋntrebat tatăl.

-      Da, tată, dar n-am nimerit ȋncă niciodată.

-      Sprijină doar ţeava puştii de craca asta şi priveşte ȋnainte pe ţeavă. Vezi veveriţa?

-      Da, tată.

-      Bine, atunci apasă pe trăgaci.

El a apăsat şi veveriţa a căzut la pământ la prima ȋmpuşcătură. Primul animal pe care l-a ȋmpuşcat Henry ȋn viaţa sa! De ce? Pentru că veveriţa fusese primul animal asupra cărui Henry ochise. Acesta este neajunsul major al unei părţi ȋnsemnate din predicile noastre: nu se ocheşte, deci nu se nimereşte. Şi dacă chiar se ţinteşte, după cum spune Moody, asupra doamnei din primul rând, atunci ea o pasează femeii care stă ȋn spatele ei, şi astfel proiectilul alunecă mai departe până ce zboară afară prin uşa din fundul adunării. Oamenii au o ȋndemânare curioasă să ȋndepărteze toate săgeţile care ar trebui săi atingă pe ei ȋn predică asupra vecinilor lor. Acest fapt nu mai este posibil ȋntr-o discuţie personală. Eu ȋncerc să fiu ȋn predicile mele cât se poate de individual; dar chiar dacă voi avea un mesaj de două ori mai individualizat, ţinta tot o voi greşi de multe ori!

Într-o adunare de dimineaţă, a venit la mine un bărbat care putea să vorbească ȋntotdeauna cu dulceaţă despre “viaţa mai adâncă”, dar nu stăpânea nici cea mai mică noţiune de viaţă creştină. El cunoştea ȋntreaga comoară de cuvinte ale experienţei creştineşti, pălăvrăgea despre “a fi umplut de Duh Sfânt”, şi eu ştiam că ȋnşela pe clienţii lui ȋn prăvălie! Când l-am văzut luând loc printre ascultătorii mei, mi-am zis: “Sunt bucuros să te văd aici, astăzi vreau să-ţi ating conştiinţa, predica mea se potriveşte minunat pentru tine!”

În timp ce predicam, ȋl fixam cu privirea astfel ȋncât ar fi trebuit să observe, totuşi el şedea nemişcat, privindu-mă ȋn ochi, cu faţa strălucitoare! După terminarea predicii, a venit spre mine surâzând, frecându-şi mâinile de mulţumire. “Frate Torrey”, a zis el, “am venit de la 8 km ca să te ascult. Şi m-am bucurat atât de mult!”

Acesta era singurul lucru pe care nu ȋl doream. Mai bine l-aş fi văzut plin de căinţă. Acum ȋnsă, stătea ȋnaintea ochilor mei şi nu l-am cruţat. Acesta este avantajul lucrului individual. Poţi ţiniti exact, cu şanse sigure de reuşită! Un predicator poate predica ziua ȋntreagă şi, de la amvon poate să spună orice şi va fi suportat; ȋnsă ȋn convorbiri individuale, faţă ȋn faţă, unde se poate ȋntreba: “Eşti tu creştin? Eşti tu pocăit?”, situaţia se schimbă. Astfel de proiectile nimeresc din plin!

6.       Al şaselea avantaj al acestui fel de lucru constă ȋn aceea că are efect imediat. Lucrul inidvidual are efect acolo unde celelalte mijloace au dat greş. Un predicator poate să predice cât se poate de bine şi totuşi femeia aceea ori bărbatul acesta va rămâne cu desăvârşire neimpresionat de predica lui, ȋn timp ce chiar un om simplu, cu o inimă plină de iubire către Dumnezeu, ȋi poate sensibiliza.

Luaţi exmplu pe Moody! Eu n-am auzit un predicator mai bun ca el. Prefer să ascult de zece ori una din predicile sale, decât o predică nouă a altcuiva. Dar, cu toate că Moody era un asemenea excelent predicator, totuşi mii de oameni ieşeau din adunarea sa fără ca, ȋn adâncul sufletulti lor, să fie atinşi ȋn vreun fel. Ştiu cazuri ȋnsă când oameni simpli, neinstruiţi, mai ales muncitori, conduceau la Domnul Isus ȋn zece, cinsprezece minute un bărbat sau o femeie asupra cărora Moody nu făcuse nici o imprsie!

7.       Cel de-al şaptelea avantaj al acestei metode este că ea face faţă necesităţilor speciale şi personale ale fiecărui individ. Chiar după ce s-a ȋntors la Domnul Isus, o persoană se confruntă cu diferite probleme: ȋndoială, ȋntrebări, griji. Predicatorului de la amvon nu i se poate adresa. Cât de des şade câte unul ȋn adunare cu dorinţa ȋn inimă: “Dacă ai putea să-mi vorbeşti odată personal!” Pentru că ȋntr-o discuţie individuală, fiecare poate ȋntreba ce doreşte sau ce-l frământă. Eu primesc din toate colţurile lumii scrisori de la oameni care ȋmi povestesc greutăţile lor deosebite.

Tatăl meu obişnuia adeseori să istorisească despre un doctor care avea un ulcior, ȋn care turna câte puţin din fiecare medicament pe care ȋl prepara şi apoi ȋl amesteca. Dacă venea cineva la el, despre care nu ştia bine ce-i lipseşte, ȋi dădea o lingură plină din cunoscutul ulcior, ȋn timp ce cugeta ȋn sine: “Ceva din ce se află ȋntr-ȋnsul i-ar putea ajuta!”

Cam aşa ceva este şi predica noastră: noi luăm puţină mângâiere, puţină convingere, puţină cale de mântuire, amestecăm toate acestea ȋmpreună şi le dăm oamenilor. Însă, dacă eu m-aş duce la un medic, mai ȋnainte de toate aş dori să-mi descopere boala mea şi apoi să-mi prescrie un medicament special.

În lucrul sufletesc individual avem ocazia să oferim locuri din Scriptură deosebite pentru greutăţi deosebite, precise.

Cel de-al optulea avantaj este că avem rezultate care ȋntrec orice ȋnchipuire. Aceste rezultate nu le au nici cele mai mari servicii de evanghelizare cu 500, 1000 ori 5000 de oameni. Să presupunem că un predicator ȋntr-o adunare cu 100 de membri ar fi cu adevărat credincios şi că rezultatul predicilor sale ȋn fiecare an ar fi o creştere a comunităţii lui cu 50 de membri noi. Acesta ar fi un rezultat foarte bun. În raportul bisericii Presbiteriene din America citim că numai 200 de biserici, din 7000 câte sunt, au ȋnregistrat ȋntr-un an, o creştere de 50 de membri.

