Mereu doresc să fii cu mine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Flori tesute din iubire
Categorie: Laudă și închinare
Mereu doresc să fii cu mine!


Eu n-am să mă despart de Tine
Isuse, astăzi Te-am aflat
Ştiu bun Isus, că pentru mine,
Tu chiar şi viaţa Ta, Ţi-ai dat

Eu nu ştiam că a Ta iubire
E aşa profundă şi curată
Şi nu ştiam că pentru mine
Ai renunţat, la slava-Ţi, toată

Dar am aflat, citind Cuvântul
Care în dar L-am căpătat
Şi Duhul Tău mi-a pătruns gândul
Şi mintea mea s-a luminat

Inima mea s-a despietrit
Atâtea taine, nu ştiam,
În cugetul meu Te-am primit
Şi vreau, cu mine să Te am

Vedeam credinţa, o nebunie,
Un fanatism neînţeles
Şi nu credeam că tocmai mie...
Eu să fiu, cel ce l-ai ales...

Să Te primesc în mintea mea
Şi inima să-Ţi dăruiesc
Să fiu flămând de vorba Ta
Şi tot mai mult să o doresc

N-am linişte decât cu Tine
Tu-mi eşti tovarăşul de drum
Şi tot ce am mai bun în mine,
În slujba Ta, eu vreau să pun.

Vreau până la sfârşit de cale
Să mă conduci, să mă însoţeşti
Şi doar îndemnurile Tale
În inima mea, să le sădeşti.

Nu vreau să mă despart de Tine
Chiar lumea dacă mi s-ar da,
Tu eşti al meu, rămâi cu mine
Eşti parte din fiinţa mea

Tu eşti al meu, şi niciodată,
Eu nu vreau singur să trăiesc
Fiinţa mea, inima toată,
Eu azi, Isus, îți dăruiesc!

Amin

Câmpia Turzii, 9 octombrie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/98484/mereu-doresc-sa-fii-cu-mine