Când eşti trădat de cei mai dragi din lume,
când pribegeşti departe de ai tăi,
cu sufletul zdrobit de-amărăciune,
te urmăreşte, blestemând, Şimei...

El vrea să mai adauge -o verigă
în lanţul de dureri prin care treci
şi urmărindu-te, blesteme-ţi strigă,
mai mult în încercări să te îneci.

El ştie de păcate nefăcute
şi-n trâmbiţa-i le pune cu temei
şi-n loc ca-n încercări să te ajute,
cu vâlvă sună-n trâmbiţă Şimei.

Şi fraţii şi surorile se miră
de câte strigă el c-ai înfăptuit
şi unul câte unul se răsfiră
prietenii şi cei ce te-au iubit.

Şi ca şi cum atâta n-ar ajunge,
aruncă-n tine pietre mari, de sus,
când treci prin valea-n care totul plânge
şi unde parcă nu mai e Isus...

El nu-i Natan, să mângâie-n cădere,
să te ridice iubitor, de jos,
mustrându-te cu glas de adiere,
prin pilda cu bogatul nemilos.

O, Doamne, Tu ce-i ştii oricui cărarea,
Te uită la blestemul lui Şimei
şi-n locul lui, dă binecuvântarea,
mult încercaţilor copii ai Tăi!