Ne-ai dăruit o casă minunată!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Flori tesute din iubire
Categorie: Laudă și închinare
Ne-ai dăruit o casă minunată!
Doamne, Tu ne-ai dat o casă
Cu toţi în ea să ne adunăm
Şi ai făcut-o, aşa frumoasă
Când o privim, ne minunăm
Grabnic lucrarea s-a sfârşit
Şi casa noastră-i terminată
Şi tot bănuţul, pic cu pic
S-a strâns, din dragoste curată
Tot ce-am putut, am dat, am strâns,
Din inimă, s-a dăruit
Ce-a mai rămas, chiar Tu ai pus
Şi totu-i dus, la bun sfârşit
Ştiai că atâta ne-am dorit
Un loc, să ne putem ruga
Şi fără veste, ai găsit
O cale, s-o putem avea
Ea e zidită cu iubire
Cu dăruire şi speranţă
Totu-i făcut spre a Ta cinstire
Şi ne simţim în siguranţă
Chiar de departe ai adus
Bani mulţi pentru a Ta lucrare
Şi-n oameni, dragoste ai pus
S-ajungă, la finalizare
Mâini harnice şi iscusite
Pe care Tu, le-ai înzestrat
Tu forţe le-ai dat înzecite,
Lucrarea, a înaintat.
Aceste mâini ce-au istovit,
Trudite apoi, se odihneau
Dar n-a contat c-au obosit,
A Ta lucrare, o făceau.
Praf şi căldură au răbdat
Şi oboseală omenească
Nu s-au oprit, n-au pregetat,
A Ta lucrare, să- împlinească.
Aşa ca la Ierusalim
Când cu iubire toţi lucrau
Şi mulţumirea pe deplin,
Era, în ceea ce făceau
Când Casa Domnului zideau,
Domnul, de partea lor era
Şi cei răi care căutau
Ca să-i oprească, nu puteau
Căci Dumnezeu, cu ei era
Şi-a Lui iubire, au simţit
În toate-i binecuvânta
Cu El, lucrarea s-a sfârşit.
Cu rugăciuni i-au însoţit
Aceia, care n-au lucrat
Sau, altfel au contribuit
Şi acum, e totul terminat.
Domnul ne aşteaptă-n adunare
Prezenţi, la casa Lui să fim
Lui, să-I aducem închinare
Din inimă, să-I mulţumim
Indiferenţi ca să nu fim,
De preţ, e darul ce ne-a dat
Şi viaţa Lui, cu toţii ştim
Şi-a dat şi ne-a eliberat.
Se întâmplă şi noi câteodată,
Învinşi să fim de nepăsare
Domnul ne vede, şi îndată
E îndurerat, plin de întristare.
Comoditatea, ne răzbeşte
Alegem, acasă să fim
Ce Domnul Isus ne vorbește
Din alte surse, s-auzim.
Dar Domnul aici, me doreşte
În mijlocul nostru, să fie
Prezenţi să fim, ne pregăteşte
Pentru a Lui Împărăţie
Să ne înfrângem nepăsarea,
Dezinteresul să-l zdrobim,
Să căutăm toţi, adunarea,
Pe Domnul Vieţii să-L cinstim
Şi prin cântări să-L lăudăm
Versete, psalmi şi poezii
Şi închinare să Îi dăm
Celui ce-I Domn, în veşnicii
Şi pentru darul preţios
Din inimă, să-I mulţumim
El este veşnic, glorios,
Prin El, de acuma să trăim
Răsplata nu va întârzia
Ale noastre rugăciuni primeşte
Orice strădanie va vedea,
Domnul cel bun, ne răsplăteşte.
Amin
Câmpia Turzii, 5 octombrie 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/98404/ne-ai-daruit-o-casa-minunata