Pentru toţi laodicenii, Domnul are o gravă ameninţare: "am să te vărs din gura Mea." Altădată Domnul Se lăuda cu ei. Erau mântuiţi, aveau ca păstor un înger al Domnului, o stea în mâna Domnului, iar biserica lor era un sfeşnic de aur care lumina. Acum Îi fac de ruşine, căci sunt "ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi." Cu voia lor doar după cele trecătoare, ei L-au izgonit din inima lor pe Cristos Domnul, Mântuitorul lor, care n-a plecat, ci încă mai stă la uşă. Erau acum la punctul crucial: ori se pocăiau, ori vor fi lepădaţi. Aici e un adevăr cutremurător pentru cei ce spun că "nu este cădere din har".

   Ameninţarea vine chiar de la Domnul Isus, căci El i-a poruncit lui Ioan să scrie aceasta bisericii din Laodicea, El, Aminul lui Dumnezeu, spune această ameninţare gravă. Este gravă fiindcă e pentru timp şi veşnicie. Odată vărsat din gura Lui, eşti fără nicio altă şansă de mântuire. Dar ameninţarea avea menirea să-i trezească. O, de i-ar trezi şi azi pe unii!