Meditatii zilnice 29.04. 09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore
Heb 6:20 Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut „Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec”.
Isus este Marele nostru Preot pentru totdeauna. Acest „totdeauna” schimba felul in care suntem binecuvantati si felul in care primim binecuvantarile noastre de la Dumnezeu.
Ca si Mare preot al nostru, Isus ne reprezinta in fata Lui Dumnezeu. Din moment ce preotia Sa este dupa randuiala lui Melhisedec, care este una a neprihanirii, neprihanirea Sa devine neprihanirea noastra pentru totdeauna. Asta inseamna ca noi suntem pentru totdeauna neprihaniti in ochii Lui Dumnezeu.
Si pentru ca El nu va muri niciodata, ci va continua sa ne fie Mare Preot pentru totdeauna, noi avem o neprihanire care va dura vesnic, nu una care azi este si maine nu va mai fi, bazata pe faptele noastre. Nu, noi avem o neprihanire perpetua si pentru totdeauna fiindca Isus este Marele nostru Preot pentru totdeauna.
Dar acest lucru mai inseamna si ca binecuvantarile sunt permanente peste capetele noastre fiindca Biblia spune ca binecuvantarile sunt pe capul celui neprihanit (Proverbe10:6) si noi suntem neprihaniti pentru totdeauna.
Spre deosebire de preotia data de Levitic care binecuvanteaza si blestema, preotia Lui Isus dupa randuiala lui Melhisedec este binecuvantare si numai binecuvantare. Nu exista blestem ci numai binecuvantare, tot timpul si pentru totdeauna.
Si pentru ca Isus este Marele nostru Preot pentru totdeauna, binecuvantarea nu vine la noi cu intermitente ci tasneste in vietile noastre ca un izvor fara sfarsit. Pentru ca El este Marele nostru Preot pentru totdeauna, noi nu vom putea niciodata opri binecuvantarile Lui.
Fiind Marele nostru Preot pentru totdeauna, Isus atinge si binecuvantarile noastre dandu-le un efect de vesnicie. El atinge vietile noastre si avem viata vesnica. El atinge bolile noastre si avem vindecare permanenta. Atinge lipsurile noastre si avem bunastare vesnica. Atinge pierderile noastre si primim restaurare vesnica. El atinge lucrarea noastra si impactul ei devine permanent.
Cu siguranta, nu este nimic temporal in ceea ce face Isus, Marele nostru Preot pentru totdeauna. Nu este cazul „binecuvantat azi si blestemat maine”. Binecuvantarile pe care le primim sunt sigure si stabile fiindca Isus este Marele nostru Preot azi, maine si pentru totdeauna.
Asa ca bucura-te fiindca Isus, Marele nostru Preot a schimbat felul in care esti binecuvantat, pentru totdeauna!