În noaptea de Memorial Day, sărbătoarea eroilor în America, ne aflam pentru tratament la băi în munţii Arkansasului. O furtună violentă cu fulgere, tunete şi trăsnete, de hăuiau văile, s-a dezlănţuit peste acea zonă, dar m-am culcat liniştit, ştiind că Tata e la tabloul de comandă, şi numaidecât am ajuns în lumea visurilor. Eram la o masă şi scriam un articol cu titlul de mai sus. Când am ajuns pe la jumatea articolului, m-am trezit. Îmi părea rău că nu am mai reţinut în memorie ce am scris, ci numai titlul. Atunci m-am hotărât să-l scriu din nou.

   Urmaşii Domnului Isus sunt dispreţuiţii pământului. Apostolul Pavel a scris: "Noi suntem nebuni pentru Cristos, voi înţelepţi în Cristos! Noi slabi, voi tari! Voi puşi în cinste, noi dispreţuiţi! Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, lepădătura tuturor." (1 Corinteni 4.11-13)

   Acesta este tabloul adevăraţilor credincioşi urmaşi ai Domnului Isus din primele veacuri ale creştinismului, zugrăvit de apostolul Pavel. El, care studiase la picioarele unuia dintre cei mai renumiţi profesori din vremea sa, a ajuns ca o lepădătură, ca gunoiul lumii acesteia. Şi aceasta nu numai din partea celor necredincioşi, ci chiar din partea unora din Corint, care se numeau creştini. Şi adevărul acesta se perpetuează peste veacuri. Ferice de cei ce sunt gata să sufere aşa umiliri, să sufere ocara lui Cristos Domnul! Căci din pricina Lui sunt toate acestea. Cei ce iubesc şi le place să trăiască în întunericul păcătoşeniei nu pot suporta lumina şi încearcă tot ce le stă în putinţă ca să o stingă. Oricine nu a învăţat lecţia lepădării de sine, a smereniei, se prăbuşeşte. Dispreţul este o săgeată foarte ascuţită, care perforează inima mândră.

   De altfel, Domnul ne-a înştiinţat despre aceasta de la început. El a zis: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze." (luca 9.23). A purta crucea înseamnă a renunţa la viaţa ta, a fi gata pentru răstignire, pentru martiraj. "Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu."(Matei 10.22). "V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi; ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi pentru că nu au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus." (Ioan 16.1-4).

   Astăzi trăim în libertate, dar mâine se pot petrece răsturnări şi schimbări radicale. Ba chiar şi azi, în multe ţări ale pământului, atâţia fraţi de-ai noştri sunt dispreţuiţi, chinuiţi, iar unii chiar martirizaţi. Când Domnul a vorbit despre vremurile din urmă, a zis: "Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24.9). Ştiu că cei mai mulţi ar vrea să meargă în glorie fără nici o batjocură, fără nicio zgârietură. Probabil despre aceştia El a zis: "Atunci mulţi vor cădea." Ei doreau să fie răpiţi în glorie şi iată că sunt lăsaţi în afara legilor, fără pâine, fără drepturi, şi în timp ce toţi îngenunchează în faţa idolului viu, îşi pleacă şi ei genunchiul, căci n-au curajul celor trei prizonieri din Babilon. O, Doamne, ai milă de noi!

   Spre întărirea celor preaiubiţi în Domnul, vreau să le aduc aminte că prin cruce se ajunge la coroană. În faţă e Via Dolorosa. Fiţi gata pentru marea confruntare. Apostolul Petru a scris: "Astfel dar, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire." (1 Petru 4.1). Azi se face prea puţin sau deloc înarmarea cu acelaşi fel de gândire. Nu vrem dispreţul, nu ne place calea îngustă, ci vrem să o lărgim cât mai mult, că doar trăim în vremuri post-moderne. Şi care vor fi consecinţele?

   Dispreţuiţii pământului din primele veacuri au fugit de conformarea cu lumea, de luxul ei, de păcătoşenia ei, dar s-au conformat cu Domnul lor în gândire, în vorbire, în trăire, în ţinută, în dragoste şi în spirit de jertfă. "Au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică - au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului." (Evrei 11.36-38).

   În primele secole, fiindcă nu voiau să se despartă de Mântuitorul lor, pe care-L iubeau cu toată ardoarea, după ce erau torturaţi cum se putea mai oribil, erau dezbrăcaţi şi înainte de a li se da drumul fiarelor sălbatice să-i sfâşie, trebuiau să defileze jos în arena Colloseumului sau a circului de jur împrejur în râsetele şi strigătele de batjocură ale tuturor. Ei, de care lumea nu era vrednică! Valdenzii şi Albigenzii, buni credincioşi ai Domnului, au pribegit prin văgăunile şi vârfurile înzăpezite ale Alpilor, din cauza Inchiziţiei, iar când erau prinşi de copoii autorităţilor, prăpăstiile munţilor, unde erau aruncaţi, puneau capăt suferinţelor lor. Ei, de care lumea nu era vrednică!

   Jan Hus, preot catolic la Praga, fiindcă s-a pocăit şi a început să predice mântuirea prin Jertfa lui Cristos Domnul, nu prin biserica catolică, a fost arestat şi dus la Soborul catolic ce era întrunit la Constance, Elveţia şi a fost făcut de batjocura tuturora. Episcopii se ridicaseră de pe tronuruile lor şi trecuseră la ceremonia dezbrăcării lui de veşmintele preoţeşti, şi fiecare episcop, cum îl dezbrăca de ceva, rostrea câte o afurisenie. Apoi îi puseră pe cap o mitră piramidală de hârtie cu chipuri grozave de draci desenaţi pe ea şi fu dus la locul de execuţie. Când ajunse la stâlpul de care urma să fie legat, el îl sărută şi cântă Psalmul 23, timp în care se aprinse focul şi îl mistui.