Totuşi, să presupunem că un predicator câştigă prin predicile sale 50 de suflete ȋntr-un an şi le spune: “Eu am de gând să cres oamenii mei, astfel ȋncât să lucreze fiecare individual.” Să zicem că jumătate din ei ar consimţi. Aceşti 25 de lucrători ar câştiga fiecare din ei ȋn fiecare lună câte un suflet. Aceasta face 300 ȋntr-un an! A predica este nimic ȋn comparaţie cu lucrarea individuală.

Unii din voi por să-şi spună: “Dar noi plătim predicatorului nostru pentru a face acest lucru.” Nu trebuie să gândiţi aşa. Predicatorul vostru este păstorul vostru care trebuie să vă iniţieze ȋn lucrarea cu sufletele. În adunarea mea, oamenii sunt crscuţi pentru lucrul acesta şi, ca atare, ȋn adunarea noastră avem ȋntotdeauna treziri. Sunt acolo deja de 10 ani şi am văzut 10 treziri. Nu a trecut nici o lună fără să căpătăm membrii noi, nici o duminică fără noi pocăinţe. Cred că nu s-a scurs nici o zi ȋn aceşti ani – sunt 3650 de zile ȋn total – fără să fi câştigat un suflet pentru Domnul Isus ȋnăuntrul sau ȋn afara adunării. Şi astăzi se vor pocăi acolo oameni. Voi ȋntrebaţi: “Cine predică?” Nu ştiu, dar oricine ar predica, totuşi convertirile nu vor lipsi, chiar şi ȋn Şcoala Duminicală sau ȋn adunările tinerilor. De ce? Pentru că acolo am o comunitate care crede ȋn efectul unei lucrări individuale şi o şi face. În fiecare duminică seara, când predic, ştiu că ȋn sală sunt destui lucrători capabili să conducă la Domnul Isus pe cei nepocăiţi. În fiecare parte a adunării sunt lucrători. Dacă cineva se ridică să plece, sunt sigur că un credincios ȋl va urma şi va vorbi cu el despre mântuirea sufletului său.

Mergeţi afară la oameni şi cereţi pentru aceasta putere de la Dumnezeu. Duhul Sfânt este aici pentru noi toţi. Eu mulţumesc lui Dumnezeu că El a trimis darul său nespus de mare – pe Fiul Său – pentru toată lumea şi, tot astfel, că El a dat Duhul Sfânt pentru toţi răscumpăraţii.

“Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13) Cereţi călăuzirea Duhului ş apoi pecaţi la lucru! Bineȋnţeles că pentru acest lucru trebuie mai ȋntâi să cunoaşteţi bine Biblia, apoi alegeţi un text şi ȋncepeţi!

Când Moody a venit pentru prima oară la New-Haven, noi, studenţi ai facultăţii de teologie, voiam să-l ascultăm mai mult din curiozitate, pentru că auzisem că ar fi un om ciudat, fără cunoştinţe academice. Într-un fel, voiam să-i face şi o onoare prin prezenţa noastră. (Pe atunci eu eram atât de iscusit, cum n-aş mai dori să fiu niciodată ȋn viaţa mea!) El nu părea să se simtă măgulit de asistenţă. În vreme ce ȋl acultam pe acest bărbat fără studii, ne gândeam: “Neȋnvăţat o fi el, dar ştie ceva ce noi nu ştim.” Unii din noi au fost destul de cuminţi ca să meargă la el şi să-i spună: “Domnule Moody, vă rugăm, spuneţi-na cum faceţi lucrul acesta.” El ne-a invitat ȋn cealaltă seară la dânsul şi noi, teologii, am mers. Ne-a spus câteva cuvinte, ne-a arătat câteva locuri din Scriptură şi a ȋncheiat: “Faceţi ce scrie aici!” Acesta este cel mai pun procedeu ca să ȋnvăţaţi “cum se face”. “Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:6)

Şi chiar dacă prima dată faci o greşeală, nu te descuraja. Căci dacă amâni ȋnceputul lucrului tău până vei fi sigur că nu vei mai face nici o greşeală, atunci prima ta ieşire va fi un eşec. Mergi mai ȋntâi ȋn tăcere la Dumnezeul tău, vezi dacă eşti ȋn regulă cu El, ȋndepărtează de la tine toate păcatele cunoscute ţie, predă-te pe deplin Lui, cere călăuzirea Duhului şi apoi aruncă-te ȋn valuri.

CAPITOLUL III

MIJLOACE SIMPLE PRIN CARE ORICINE POATE CONDUCE PE ALŢI OAMENI LA DOMNUL HRISTOS

“Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” (Faptele apostolilor 8:29-30)

Una dintre cele mai mari bucurii de pe pământ este aceea de a aduce pe un altul la fericita cunoştinţă a Domnului Isus Hristos. Eu am auzit oameni istorisind că ȋn momentul pocăinţei lor ȋntreaga lume li s-a părut schimbată; soarele strălucea altfel; păsările cântau mai minunat şi natura ȋntreagă părea a fi cufundată ȋntr-o frumuseţe nouă. La pocăinţa mea, eu n-am simţit aşa ceva. Fireşte pentru că mă pocăisem ȋn mijlocul nopţii, când soarele nu strălucea. Eu am simţit pentru prima dată o asemenea bucurie, când prin mine un alt suflet a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor. Două ore ȋntregi am discutat cu persoana aceea, fără ca el să cedeze cel puţin cât un fir de păr. Când, deodată, tocmai la sfârşit, a depus armele şi s-a aplecat ȋnaintea Domnului Isus. Când am părăsit casa ȋn care s-a ȋntâmplat acest mare eveniment – era ȋn timpul primăverii şi soarele tocmai apunea – mi s-a părut şi mie lumea ȋntr-o altă lumină. Aveam impresia că merg pe nori, inima mea era plină de o bucurie până acum necunoscută mie. O, nu există bucurii mai mari, decât de mântui suflete de la moarte şi această bucurie poate fi exprimată chiar şi de cel mai lipsit de talent dintre copiii Domnului.

În textul nostru aflăm metoda cea mai sugură de a câştiga suflete: aceea a ostenelii personale după un fuflet rătăcit. Dumnezeu apreciază foarte mult acest procedeu de lucru.

Filip se afla ȋn mijlocul unei vii treziri ȋn Samaria, zilnic venea o mulţime de oameni ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Deodată primeşte ordinul ce părea foarte ciudat: “Scoală-te, părăseşte lucrarea aceasta mare, care mişcă oraşul ȋntreg, şi mergi pe calea ce pogoară din Ierusalim ȋn Gaza şi care este pustie.” Filip era ȋntr-adevăr un om ȋnţelept. Cu toate că porunca aceasta i s-o fi părut curioasă, el n-a zăbovit nici o clipă, ci, sculându-se, a plecat. Un suflet ȋn căutarea lui Dumnezeu a trecut pe dinainte ȋntr-un car şi Duhul lui Dumnezeu i-a şoptit lui Filip: “Du-te şi ajunge carul acesta”, şi Filip “a alergat”. Dacă am asculta şi noi tot atât de repede vocea Duhului când el ne ȋndeamnă să vorbim altora! Învăţătorului nostru nu i s-a părut ȋnjositor ca uneori să vorbească numai cu un suflet. Evangheliile ne relatează mai des despre asemenea convorbiri individuale ale Domnului, decât despre predici puternice ȋnaintea unui public numeros. Dumnezeu obişnuieşte să binecuvânteze mai des câştigarea sufletelor prin lucrare individuală.

