Mă pierd în noapte şi printre şoapte,
Ascult ecouri, cuvinte-n argouri,
În dor de albastru, coboară un Astru,
Să lumineze şi să vegheze,
Paşii-mi trudiţi, pe cărări rătăciţi,

Trupul mi-e frânt, ca trestia în vânt,
Mă clatin, mă-ndoi, sub bice de ploi,
Dar sufletul meu, Îţi cântă mereu,
Nici furtună, nici val, nici fierea-n pocal,
Nu poate s-oprească, iubirea-mi să crească,

Doar Tu înţelegi, poverile-ntregi,
De ce trebuiesc duse, doar Tu scump Isuse,
Atunci când mi-e greu, Te strig Domnul meu,
Mă ajuţi, mă susţii, Te chem şi Tu vii,
Eşti tot ce-mi doresc, Te slăvesc, Te iubesc,

Ce valoare au anii, privind Ghetsimanii?
O frunză în vânt, un pumn de pământ,
Privesc cerul amplu, pe-ndelete-n ansamblu,
Te percep, Te accept, bate inima-n piept,
Numai Tu mi-ai rămas, mi-eşti refugiu, popas,

În valea de plângeri, simt sfinte atingeri,
Mă apuci, mă ridici, nici nu taci, nici nu zici,
Dar eu ştiu, înţeleg, doar acum sunt întreg,
Visul meu îl comprim, într-un Duh ne unim,
E o zi de Sabat, Tu-mi şopteşti: "Eşti iertat!"

29/10/12, Barcelona- Lucica Boltasu