Azi și-a pus bruma sărutul

Azi și-a pus bruma sărutul
Peste pântecul livezii,
Soarele-i sub așternutul
Unor nori ce-aduc amiezii
Câțiva stropi, cu împrumutul.

Ciripesc și zburdă-n voie
Vrăbiuțele în câmpie,
Vântul saltă a zor-nevoie
Mantia toamnei ruginie
Ce răspunde anevoie...

Frunzele de prin grădină,
De necaz că-s lepădate,
În vânt șoaptele-și îngână,
Galbene de supărate
Că le e toamna stăpână...

Colo-n luncă, crizantema,
Râde mândră de-alte flori
Și împletește diadema
Toamnei, cu-ale ei culori,
Rezolvând cumva problema...

Iar mai sus, pe o colină
Îmbrăcată în pădure,
Iedera luptă să-și țină
Din unghere reci, obscure
Frunzele-i verzi în lumină.

O sărmană rândunică
Iată-și ia în grabă zborul
De pe mantia ruginită,
Împreună cu cocorul
Spre alta mai însorită.

Toamna rece, înveșmântată
În hlamida-i arămâie
A venit îmbelșugată
Să ne-aducă o bucurie
Ce nu trebuie uitată,

Fiindcă cine oare știe
Dacă și toamna cealaltă
Pentru el o să mai vie?!
Vremea binecuvântată
Este – azi – pentru vecie.

16/10/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)