Dar cum să ȋncepem?

I.             Caută un om anumit pe care vrei să-l câştigi pentru Domnul Isus.

În orice fel de muncă, deci şi ȋn lucrarea cu suflete este nevoie de un plan pe care trebuie să-l urmăm cu perseverenţă. Există o mulţime de oameni plini de dorinţa de a conduce pe alţii la Domnul Isus, dar care nu-şi aleg pentru acest lucru o persoană anume şi de aceea nu au nici o reuşită. O hotărâre clară de a aduce o anumită persoană la primirea conştientă a viului Mântuitor este mai curând posibilă decât dorinţa nelămurită de a conduce la o experienţă nedeterminată pe oamenii ȋndoielnici! Dar cum să alegem noi persoanele pe care am dori să le câştigăm pentru Domnul Hristos?

1. Prin rugăciune. Există persoane care aparţin fiecăruia dintre noi, ȋntr-un fel deosebit. Numai noi şi nimeni altcineva nu-i poate aduce la Domnul Isus. Cine sunt aceste persoane, numai Dumnezeu ştie, dar El este gata să ni le arate, dacă noi Îl vom ȋntreba pe El. Să-L rugăm aceasta. Apoi, să ascultăm liniştiţi cu urechea la vocea Sa – o voce fină şi ȋnceată ȋn inimile noastre – la răspunsul Său. Dacă El ne face atenţi asupra unui om, atunci cel mai bine ar fi să ne ȋnsemnăm numele acestuia şi să ne propunem convertirea lui.

2. Alege pe acei oameni la care se poate ajunge uşor. Cei mai apropiaţi oameni dintre toţi sunt membrii familiei noastre, şi ȋn casa noastră este locul pentru a ȋncepe lucrul. Domnul Isus a spus celui ce fusese stăpânit de demoni şi care voia să-L ȋnsoţească ȋn călătoriile Sale misionare: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” (Marcu 5:19) După ce Andrei L-a cunoscut pe Domnul Isus, a mers mai ȋntâi la fratele său, Simon, pe care l-a condus la Domnul Isus. Nici unul din noi să nu se odihnească, ȋnainte de a aduce la Domnul Isus pe fiecare membru din casa noastră. Eu nu vreau să spun cu aceasta că noi trebuie să ne limităm nimai la familiile noastre, ci că trebuie să ȋncepem cu ele. Totuşi sunt unii care zic: “Tocmai oamenii din imediata noastră apropiere se pocăiesc mai greu, Îl află mai greu pe Domnul Isus.” Aceasta nu este adevărat. Dacă starea ta sufletească este curată faţă de Dumnezeu, aceasta nu o observă nimeni mai bine decât aceia care trăiesc cu tine şi de aceea nimeni nu ȋi poate influenţa mai bine decât tine. Cel mai sfânt şi dulce privilegiu al unui tată şi a unei mame este acela de a conduce pe copiii lor la Domnul Isus. Chiar Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte: “Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4) Şi pentru că Dumnezeu nu cere niciodată imposibilul, putem să ȋndeplinim şi porunca aceasta.

Soţia mea şi cu mine ne-am simţi lipsiţi de cel mai mare privilegiu, dacă pe copii noştri i-ar conduce un altul la Domnul Isus. Bineȋnţeles că aş fi mai bucuros ca un altul să-i conducă la Domnul Isus, decât ca ei să nu vină deloc la El, ȋnsă, de fapt, este datoria sfântă a părinţilor să o facă singuri.

După familia ta, trebuie luaţi ȋn considerare şi oamenii cu care vii ȋn contact la serviciu, ȋn cazul negustorului, clienţii săi, la lucrători, colegul său de lucru, la studenţi, colegii săi. Pe scurt, ȋncearcă la acel om care ȋţi este apropiat.

Eu cunosc oameni, care doresc mult să pocăiască chinezi, dar care nu se sinchisesc câtuşi de puţin să conducă membrii nepocăiţi ai familiei lor ori pe vecinii lor la Domnul Isus. Este o adevărată sinucidere să timiţi pe cineva misionar ȋn ţări străine, dacă el nu a arătat ȋncă destulă iubire către cei pierduţi şi nu a fost destoinic ȋn a câştiga suflete pentru Domnul Isus acasă la ai săi.

3. Alege pe cei de o seamă cu tine! În general se poate spune că ne apropiem mai uşor de oamenii de aceeaşi vârstă cu noi decât de aceia de care ne deosebeşte o diferenţă mare de ani. Astfel, să se ocupe de regulă tinerii de tineri, bărbaţii de bărbaţi, femeile de femei. Copiii, de asemenea, au o mare influenţă asupra altor copii decât tinerii.

Alege oameni de acealşi sex cu tine. Şi aici sunt unele excepţii, dar nu multe. Multe nenorociri au apărut prin neluarea ȋn seamă ale acestor reguli practice. Îmi displăcea totdeauna când observam că tinerii se ocupau tot timpu de creşterea spirituală a fetelor şi invers. Nu cunosc un astfel de caz care să nu se fi terminat rău. Unele dintre cele mai mari tragedii pe care le-am trăit au la originea lor această greşeală. Fireşte că o bătrână prietenoasă poate să se ocupe foarte bine de tineri şi băieţi şi, ocazional, şi bărbaţi bătrâni pot avea ȋn grijă tinere şi fetiţe, ȋnsă experienţa mai multor ani ca lucrător pentru Împărăţia lui Dumnezeu a ȋntărit convingerea ȋn mine că este ȋnţelept să lăsăm pe fiecare să lucreze printre persoanele de acelaşi sex cu ei.

