Codrule, codruţule
Autor: Cornel Jigau
Album: Codrule, codruţule
Categorie: Copii
Codrule, codruţule


- Codrule, codruţule,
Oare cine te-a făcut,
Cine-a pus oare sămânţa,
De-aşa falnic ai crescut ?

Cine-a pus oare sămânţa
În pământ desţelenit,
Cum ai apărut deodată
Aşa falnic din nimic ?

Cine-a rânduit şi roua
Bună pentru adăpat,
Şi oceanul de lumină
Numai bun de mângâiat ?

Cine-a rânduit şi vântul
Cel ce frunza fremăta,
Păsărelele cu cântul,
Pentru a te delecta ?

- Sunt creat în ziua treia,
Chiar de Domnul Dumnezeu,
A rostit numai o vorbă,
Şi am apărut chiar eu.

Pe sub mine curg izvoare
Bune pentru răcorit,
Toate câte sunt pe-aicea
Apărură din nimic.

La cuvântul Său puternic,
Cel divin şi creator,
S-au făcut aşa deodată,
După fel şi soiul lor:

Fructe bune, aromate,
Le ofer chiar gratuit,
Când va trece pe aicea
Călătorul obosit.

Iar din lemnul meu cel tare,
Se fac temple de-nchinat,
Instrumente muzicale,
Bune pentru lăudat.

Eu Îl laud fără vorbe,
Legănându-mă în vânt,
Şi nu uit că-n astă lume,
Sunt ce sunt, doar prin Cuvânt.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/98665/codrule-codrutule