Păsărele călătoare


Păsărele călătoare,
Mereu gata de plecare,
Cine oare v-a făcut,
Şi astfel v-a conceput ?

Cine drumul vi-l arată,
Când porniţi fără de hartă,
Nicidecum nu rătăciţi,
Şi cuibarul vi-l găsiţi.

Repede îl dregeţi bine,
Ca pe-un fagur de albine,
Ca să creşteţi puişori,
Drăgălaşi neştiutori,
Şi îi învăţaţi să zboare,
Cu fragile aripioare,
Să-şi găsească de mâncare,
Şi spre alte zări să zboare.

Iar când frigul se cam lasă,
O nelinişte v-apasă,
Şi plecaţi spre alte zări,
Peste mări şi peste ţări,
Alte cuiburi să găsiţi,
Alte ouă să clociţi,
Ca să iasă puişori,
Drăgălaşi, neştiutori,
Şi să-i învăţaţi să zboare,
Tot ca păsări călătoare,
Peste mări peste ocean,
Chiar de două ori pe an.

-Ce mister, ce taină mare,
N-am nici poftă de mâncare,
Până când n-o înţeleg,
Şi misterul să-l dezleg.

-Vei zbura şi tu odată,
Chiar spre bolta înstelată,
Printre stele vei zbura,
Dacă tu vei asculta .
Ce te-nvaţă-a ta mămică,
Tatăl tău şi-a ta bunică,
Că revine iar Hristos,
Şi va fi totul frumos!