Apoi alege oameni care se află cam pe aceeaşi treaptă socială ca şi tine, cu toate că nici această regulă nu este fără excepţie. Există cazuri remarcabile ȋn care servitorii au condus pe stăpânii lor la Domnul Isus. (De exemplu graful de Schaftesburg s-a ȋntors la Dumnezeu prin dădaca sa), totuşi acestea confirmă regula că se câştigă mai curând oamenii de aceeaşi poziţie socială. Nimeni nu poate să fie ȋn relaţii mai bune cu un avocat decât un alt avocat, cu un doctor, mucitor, student decât cei care au acelaşi statut social. Alege oameni de aceeaşi natură! De multe ori nu ştim unde se află asemănarea, deşi o simţim. Sunt oameni care au mai multă ȋncredere ȋn Alexandru, tovarăşul meu de lucru, decât ȋn mine şi invers. Alexandru poate să câştige inimi omeneşti care mie ȋmi sunt mai puţin apropiate, şi eu pot aduce la Dumnezeu anumiţi oameni care rămân neinfluenţaţi de Alexandru. Deci să ne interesăm de acei oameni de care ne putem apropia. Noi nu ştim care este cauza acestei deosebiri, dar ea există şi n-are nici un rost să facem filozofie asupra ei. Este mai practic s-o luăm ca atare şi să procedăm ȋn consecinţă. Aici, printre ascultători, nu este nici măcar unul care n-are prieteni şi cunoscuţi pe care ar putea numai el să-i câştige şi nimeni altul. Pentru aceşti oameni, tu eşti responsabil faţă de Dumnezeu. Nu te poţi limita numai la aceştia, trebuie să ţii ochii deschişi pentru orice ocazie de a câştiga suflete, ȋnsă pe aceştia trebuie să-i ai ȋn vedere ȋn mod special. Nu uita niciodată faptul că tu trebuie să conduci la Domnul pe acest om şi nu te odihni până ce n-ai făcut-o.

II.           Împresoară-l!

Dacă ai ȋn vedere un om anume pe care doreşti să-l câştigi, atunci ȋmpresoară-l. Ştii tu ce ȋnseamnă a ȋmpresura un suflet? Ai făcut-o vreodată? Te-ai străduit tu, nu ai cruţat nici o jertfă pentru a-l aduce pe acesta ori pe acela la Domnul Isus, a-l câştiga pentru Domnul Hristos? Ştii tu cum ȋşi ȋndeplineşte serviciul un agent de asigurări? Acesta mai ȋntâi merge şi ȋşi caută oamenii pe care crede că poate să-i câştige apoi ȋncepe să-i ȋmpresoare. El le scrie scrisori, le trimite broşuri, ȋi vizitează şi ȋi studiază, ȋi urmăreşte neȋncetat. Învaţă să le cunoască gustul, ştie cum pot fi atraşi şi nu are linişte până când ei nu se asigură la el. Eu cunosc foarte bine atenţia statornică a acestor agenţi de asigurări şi n-am nimic de zis ȋmpotriva ȋncăpăţânării lor. Aş dori să recomand metoda lor fiecărui câştigător de suflete.

Să nu fim oare noi cel puţin tot atât de ȋnverşunaţi ȋn a asigura suflete nemuritoare pentru veşnicie, ca agentul, care asigură doar averea pieritoare pentru un timp oarecare? El o face pentru câştigul său, noi urmărim un scop mai măreţ: a mântui pe oameni şi a-L preamări pe Dumnezeu. Dar cum să punem la punct o asemenea ȋmpresurare?

1. Prin rugăciune. Ai tu ȋn vedere un om anume pe care vrei să-l câştigi pentru Domnul Hristos, atunci urmăreşte-l cu rugăciunea ta ziua şi noaptea, săptămână de săptămână şi, dacă este nevoie, an de an. Ca să fii mai stăruitor, mai bine ȋţi faci o listă de rugăciune. Scrie pe o foaie de hârtie: “Aşa să-mi ajute Dumnezeu, promit prin aceasta să mă rog serios pentru sufletele următoarelor persoane şi să lucrez stăruitor pentru... Apoi ȋngenunchează şi roagă pe Dumnezeu să-ţi numească sufletele pe care să le scrii pe listă. Nu o face prea lungă, ȋndeplineşte ȋnsă ceea ce ai promis. Când una din acele persoane L-a primit pe Domnul Isus, şterge-o de pe lista ta şi adaugă un nume nou. (Notă suplimentară: asta cu ştersul mi se pare o idee tare proastă, e ca şi cum tocami l-ai scos pe un om din apă de la ȋnec şi refuzi să-i acorzi prim ajutor după aceea!)

Pretutindeni ȋn lume am ȋntâlnit oameni cu astfel de liste de rugăciune care necontenit vin şi raportează: “Încă unul de pe listă salvat.” În timpul unui turneu de evanghelizare din Belfast, unul dintre cei mai de seamă comercianţi, un creştin activ a făcut o asemenea listă. După scurgerea timpului şederii mele acolo, a venit la mine şi mi-a zis: “Astăzi l-am şters pe ultimul de pe lista mea;  toţi sunt mântuiţi!”

2. Osteneşte-te personal. Este bine să te rogi pentru cineva, dar totuşi, ȋntr-un anumit caz, nu este bine. Atâta timp cât tu nu vrei să vorbeşti personal cu acel om pentru care mijloceşti şi să-l rogi fierbinte: “Împacă-te cu Dumnezeu!”, rugăciunea ta pentru mântuirea lor este nesinceră.

Desigur că uneori nu poţi ajunge direct la izbândă, ci trebuie mai ȋntâi să-ţi faci un plan. Aşa mi s-a ȋntâmplat mie odată cu un om pe care-l ȋntâlnisem la băi şi al cărui suflet mi l-a pus Dumnezeu pe inimă. Era un caz disperat. Înainte el fusese un om cu vază, dar decăzuse din cauza beţiei.

Începusem să ne cunoaştem, am ȋncercat să-I câştig prietenia şi, ȋntre timp, urmăream orice prilej ca să-l aduc la Domnul. De fiecare dată când ȋl ȋntâlneam, voiam să  vorbesc cu el. Când a devenit mai ȋncrezător ȋn mine, a ȋnceput să-mi dăruiască mici atenţii pe care eu le primeam liniştit, având totuşi o singură ţintă ȋn vedere: câştigarea lui. Astfel a trecut săptămână după săptămână şi nu s-a ivit nici un prilej ca să vorbesc cu el mai serios. Între timp, am plecat ȋn Manchester, aşteptând mereu o ocazie favorabilă. Eu vegheam şi mă rugam la Dumnezeu să-mi dea o ocazie prielnică, pe care El mi-a şi dat-o. Am aflat că acest bărbat răcise şi acum zăcea bolnav grav. M-am dus la el, unde am ȋntâlnit-o pe fiica sa. La ȋntrebarea mea dacă ȋl pot vedea pe tatăl ei, ea a răspuns afirmativ, adăugând: “El auzise că dumneavoastră v-aţi ȋntors acasă şi se mira că nu l-aţi vizitat ȋncă.” M-am apropiat şi mi-am dat seama că este bolnav grav, dar receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu. Soţia lui tocmai ȋncerca să-i citească ceva din Biblie. Eu am luat Biblia şi am căutat versete care să vorbească despre nevoia noastră de a avea un Mântuitor, despre iubirea lui Dumnezeu pentru păcătoşi şi despre calea salvării. I-am dat unele lămuriri şi m-am rugat cu el. În seara următoare, am ȋntâlnit-o din nou pe fiica sa şi am ȋntrebat-o despre tatăl ei. “Intraţi”, a spus ea, “tatăl meu nădăjduia că o să veniţi şi dorea mult vizita dumneavoastră.” Ea mi-a mai povestit că el vorbise, pe jumătate ȋn delir, despre mine şi Domnul Isus. Când am intrat la el, era pe deplin conştient. Mi-am dat seama că ȋn noaptea aceasta va muri. Am vorbit mai stăruitor cu el, i-am arătat foarte simplu calea mântuirii şi el a mărturisit că vrea că vrea să-L primească pe Domnul Isus. Îngenuncheat lângă patul său, m-am rugat şi l-am ȋndemnat să mă urmeze ȋn rugăciune. El s-a rugat după mine cuvânt cu cuvânt, şi-a mărturisit păcatele cu căinţă şi cu credinţă şi a primit salvarea prin jertfa Mielului de pe cruce. Apoi L-a rugat pe Domnul ca, dacă va fi voia Lui, să-l ȋnsănătoşască, pentru ca de aici ȋnainte să-L poată sluji, adăugând că, dacă nu este aceasta voia Lui, el se desparte bucuros de lume pentru a fi al Domnului Isus Hristos. După o oră, a părăsit această vale a plângerii.

