Am rochiţă cu bretele
Autor: Cornel Jigau
Album: E greu sa fii prieten cu un sfânt
Categorie: Diverse
Am rochiţă cu bretele
Am rochiţă cu bretele,
Gândul meu e printre stele,
La Isus , la paradis,
Şi la viaţa cea de vis.
După modă mă îmbrac,
Să le fiu la toţi pe plac,
Vreau să fiu o prăjitură,
Care se topeşte-n gură.
N-am păreri preconcepute,
Valul modei este iute,
Iar la anul ce-o veni,
Sincer , nu ştiu ce-o mai fi.
Însă eu mă conformez,
Dacă vreau să mai contez,
Tinereţea iute trece,
Şi norocul se petrece.
Căci în lumea asta brează,
Numai moda mai contează,
Şi eu vreau ca orice fată ,
Să nu mor nemăritată.
Şi cu lumea eu aş vrea
Şi cu Domnul de-aş putea
Şi eu cred că n-ar fi bai
Dac-aş fi şi eu în rai.
În rochiţă cu bretele,
Ca să umblu printre stele,
Dar un lucru e precis ,
Că puţin m-am compromis!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/98615/am-rochita-cu-bretele