Când Tu, nemăsurat colos
Mă priveşti cu ochii Tăi de foc,
Mă simt pierdut ca-ntr-un haos...
Şi-atât de mic mă simt şi ros,
Şi-atâtea nu-nţeleg deloc...

Când mă priveşti, nu înţeleg
De ce ai atâta dragoste,
De ce m-alegi şi nu Te-aleg,
De ce făr-Tine nu-s întreg,
De ce iubirea trebuie să coste?

De ce-n inimă am durere
Şi-atâta jale-mi cântă-n poartă...
Ce-aş vrea o suavă mângâiere,
O voce stinsă în tăcere,
Ca pieptu-mi vocea aceea să o soarbă.

Să-mi spui de dragostea-Ţi imensă
Şi să mă faci s-o înţeleg
Plutind prin ceaţa-atât de densă...
Zdrobeşte firea mea intensă,
S-ajung nicicând să nu Te neg!

Când mă priveşti, întrega fiinţă
Se scutură din temelii
Şi-mi creşte-adâncă neputinţă
Când văd multa mea necredinţă
Acum, când eşti gata ca să vii.

Când mă priveşti de sus din Cer,
Pe mine, atât de slab şi mic,
Mă simt pierdut şi-aş vrea să zbier
Căci nu am ce să Îţi ofer;
Sunt păcătos, sunt un nimic!

Nimicu-n care ai suflat viaţă,
Nimicul care l-ai ales...
Un chip de lut, un ciob de gheaţă
Dar totuşi făptura măreaţă;
Şi-o jertfă de neînţeles...

Cum braţul Tău mereu mă ţine?
Un nimic pentru ce-ai dat tot...
Creat puţin mai jos ca Tine;
Ce merit am să fii cu mine
Şi să-mi spui "fiu"? Nu ştiu, nu pot...

Nu pot să Te-nţeleg nicicum
Cum ai răbdare după toţi...
Nu dai cu noi să fim praf, scrum
Când părăsim al Tău sfânt drum
Şi să ne-aştepţi cu dor...cum poţi?

Cum poţi decizia atât s-aştepţi
Şi s-o respecţi, oricare ar fi...
Cum poţi pe toţi să ne accepţi
Chiar de suntem aşa nedrepţi?
Cum poţi atâta-a ne iubi?

Când mă priveşti cu-a Ta privire,
Cu ochii Tăi atât de dulci
Zăresc acea strălucire
Ce-n stele-o văd şi-n nemurire
Şi-n albul neînţeles de fulgi...

Când ne priveşti cu ochii Tăi
Ce inspiră atâta vast mister,
Noi nu putem privi în ei
Că ne-am topi, că suntem răi,
Nevrednici de-un aşa etern...

Când Ţi-am zărit pe cer privirea
Şi ochii ce m-au fermecat
Am simţit cum întreagă firea
E cutremurată de iubirea -
Când ochii Tăi s-au întristat.

Nu mă privi, că vrednic nu-s
N-am pocăinţă, doar păcate;
Viaţa-mi întreagă-i un apus
Te-am întristat prea mult, Isus
Şi Te-am lăsat prea mult în spate.

Dar dacă vrei să mă priveşti
Priveşte-mă! Fă-o cu milă,
Să nu mă usuc de stăluceşti,
Ridică-mă dacă doreşti,
Să fiu cu Tine pe-a vieţii filă...

Amin