3. Asediază fortăreaţa sufletului cu scrisori! Sunt mulţi oameni cu care nu puteam sta de vorbă, dar le putem scrie. O scrisoare, uneori, are un efect mai mare decât o discuţie personală. Poate fi citită ȋn timpul liber şi recitită de nenumărate ori. Veşnicia ne va descoperi câte mii de oameni au fost câştigate pentru Domnul Isus prin scrisorile creştinilor hotărâţi. Peniţa (Notă suplimentară: azi tastatura) deţine o putere nespus de mare. Este condeiul tău predat lui Isus? Poate că n-ai darul să scrii cărţi, ci numai scrisori – acestea au adeseori un efect mai mare decât cărţile. Cunosc ȋn America o femeie, care, deşi se afla ȋntr-o situaţie financiară destul de grea, trimitea periodic scrisori deţinuţilor de prin ȋnchisorile Americii. Ca să facă faţă cheltuielilor de expediţie, ea trebuia să muncească foarte mult. Totuşi Dumnezeu a răsplătit bogat eforturile ei. Chiar eu am cunoscut nişte deţinuţi care fuseseră mântuiţi datorită scrisorilor acestei bune femei.

Pe când predicam undeva, s-a ȋntâmplat că tocmai părăsea oraşul unul dintre cei mai de vază bărbaţi. Dumnezeu potrivise ȋn aşa fel lucrurile, ȋncât vaporul pe care se afla acel bărbat s-a lovit de un banc de piatră şi astfel el a fost nevoit să se ȋntoarcă ȋn oraş. Ziua următoare era duminică şi persoana ȋn cauză a luat parte la adunarea noastră. A fost profund impresionat. O doamnă bine văzută din acel oraş, o creştină serioasă, auzind ce minunat fusese condus acel om ca să audă Evanghelia, i-a trimis o scrisoare ȋn care ȋl implora să-L primească pe Domnul Isus. Ea s-a rugat şi scrisoarea şi-a atins scopul. La următoarea adunare, acest bărbat s-a ridicat ȋn public şi a declarat că L-a primit pe Domnul Isus Hristos. Pocăinţa lui a făcut mare impresie.

4. Împresoară sufletele cu cărţi şi broşuri. În cărţi ori ȋn broşuri bine alese zace o putere covârşitoare. Scriitorul unei singure broşuri primise ȋnainte de moartea sa şase sute de scrisori ȋn care diferite persoane mărturiseau că au ajuns la credinţă prin tractatul său. Poţi să dai broşuri ȋn mod direct, ȋnsă adeseori ȋţi vei atinge mai curând scopul când o vei face ȋn mod indirect. Unii se simt jigniţi când li se dă un tractat de citit, dar dacă tu ȋl vei lăsa la vedere, atunci ei ȋl vor lua din curiozitate şi ȋl vor citi. Dacă ai un caz deosebit de greu, pofteşte persoana cu pricina ȋn casa ta, ȋn limitele posibilităţii. În seara sosirii, retrage-te curând, pune-i la ȋndemână o carte bine aleasă pe care ai dori să o citească şi ȋngrijeşte-te de o lumină bună, nu ȋnainte de a ȋndepărta orice altă carte din preajmă. Nefiind o oră târzie el nu va vrea să se culce ȋndată. Îşi va spune: “Ce plicitiseală că oamenii aceştia se culcă aşa de devreme! Dacă aş avea ceva de citit!” Va căuta apoi prin odaie şi va descoperi numai acea carte, singura: “Ah, o carte religioasă!”, va exclama el, “de fapt nu mă prea interesează asemenea cărţi, dar cum aici nu există nici o altă carte, o voi lua pe aceasta!” (Notă suplimentară: Numai că ȋn vremea noastră umblă mai toţi cu un arsenal de tehnoligii după ei...)

Câteodată e recomandabil să se aşeze o broşură sub pernă. În nopţi lipsite de somn, persoana respectivă aude fâşâitul broşurii şi o scoate, ȋn vreme ce tu te rogi pentru el ȋntr-o altă cameră. Şi iată că el ȋncepe să citească. Fireşte că oricine este curios; aprinde lumina, citeşte broşura şi poate fi mântuit prin ea.

Un tânăr din Londra fusese ȋn nenumărate rânduri ȋndemnat stăruitor de mama sa să-L primească pe Domnul Isus. El s-a hotărât să nu o facă şi, ca să scape de rugăminţile plictisitoare ale mamei, s-a decis să-şi părăsească concetăţenii ca să se stabilească ȋntr-unul din oraşele din nordul Angliei. A găsit o locuinţă bună la o proprietăreasă bună la inimă. Când aceasta a aflat că tânărul este plecat din casa părintească, inima ei de mamă s-a ȋnduioşat şi i-a pus un tractat sub pernă. În prima noapte după plecarea lui de acasă, tânărul n-a putut să doarmă. Întorcându-se când pe o parte, când pe alta, deodată a auzit foşnetul unei hârtii. S-a ȋntrebat de unde vine acest zgomot, a aprins lumina şi a văzut că hârtia cu pricina era un tractat creştinesc. El şi-a spus: “De-abia am fugit de acasă ca să scap de stăruinţele plictisitoare ale mamei, şi iată că, ȋn prima mea noapte, am găsit aici un tractat, sub perna mea. Cel mai bun lucru ar fi să mă predau Domnului.” Şi ȋn aceeaşi noapte a primit pe Domnul Hristos.

