Indicatoare spre cer
de Octavian Sarb
fetitei mele Iulia

2 Imparati 5:1-17.

A fost odata o fetita,
Ce din Israel se tragea,
Si-aceasta buna copilita,
In tari straine se pierdea.

Ea nu a fost risipitoare,
Pe-ai sai parinti nu i-a tradat,
Ci, i-a iubit, si-ascultatoare
A fost in casa, neancetat.

Dar a fost dusa in robie,
Caci neamul ei n-a ascultat
De Legamantul din pustie,
Ce Dumnezeu L-a decretat.

Poporu-ales pierdea in lupte,
Era infrant de cei pagani,
Caci nu dorea ca, sa asculte
De CEL ce i-a facut stapani,

Stapani peste pamanturi bune
Si peste neamuri de-orice fel,
Cand IAHWE, le era sfant Nume
Si nu se lepadau de EL.

Ea a platit cu libertatea,
Dar nu si-a pierdut credinta,
Printre straini si-a facut partea,
Caci a vazut ca suferinta,

Chiar, pe cei viteji atinge,
Ca omul este trecator,
Ca duhu-n ei, incet se stinge,
De nu gasesc un Salvator.

Astfel ca, rostind un nume,
O cale noua i-a deschis,
Celui bolnav, ce se supune
Cuvantului ce-i va fi zis.

Fetita-aceasta-ntruchipeaza
Pe omul bun si credincios,
Iubirea ei, pe multi salveaza,
Orientandu-i spre Hristos.

Dar noi, purtam, acum, in suflet,
Chipul CELUI Nevazut?
Pasii nostri, al nost` umblet,
Il intorc pe cel pierdut?

Fratii mei, acesta-i rostul:
Sa-i aducem la Isus,
Sa fim pregatiti de costul
Crucii ce-o avem de dus!

Raspanditi in asta lume,
Indicatoare catre cer,
Inscrise clar cu al SAU Nume,
Sa fim printre acei cei pier!

Baile Herculane 27 Oct. 2012