Ai suferit amarul, pedeapsa şi osânda
Şi ai trecut prin chinuri amare, de nespus...
Picau lacrimi de sânge pe faţa Ta cea blândă
Bătut, lovit, scuipat... totuşi, nimic n-ai spus...

Ai suferit o, Doamne, cum n-a suferit vreunul
Ai îndurat Stăpâne, ce nimeni n-a-ndurat
Tu n-ai ştiut ce-i luxul, ce-i casa, ce e somnul,
Dar pentru omenire, mereu Tu Te-ai rugat.

Ai suferit tot chinul - nevrednic de purtat
Şi ai băut paharul nostru, plin de păcat
Tu ai purtat coroana cu spinii omenirii
Astfel, ne-ai dat iertare de păcatele firii.

Ai îndurat batjocuri, hule la-adresa Ta
Şi ai cărat povara, de dragul tuturor
Faţa-Ţi plină de sânge înca tot mai zâmbea
Căci ne iubeai Isuse, al nostru scump Păstor.

Izvor de apă vie, Ţi-au dat oţet cu fiere
Tu, care mergeai la-oricine, Te-au străpuns în picioare
Tu, Cel ce cu-a Tale mâini, pe mulţi ai vindecat,
Te-au străpuns cu piroane, o, Miel nevinovat...

Ai suferit pedeapsa necuvenită Ţie.
Noi merităm tot răul ce Ţie Ţi-au făcut
O, Soare sfânt şi veşnic, venit din măreţie
Nu-mi va trece prin minte, nicicând cât Te-a durut!

Ai suferit căldura ce-ardea toropitoare,
Sudori de chinuri grele, se prelingeau pe trup
Cu rănile adânci, stăteai pe cruce-n soare
Şi ce dureri Isuse, doar Tu ştii, numai Tu...!

Pe faţa-Ţi se citea că erai pur şi sfânt...
Dar ei nu şi-ai dat seama că au de-a face cu-Acela
Ce-are toată puterea în Cer şi pe pământ
Căci El este Stăpânul, peste întreaga Terra...

Şi cu câtă blândeţe, pe toţi Tu I-ai privit...
Erau mai tari ca piatra, n-aveau nimic în suflet.
De mă priveai pe mine, eu cred că aş fi murit
M-aş fi topit o, Doamne, m-aş fi topit încet...

Prin suferinţi amare, o, Doamne trecut-ai
Răbdând de dragul nostru atâta umilinţă
Dar biruind chiar moartea, salvare ca să dai
Te-ai înălţat în slavă, spre glorii-n biruinţă...

Amin.