Un prieten de-al meu a ȋnnoptat odată ȋntr-o casă de necredincioşi. La plecare, a lăsat ȋnadins acolo Biblia sa, ȋn care pusese un tractat. Mai târziu, stăpâna casei a deschis-o din curiozitate, a găsit tractatul, l-a citit şi s-a pocăit. Când prietenul meu s-a dus peste câteva zile să-şi ia Biblia, câţiva membrii din acea familie erau deja câştigaţi pentru Domnul Hristos prin acel tractat.

Şi prin alte metode poţi atrage şi impresiona sufletele pe care doreşti să le câştigi pentru Domnul.

III.          Sfaturi generale asupra purtării celui care lucrează pentru câştigarea sufletelor.

1. Fii stăruitor. În acest punt, mulţi câştigători de suflete au probleme Ei fac una sau două ȋncercări ca să conducă pe alţii la Domnul Isus; dacă au eşecuri, renunţă la lucrare. În felul acesta, nu putem câştiga nici un suflet pentru Domnul Isus. Calea către reuşită ȋn orice lucrare este stăruinţa. Putem câştiga multe ȋn această lume numai dacă vrem cu adevărat. Insistă, ȋncearcă diferite metode, dacă nu izbuteşti de o sută de ori, atunci ȋncearcă şi pentru a o sută una oară. Nu renunţa la nici un suflet, chiar dacă lupta ar dura cincizeci de ani. Eu m-am rugat şi am lucrat pentru mântuirea unui bărbat 15 ani de-a rândul. Nu se vedea nici un progres, cât de mic, ci dimpotrivă, el se depărta din ce ȋn ce mai mult de Dumnezeu. Dar nu l-am abandonat. Nu cred să fi cunoscut un al doilea caz la fel de dificil ca al acestui bărbat căzut adânc ȋn păcatele şi poftele lumii. Totuşi am ȋnvins şi am avut chiar bucuria să-l văd ca vestitor al Evangheliei. Acum el este ȋn cer. Când s-a pocăit, prietenii săi vechi nici nu au putut să creadă, atât de absurd li se părea. Dar aceasta era realitatea. Dacă stăruieşti, poţi câştiga pe oricine pentru Mântuitorul.

2. Fii politicos! Nimic nu-i mai drept şi nu are rezultate mai frumoase ȋn lumea aceasta ca politeţea. Ea aduce foloase atât ȋn comerţ cât şi ȋn lucrarea sufletească. Poţi să fii sărac; dar trebuie să fii politicos. Poartă-te cu fiecare bărbat ca şi cum ar fi un domn şi cu fiecare femeie ca şi cum ar fi o doamnă. Eu am văzut cum unii oameni se purtau cu semenii lor ȋntr-un mod arogant, nepoliticos, provocator. Ei luau un aer superior şi se purtau cu interlocutorul lor ca şi cum acesta n-ar fi fost ȋn stare să judece singur şi ei ar fi fost chemaţi să-i vâre ȋn cap ideile lor personale. Dasigur că fiecare om cu caracter şi cu oarecare cultură va lua ȋn nume de rău o astfel de purtare. Chiar dacă omul de care te ocupi nu are deloc dreptate, trebuie să trateui părerile şi sentimentele sale cu ȋngăduinţă şi respect. În felul acesta ȋl vei câştiga mai repede. Nu ȋntâmpina sufletul pe care vrei să-l câştigi cu argumente rostite pe un ton violent. Mai degrabă ascută cu atenţie ce are de spus acea persoană. Poartă-te cu ea respectuos. Este foarte uşor să-i ȋnfăţişezi unui om starea sa păcătoasă ȋntr-un mod politicos şi amabil. În felul acesta, vei fi mai convingător şi vei obţine o recunoştinţă cu mult mai adâncă. Nu fi prea familiar; orice om se va simţi stânjenit ȋn această situaţie. Am văzut odată cum, ȋntr-o adunare, un bărbat, care stătea lângă o doamnă şi discuta cu ea, ţinea, ȋn timpul conversaţiei, mâna pe rezmătoarea scaunului ei. Orice persoană se va simţi prost ȋntr-o asemenea situaţie şi va fi gata să părăsească adunarea şi să nu mai vină niciodată. Cu totul altceva este ȋnsă când un bărbat vorbeşte cu un beţiv care n-a simţit alături ani de zile nici un prieten, nici o mângâiere şi apoi, ȋn timpul rugăciunii, ȋl cuprinde cu braţul; sau când o femeie ȋmbrăţişează binevoitoare pe o fată căzută, care poate că de mult n-a auzit altceva decât ȋnjurături şi brutalitate. Cu un astfel de gest, lucrarea de câştigare a sufletului ei este pe jumătate ȋndeplinită. Un păstor sufletesc nu trebuie să se poarte cu toţi la fel, ȋnsă, ȋn orice caz, să ȋntâmpine pe toţi cu respect şi politeţe.

   3. Fii serios! Mulţi aşa numiţi lucrători sufleteşti nu au un interes special pentru suflete. Oamenii care vin ȋn contact cu ei se văd siliţi să observe că aceşti lucrători n-au nici un interes viu la ȋnaintarea vieţii lor spirituale. Un asemenea lucrător ȋn via Domnului poate să aibă o cunoştinţă temeinică şi tehincă a Bibliei, poate să stăpânească un aparat ȋntreg de versete biblice potrivite pentru orice fel de oameni, dar toată această ştiinţă nu-i ajută la nimic, dacă ȋnapoia ei nu se află o seriozitate profundă şi o convingere deplină. Alţii, poate, au o cunoştinţă relativ mică a Bibliei, dar sunt ȋnsufleţiţi de o iubire arzătoare pentru acei nenoriciţi, ȋncât ştiinţa lor limitată izbuteşte mult mai mult decât marea pricepere a celuilalt.

Într-un oraş, locuia un fierar necredincios. El citise mult şi se pricepea foarte bine să ȋnvingă cu argumentele sale pe orice potrivnic. Un misionar al acelui oraş, sincer interesat de sufletul acestui om, a citit şi el aceleaşi cărţi, ca să poată combate toate dovezile cuprinse ȋn ele. Când el s-a crezut stăpân pe aceste argumente, l-a vizitat pe fierar, ca să-l convingă de lipsa de soliditate a vederilor sale necredincioase. Dar n-a izbutit. În câteva minute, fierarul a ȋnvins. Misionarul ştia că are dreptate, numai că nu putea să-i dovedească fierarului. În dorinţa sa fierbinte ca să salveze sufletul acela, a izbucnit, la sfârşit, ȋn lacrimi şi a spus: “Tot ce pot să vă mai spun este că am un viu interes pentru sufletul dumneavoastră.” Ajuns acasă, el a spus amărât soţiei sale: “Soţie, eu sunt şi rămân un cârpaci ȋn lucrul Împărăţiei lui Dumnezeu: Dumnezeu ştie cât de mult iubesc sufletul fierarului! M-am dus la el să-l conving cât de greşite sunt părerile sale şi el m-a ȋnvins cu desăvârşire ȋn câteva minute. Ce cârpaci ordinar sunt.” După aceasta, s-a retras ȋn camera sa şi s-a aruncat pe genunchi, rugându-se: “Doamne, sunt un rob ȋn via Ta, dar Tu cunoşti dorinţa mea fierbinte de a vedea mântuit sufletul acestui om, cu toate că ȋncercarea mea a eşuat.”

