Prin zarea de şoapte, pribegi prin pustie,
Se zbat multe suflete-n chin si amar...
Credinţa şi dragostea-i moartă, nu vie
Citim neputinţa-n inimi de cleştar.

Se simte o luptă imensă-n văzduh
Şi solii-s trimişi să atace creştinii.
Mai tare-i puterea Sfântului Duh,
Ce ne controlează impulsul inimii!

Perfidul mânjirii atacă-azi din nou...
Atacă pe toţi cu ultima putere
Căci vrea să sfârşim în al morţii cavou,
În veşnicul chin, nesfârşita durere...

Căci frigul din inimi îngheaţă credinţa
Se sting încet stele ce-o vreme-au sclipit
În inimi ura ne dărâmă fiinţa
Speranţa trezirii, încet a pierit...

Şi mai cerem trezire când stăm aţipiţi
Cerem trezire, dar nu-i stăm la-ndemână
Cu cin’ să lucreze şi câţi mai doriţi?
Străjerii-ncet scapă şi arma din mână.

”Aşa vrei Biserică azi, să lucrez?
Cu cine si cum, ce se-ntâmplă cu voi?
De-atătea ori am vrut să te cercetez,
Dar te-ai împietrit că îţi place-n noroi...

Adesea te caut şi eşti tot în groapă
Întind chiar şi mâna dar nu vrei s-o apuci
Credinţa şi fapta îţi este mioapă
Şi scuze jalnice în rugă-Mi aduci...

Cu cine crezi oare că ai de-a face
Sau oare tu crezi că Exist şi văd tot?
Văd şi necredinţa în inimi sărace...
Voi chiar nu credeţi ca să vindec şi-azi pot?

Eu nu m-am schimbat; Eu şi azi sunt Acelaşi!
De nu crezi, te-invit să mă pui la-ncercare,
Să-aveţi doar credinţa unui sfânt copilaş
Şi totu-i posibil, de ceri cu ardoare!"

Voi tineri, ce încă slujiţi doi stâpâni,
Acuma-i momentul de ales unul singur!
Căci de mâine mori, vei sfârşi ca pagânii
Vrei eterna durere şi flăcări să-nduri?

Vrei viermi ca sa iasă din tine-o vecie,
Şi-n chin nesfârşit, vrei să arzi şi să gemi?
De nu vrei, de astăzi slujeşte-Mi doar Mie,
Şi vino din dragoste, nu că te temi!

Speranţa trezirii în inimi să-nvie
Acuma, că vremea-i aproape sfârşită
De vrem să călcăm făgăduita glie,
Biserică, stai trează, fii pregătită!

Amin.