În Babilon
Autor: Cornel Jigau
Album: fara album
Categorie: Diverse
Aici, în Babilon ne merge bine,
De Canaan nu prea ne pasă,
Mai bine slugi, aici, la împărat,
Decât să ne întoarcem iar acasă.
Ierusalimu-i dărâmat
Şi zace în ruină,
Ne-am integrat, aici, în Babilon
Şi-am prins chiar rădăcină.
Iar Templul este dărâmat
Şi drumurile-s sparte,
Iudeea este un tărâm străin
Şi este prea departe.
Să o luăm de la-nceput,
Cu traista la spinare?
Mai bine emigranţi, pe-aici,
Decât iar la strâmtoare.
Ne-am cumpărat apartament,
Iar unii au chiar vile,
Avem chiar autostrăzi cu patru benzi,
Şi carduri cu ştampile.
Copiii merg la facultăţi
Şi slujbe au frumoase,
La angajări primesc facilităţi
Şi au salarii grase.
Avem şi sinagogi pe-aici
Şi libertăţi cu carul,
De ce să mergem înapoi,
Ca să urcăm Calvarul?
Ezechiel şi Ezra,
Ne-ndeamnă să plecăm,
Dar totuşi hotărârăm,
Aici pe veci să stăm.
Vai! , nu ştim ce l-a apucat,
Pe domnul Neemia,
Să plece de la împărat,
Să rezidească glia?
Desigur e cam exaltat,
Sătul de prea mult bine
Şi ţine astfel înadins,
Să-ajungă-un oarecine.
O fi frumos şi-adevărat,
Dar nouă nu ne pasă,
Mai bine slugi aici la împărat,
Decât stăpâni acasă!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/99237/in-babilon