Curând după ce misionarul a plecat din fierărie, fierarul s-a dus la soţia sa şi i-a spus:

-       Tocmai a fost misionarul N.N. aici şi a vorbit cu mine. A spus ceva ce n-am ȋnţeles, şi anume că el ar avea un interes viu pentru sufletul meu. Oare ce să ȋnsemene asta?

Soţia sa ȋnţeleaptă i-a răspuns:

-       Du-te şi tu la el şi ȋntreabă-l.

Fierarul şi-a atârnat imediat şorţul ȋn cui şi s-a dus pe drumul cel mai scurt la misionar. Tocmai când păşise ȋn coridor, a auzit pe misionar rugându-se: “Doamne, sunt un cârpaci ȋn lucrul Tău.”

Fierarul a dschis uşa şi a strigat:

-       Domnule N.N., nu eşti nici un cârpaci. Eu credeam că stăpânesc toate dovezile creştinismului şi că le pot combate, dar dumneata ai adus o dovadă pe care n-am mai auzit-o până acum şi pe care n-o pot combate. Dumneata ai spus că ai avea un interes viu pentru sufletul meu.”

După această ȋntâmplare, misionarul a avut bucuria să conducă pe acel fierar la Domnul Isus.

Ai şi tu un interes viu şi fierbinte pentru sufletele celor nenorociţi? Dacă nu-l ai, atunci cere-l ȋn rugăciune, cât se poate de repede, ȋn interesul tău şi al celor nenorociţi.

4. Fii voios! Este important, pentru câştigarea sufletelor, să fii voios. Este tot la fel de uşor să fii bucuros, ca şi amărât, aspru şi respingător. Unii oameni ȋşi ȋnchipuie că sunt cineva prin felul lor de a fi brusc şi poruncitor. Dar mojicia nu este un fruct al Duhului. “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea!” (Galateni 5:22) O fire voioasă, rodul unei vieţi izvorâte din Duhul Sfânt, este de mare ȋnsemnătate ȋn câştigarea sufletelor. În plus, ea este dovada unei bune educaţii teologice. Micile amabilităţi deschid drumul către uşa inimii omeneşti.

O tânără misionară din Chicago a intrat odată ȋn familia unui necredincios, care zăcea pe patul de moarte. Avea tuberculoză. Zi de zi, ea se ducea la el şi ȋntotdeauna avea asupra ei mici dovezi ale iubirii, pentru a-i ȋnfrumuseţa ultimele sale zile pământeşti. Odată ȋi aducea un pahar cu lapte, altădată nişte floricele, odată mătura prin casă, altădată făcea altceva. După 30 de zile de astfel de servicii de dragoste, ea a văzut că bolnavul nu mai are mult de trăit şi m-a rugat pe mine să merg cu ea la locuinţa lui. Ne-am ȋndreptat ȋn grabă spre locuinţa lui sărăcăcioasă. M-am aşezat lângă patul său şi am citit diferite locuri din Scriptură care vorbeau despre iubirea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi, de jertfa Domnului Isus Hristos adusă pentru noi, de salvarea care ne-o oferă El. Apoi l-am ȋntrebat dacă vrea să se roage cu mine. El a acceptat. Atunci l-am rugat pe Dumnezeu să-i deschidă ochii ca să vadă starea sa pierdută şi să-i descopere că Domnul Isus a suferit şi a murit pe lemnul crucii şi pentru el. La urmă am cântat ȋncept:

“Aşa cum sunt, eu, Doamne, vin,

Căci pentru mine ai murit.

Fiindcă ȋmi zic să vin, eu vin,

Mântuitorule, eu vin.”

Am intonat tot cântecul şi, când am ajuns la ultima strofă, am auzit cum vocea muribundului s-a unit cu vocea mea.

“Aşa cum sunt, eu vin acum,

Căci tu mă poţi schimba de tot.

Eu vreau să fiu de azi al Tău,

Mântuitorule, eu vin.”

L-am privit şi l-am ȋntrebat dacă a venit ȋntr-adevăr la Domnu Isus. El mi-a răspuns “da” şi ȋn noaptea aceea a trecut ȋn veşnicie. Am fost rugat să particip la ȋnmormântare. În vreme ce mă alfam cu prietenii săi necredincioşi ȋn jurul coşciugului, le-am spus cât de netemeinice s-au dovedit părerile sale ȋn faţa morţii şi cum L-a primit ȋn ultimul ceas pe Domnul Isus. Apoi i-am ȋntrebat: “Cine dintre dumneavoastră vrea să facă astăzi acelaşi pas?” Atunci un om mi-a ȋntins mâna peste sicriu, spunând: “Eu vreau să-l fac. Cu toate că până acum am fost de acord cu părerile necredincioase ale prietenului meu mort, vreau ca de aici ȋnainte să renunţ la ele şi să-L urmez pe Domnul Isus.” Şi soţia lui se pocăise, ea fiind astăzi una dintre cele mai active şi devotate membre ale Bisericii noastre din Chicago. Totuşi, nu vizita mea scurtă a fost cauza ȋntoarcerii sale la Dumnezeu, ci felul stăruitor şi plin de iubire al tinerei misionare.

5. Fii plin de iubire! Iubirea este roada Duhului. Ea este puterea biruitoare care câştigă suflete. Eu nu cred că există pe pământ vreo inimă care să nu poată fi ȋnvinsă prin iubire. Trăieşte la noi ȋn America o doamnă cultă, foarte bogată, dar care este o creştină cu o inimă plină de iubire pentru cei pierduţi şi ticăloşi. Ea şi-a folosit timpul şi influenţa ca să angajeze pe la ȋnchisori şi poliţie femei mai ȋn vârstă, caractere devotate şi de ȋncredere, care să se ocupe de femeile sau fetele care vor fi ȋnchise, ȋngrijindu-le şi aducându-le la Domnul Isus. Într-un oraş, directorul unei ȋnchisori i-a spus:

-      Doamnă Barney, cu femeile care ajung aici la noi n-o scoate nimeni la capăt.

Ea a răspuns:

-      N-am văzut ȋncă nici o femeie ȋnchisă pentru care toată truda noastră să fie ȋn zadar.

-      Ei bine, atunci ȋncercaţi-vă norocul cu bătrâna Sofia, ȋi răspunse directorul râzând.

-      O voi face cu plăcere, spuse doamna pe un ton liniştit. Ea merse către celula “bătrânei Sofia” condusă de un gardian, care a avertizat-o că este foarte primejdios să intri ȋn celula ei.

