Nicolaie


Auzii din întâmplare
De un om atât de rău
Nu i-ai fi găsit pereche
Nicidecum în satul său.

Avea un duşman de moarte
Şi era total decis
De i-ar fi căzut în mână
L-ar fi omorât precis.

Omul i-a răpit averea
Şi-l băgă-n orfelinat
Era activist cu faimă
Şi al vremii potentat.

A rămas şi fără casă
Singurel fără părinţi
Ura-i clocotea în sânge
Şi-l scotea complet din minţi.

Visa dulcea răzbunare
Şi atunci fie ce-o fi
Dar prilejul cel prielnic
Nicidecum nu se ivi.

Dumnezeu în mila-I mare
Avea totuşi planul Său
Nu era de vină omul
C-a ajuns atât de rău

*
Cu nevasta ca o fiară
Chiar aşa el se purta
Când venea târziu acasă
Prin vecini ea se culca

Dimineaţa iar acasă
Ea venea tiptil, tiptil
Nu spunea nici chiar o vorbă
Să n-aprindă vre-un fitil.

Nu-ndrăznea nici să mai spere
Chiar speranţa i-a murit
Şi se împăca cu soarta
Cât o mai fi de trăit.

Într-o zi bărbatu-i spune:
–Dragă, eu m-am pocăit
M-am predat de bună voie
Lui Isus Cel răstignit.

Dar să ştii că nu-i o glumă
Poate tu nici n-ai să crezi
Ştiu că ţi-a murit speranţa
Dar minunea ai s-o vezi.

–Pocăit? las-o mai moale!
- Nici nu îndrăznea să spună -
Doar când mi-oi vedea în palmă
Nişte praf chiar de pe lună.

–Şi mai e încă ceva
Porcii îi vom lichida.
Mâine merg cu ei la piaţă
Căci încep o nouă viaţă.

*
Iar cât despre băutură
N-o mai pun pe veci în gură.
Şi atunci biata de ea
Se-ntreba de nu visa?

Porcii îi vându chiar mâine
Banii i-a-mpărţit frăţeşte
O viaţă minunată
De pe-acum se-ntrezăreşte.

–Tu nevastă ia-ţi bănuţii
Şi te du la Timişoara
Ca să-ţi cumperi nişte haine
Şi s-o vezi pe Mărioara.

Niciodată nu-i dăduse
Pân-atunci chiar nici un ban
Se ducea pe băutură
Cel din urmă gologan.

Ea se duse şi se-ntoarse
Însă tare necăjită.
–Ce-ai păţit azi la piaţă
De-ai venit cam ofilită.

–Când să mă întorc acasă
Nişte lotri mă prădară
Hainele şi portmoneul
Toate, toate le luară.

–N-ai nevastă nici o vină
Cu nimic nu ai greşit
Căci Satana mă încearcă
Cât sunt eu de pocăit.

Iar nevasta ce să spună
Se-aştepta a fi certată
Era prima dată-n viaţă
Când bărbatul ei o iartă.

–Altă dată tu vei merge
Grijile acum le lasă.
Haide să-L slăvim pe Domnul
C-ai ajuns din nou acasă.

Iar sătenii se mirară
Cum un om atât de rău
Poate fi schimbat în bine
Chiar de bunul Dumnezeu.

Căci aşa minune mare
Niciodată n-au văzut
Iar această întâmplare
Era chiar de necrezut.

–L-aţi văzut pe Nicolaie?
Întrebau mereu, mereu
Ce minune foarte mare!
Şi-L slăveau pe Dumnezeu.

Cunoscuse adevărul
Când ajunse în spital
Cum Te-ai aplecat, o, Doamne,
Spre un om în aşa hal?

Se gândea să se boteze
Doar acolo se gândea
Îşi fixase chiar şi ziua
Dar ceva îl reţinea.

*
Mai era doar o problemă
Care greu îl apăsa
Cu duşmanul cel de moarte
Oare cum se va-mpăca?

Dacă totuşi fără plată
L-a iertat pe el Hristos
S-ar cădea şi el să ierte
Căci acum e credincios.

Le va scrie o scrisoare
Şi-o va pune personal
În cutia lor poştală
–Fuga, deci, la personal!

O, vârâ, deci în cutie
Când prilejul se ivi
Dar femeia pe fereastră
Dintr-odată îl zări.

–Nicolaie e la poartă
Ce ne facem dragul meu?
Ne va pune foc la casă
Că-i om fără Dumnezeu.

Da, precis, ăsta-i sfârşitul,
Nu încape îndoială
Nu-i făcut nici testamentul
Să murim în rânduială.

Ne-a venit acum pedeapsa
Ceasul ultim ne-a sosit
L-am lăsat sărman pe drumuri
Şi nici nu ne-am sinchisit.

Du-te dragă pân-la poartă
Poate-l vei îndupleca
Roagă-te frumos de dânsul,
Poate se va înmuia.

–Eu? nu cred să am vreo şansă.
Nu eu l-am deposedat?
Tocmai eu l-am pus pe drumuri
Şi în stradă l-am lăsat.

Du-te soaţă tu mai bine
Poate cumva-l vei muia
Cine ştie, prin minune
Dacă nu s-o îndura?

Ea se duse deci la poartă
Dar genunchi-i erau moi.
–Oare tu eşti Nicolaie?
Ce te-aduce pe la noi?

–Să n-aveţi dar nici o teamă
Vin pe-aici cu gânduri bune
Dumnezeu mi-a schimbat viaţa
Şi sunt fericit în lume.

Am adus şi o scrisoare
Şi am pus-o personal
N-aş fi vrut să rătăcească
Ca un bileţel banal.

…Deci, l-a invitat în casă
Bucuroasă c-a scăpat
El intră cu bucurie
Având sufletul curat.

–Dac-aşa s-a-ntors povestea
Haide să sărbătorim.
Du-te deci adu rachiul
Musafirul să-l cinstim.

–Băutură? nici poveste
Eu cu ea am terminat,
Şi de-atunci viaţa-ntreagă
Doar în bine s-a schimbat.

Am venit să-mi cer iertare
Căci am vrut să vă fac rău
Eram doar orbit de ură
M-a schimbat chiar Dumnezeu.

Să-mi iubesc chiar şi duşmanul
Dumnezeu mi-a poruncit
De aceea făcui drumul
Şi la voi eu am venit.

Acum pot pleca acasă
Dar cu sufletu-mpăcat
Şi am linişte în suflet
Că mi-e cugetul curat.

Oamenii ce să mai spună?
Se părea a fi un vis
Chiar să fie Nicolaie?
Şi să fie cum a zis?

Să mai spun că buni prieteni
De atunci au devenit
Oare Doamne ce minune
Va mai fi pân’la sfârşit?

*
Nu-i minciună şi nici glumă
Chiar aşa s-a întâmplat
Nicolaie mai trăieşte
Şi e om adevărat.

Poţi şi tu fără-ndoială
Dacă-ţi pui un alt temei
Domnul poate prin minune
Să te schimbe dacă vrei.

Chiar şi eu ce scriu povestea
Prin minune-am fost schimbat
Poţi să fii şi tu în ceruri
Dacă vrei cu-adevărat.