M-am întrebat adesea cum e să nu-ți dorești să te căsărorești. Cum e să nu treci prin perioade în care te simți singur... Sau cum e să nu visezi că vei avea odată pe cineva care să te iubeasca cum nimeni altul nu a făcut-o.

   Cu ceva timp în urmă, am încetat să mai dau curs oricărei visări cu privire la viitor. Mă afectau aceste iluzii. Pentru că, în concluzie, eram conștientă de faptul că nu se va întâmpla cum mă gândesc eu. Pentru că, aproape totdeauna, Dumnezeu ne surprinde. Și eu mi-aș dori, de asemeni, ca Dumnezeu să facă acest lucru și cu mine. Să mă surprindă. Însă e greu. E greu, parcă, să faci față acestor presiuni. Sau... nu chiar presiuni. Mai bine zis tentații la nivelul gândirii. De ce? Pentru că, din toate părtile ești înconjurat de familii tinere (mai cu seamă în străinătate); de tineri care și-au găsit fericirea și împlinirea; de tineri care pot înainta mai ușor datorită ajutorului din partea persoanei iubite. Nu că aș fi disperată de măritiș. Nu pentru că nu am cu cine împărtași bucuriile și necazurile. Nu pentru că nu am sprijin material sau emoțional. Ci pentru că așa ne-a creat Dumnezeu – cu o profundă dorință de-a avea pe cineva aproape; mai aproape decât mama, tata, frații sau cei mai buni prieteni. E o nevoie umană.

   Și totuși... acesta nu e un motiv de a ne opri din drum. Nici pe departe...

   Ca tinere necăsătorite, avem de îndeplinit anumite sarcini. Avem rolul nostru în societate. Pe lângă așteptare, avem multe lucruri de făcut. Și mai este ceva: sunt multe lucruri de care trebuie să ne ferim.

   Haideți să începem cu primele: lucrurile care trebuiesc făcute.  

   În 1Corinteni 7:34 găsim niște lucruri prețioase. O parte a versetului ne vorbește nouă, celor necăsatorite și ne spune exact ceea ce avem noi de făcut: să ne îngrijim de lucrurile Domnului ca să fim sfinte și cu trupul, și cu duhul. Dar, oare, cum putem face acest lucru? Pentru acest lucru e foarte important întâi să ne înțelegem chemarea, darul cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Și să-l folosim, desigur!

   De multe ori, întâlnesc tinere care se mulțumesc doar cu monotonia vieții cotidiene. Sau care pur și simplu ‛se plictisesc‛... Și nu pot să le înțeleg. Când viața în sine conține atâtea responsabilități, atâtea lucruri de facut, alții au timp să se plictisească. Cred că, pentru a nu ajunge în acest stadiu este nevoie de puțină imaginație. Eu, de exemplu, când am puțin timp, îmi place să ies la plimbare cu nepoțeii mei. În primul rând mă recreez, iar în al doilea rând îmi ajut sora. Poți ajuta pe oricine: mama, o femeie în vârstă, o mamă tânără. Face foarte mult, și pe deasupra, dacă ajutam, când vom avea noi nevoie de ajutor, Dumnezeu va ține cont de asta.

   Un lucru important care-mi vine acum in minte este dărnicia. Personal, nu cred că dărnicia este un dar pe care trebuie să-l folosească doar cei ce au fost înzestrați cu el. Nu! Cu ceva timp în urmă, am primit un sfat de la o femeie căsătorita. Și-mi spunea ea: “Dă cât de mult poți! Pentru că nu vei mai putea face asta când te vei căsători. Vei da și atunci, dar vei avea alte responsabilități, vei avea alte calcule. Însă acum, ești singură și poți să dai mult mai mult!”

   Încă doua lucruri importante sunt postul și rugăciunea; fie ele și pentru viitorul partener. Fac mult! Am auzit și citit mărturii ale unor femei care au văzut cum Dumnezeu a lucrat datorită rugăciunilor dinainte de căsătorie. E ca și cum te-ai ruga pentru tine însuți.

   Știu că sunt mult mai multe, însă merită să ne oprim și asupra lucrurilor care NU trebuiesc făcute. Lucruri de care să ne ferim.

   Un  lucru este să nu devenim acaparatoare. Scopul nostru nu e să vânăm băieți, căutând în fiecare țelul nostru. Scopul nostru e să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt. Să credem că dacă vom căuta Împarăția întâi, celelalte lucruri El ni le va da pe deasupra. Inclusiv un partener! Dacă ne încredem în Dumnezeu, vom și putea aștepta liniștie, învățând ce-i răbdarea.

   Nu fii nerăbdătoare! Nu forța lucrurile! Chiar dacă, poate, ai observat că un băiat îți dă atenție deosebită, lasă-l pe el să facă ce are de făcut. Multe dintre noi pot pierde mult (sau poate chiar am pierdut) doar pentru că am încercat să luam noi frâiele. Nu uitați: băieții sunt foarte sensibili la asta!

   Încă un lucru important este să nu cădem în deznădejde, sau chiar în disperare. Desigur, fiecare fată trece prin diferite stări (instabilitatea le caracterizează pe femei în general – nu-i o noutate). Însa, mai importantă decât faptul că ai cazut e să te ridici. Nu se merită să-ți plângi de milă doar pentru că vremea potrivită n-a sosit. Încearcă să fii mulțumită cu starea în care ești, și sigur vei putea fi mulțumită si atunci când te vei căsători.

   Alt lucru important este să nu te retragi undeva, în cochilia ta, făcându-i pe cei din jur să aibă impresia că a ajunge să vorbească cu tine este echivalentul la a trece marea Roșie înotând. Iar dacă au reușit s-o facă, se simt în drept să anunțe aceasta în tot orașul. Nu cred că merită efortul pentru că, în concluzie, tot tu vei pierde. Fii sociabilă! Implică-te în grupuri de tineri care-L slujesc pe Dumnezeu și nu vei avea de pierdut.

   Iar mai presus de asta, cere-I lui Dumnezeu ajutorul. Doar El e în masură să te ajute!

   Făcând aceste lucruri, și dându-ți silința să cauți voia Lui Dumnezeu în viața ta vei dobândi frumusețea interioară – iar acest lucru e exact ceea ce un băiat cu caracter caută la o fată. Iar Dumnezeu va avea grijă ca băiatul potrivit să te găsească!