-      Priviţi la aceşti patru poliţişti, spuse el arătând spre dânşii, vedeţi uniformele lor rupte şi feţele lor zgâriate? Aceasta este opera Sofiei. A fost nevoie de patru persoane ca să o aducă pe Sofia ȋncoace.

-      Nu face nimic, spuse doamna Barney, condu-mă la ea totuşi.

-      Cum doriţi, dar ar fi bine să vă ȋnsoţesc ȋn celulă.

-      Nu este nevoie, vreau să intru singură, deschide, te rog, uşa.

Înainte să intre ȋn celulă, doamna Barney, s-a interesat de adevăratul nume al Sofiei. El nu-l ştia:

-      Noi o trecem ȋn registru sub numele de “bătrâna Sofia”. Dar mă voi duce să cercetez dosarul, căci ȋn anii trecuţi ea era ȋnscrisă sub numele ei edevărat.

Zis şi făcut. Când s-a deschis uşa şi doamna Barney a intrat, a zărit o fiinţă sălbatică ghemuită ȋntr-un colţ, cu părul ȋncărunţit, despletit, cu hainele murdare, sfâşiate şi cu ochii speriaţi; părea gata să sară ȋn orice moment asupra primului guardian care s-ar fi apropiat de ea.

-      Bună ziua, doamnă N.N., a spus doamna Barney, numind-o cu adevăratul ei nume.

-      De unde ȋmi cunoşti numele?, s-a mirat sărmana fiinţă.

Fără să răspundă la această ȋntrebare, doamna Barney a urmat liniştită:

-      Sofio, ȋţi mai aminteşti de ziua când ai fost ȋnchisă aici prima oară?

-      Dumnezeule, strigă ea, cum să nu? Toată noaptea am zăcut pe podeaua rece a celulei şi am plans.

-      Crezi, a spus doamna Barney, că dacă ar fi fost la dumneata ȋn acea noapte o femeie bună, creştină şi dacă ar fi vorbit cu dumneata prietenos, crezi că viaţa dumitale s-ar fi schimbat?

-      O, da, cu siguranţă, a răspuns ea.

-      Bine, a spus doamna Barney, tocmai ȋncerc să-l conving pe directorul acestei ȋnchisori să accepte să angajeze aici o femeie iubitoare care să primească şi să ȋngrijească pe tinerele care sunt ȋnchise pentru prima oară aici, ca şi dumneata acum câţiva ani.

-      Doreşti să-mi ajuţi la asta?

-      O să fac tot ce pot, a spus bătrâna Sofia.

Între timp, doamna Barney s-a apropiat şi a ȋngenuncheat lângă ea pe podeaua celulei. A ȋnceput să-I aranjeze părul ȋncâlcit, să i-l pieptene, ajutându-se de propriile ei agrafe. Apoi i-a prins zdrenţele murdare ale rochiei cu ace din hainele ei. După ce au făcut asta, doamna Barney s-a ridicat şi a spus:

-      Sofio, acum să mergem ȋn curte şi să rugăm pe oamenii aceştia să angajeze aici o femeie credincioasă pe răspunderea mea. Doreşti să-mi dai braţul dumitale sau să ţi-l dau eu pe al meu?!

-      Eu sunt mai puternică decât dumneata şi cred că este mai bine să te sprijini dumneata de braţul meu!

Şi astfel au mers amândouă spre curte, nobila doamnă la braţul bătrânei criminale. Sofia s-a purtat bine ȋn timpul interogatoriului şi a răspuns bine la toate ȋntrebările judecătorului. Numai o singură dată şi-a ieşit din fire şi l-a blestemat pe judecător. Şi-a cerut ȋnsă imediat iertare. Toţi erau din cale afară de miraţi de această schimbare. Datorită rugăciunilor lor, femeia a fost angajată, dar cel mai frumos lucru este că ȋnsăşi Sofia s-a adăpostit pe stânca noastră care este Domnul Hristos. Acum bătrâna Sofia se află ȋn slavă. Iubirea a biruit. Şi aşa se va ȋntâmpla ȋntotdeauna.

O, voi, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, mergeţi la lucru, căutaţi plinătatea Duhului lui Dumnezeu, pe care El e gata s-o dea tuturor, şi lucraţi ȋn puterea acestui Duh, zi de zi şi an de an, la salvarea sufletelor nemuritoare pe cere vi le trimite Dumnezeu ȋn drum.

Timpul este scurt, să-l răscumpărăm. Să lucrăm cât este ziuă; “vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra.” (Ioan 9:4).

ÎNCHEIERE

MȂNTUIREA SUFLETELOR

Cum o poţi face?

1.       Dacă eşti sigur de mântuirea (salvarea) ta.

2.       Dacă trăieşti ȋn lumină.

3.       Dacă mărturiseşti şi stai neclintit lângă Domnul Isus.

4.       Dacă te rogi zilnic ȋn mod serios pentru cei pierduţi.

5.       Dacă vorbeşti personal cu ei depre mântuirea sufletelor lor.

6.       Dacă doreşti legături cu alţi copii ai Domnului.

7.       Dacă eşti ȋn neȋntreruptă legătură cu Domnul.

8.       Dacă citeşti Biblia cu râvnă.

9.       Dacă biruieşti răul prin bine.

10.     Dacă eşti ȋnsufleţit de dragostea care se jertfeşte pentru sufletele celor pierduţi.

11.     Dacă poţi lăuda pe Dumnezeu chiar şi ȋn timp ce eşti batjocorit şi persecutat.

12.     Dacă eşti pătruns de credinţa că Domnul Isus doreşte nespus mântuirea sufletelor.

Astfel viaţa ta va progresa dintr-o biruinţă ȋntr-alta!

Cum o poţi ȋmpiedica?

1.       Dacă critici toate, şi mai cu seamă pe fraţi.

2.       Dacă eşti mulţumit de tine ȋnsuţi.

3.       Dacă ȋncerci să ȋnăbuşi zelul altora.

4.       Dacă nu eşti tu ȋnsuţi, prin faptele tale, un martor viu ȋn sânul familiei tale.

5.       Dacă citeşti mai mult ziarul decât Biblia.

6.       Dacă nu vrei să renunţi la legăturile cu lumea.

7.       Dacă gândeşti că alţii trebuie să se intereseze de mântuirea sufletelor.

8.       Dacă te fereşti de batjocuri şi neplăceri.

9.       Dacă vrei să fii ȋn pas cu ceea ce este la modă.

10.     Dacă te ȋndoieşti ȋn cazuri grele, că Domnul poate produce ȋn zilele noastre pocăinţa sufletelor.

În acest fel, creştinismul tău ajunge un lucru lipsit de putere, care nu te face fericit nici pe tine, nici pe alţii.

O A TREIA CALE NU EXISTĂ.