RUGĂCIUNEA

   Se plimbă îmbrăcată-n lacrimi şi-n mijlocirea celor de pe pământ, în cântari de laudă şi posturi de ascultare...

   Rugaciunea! N-atinge vârfurilor suliţilor trimise de rău, de ura celor fără Domnul; e surdă la blesteme şi injurii, la mândrie şi concurenţă, la bârfe şi apăsări, la minciuni şi jaf de inimi şi suflet.

   E înălţată de Mâna Sfântă şi Stăpână a Binelui, de dragostea dintâi pentru Creator şi aproapele, de lacrimile celor sinceri, de bunătatea emanată din inimile celor atinşi de Domnul. Poartă pe braţele deschise larg, plânsul pentru aproapele, pentru pâinea şi salvarea lui, pentru copiii care nu i-a născut, pentru vrăjmaşii care apasă neîncetat şi blesteamă suflarea ei.

   E îmbrăcată-n haina milei care satură pe cel ce n-are, mângâie pe cel ce suferă, zâmbeşte cu cei cărora le merge bine şi plânge cu cel ce plânge.

   Poartă pe braţe jertfa necurmată a curăţiei de inimă, a sfinţirii depline, pentru Regele ei... Cel care-i întinde Mâna peste vârfurile săgeţilor otrăvite, ai munţilor acestei lumi.

   Ea este "sufletul Bisericii" celor aleşi, este respiraţia nemuritoare a Duhului Sfânt în preaiubiţii Domnului.

   Rugăciunea. . . este cununa sfinţeniei aşezată pe capul Bisericii logodită cu Domnul pentru totdeauna!

                                          Alexandrina Tulics