Ieremia- Alte proorocii despre Templu
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Alte proorocii despre Templu
Ieremia cap. 26
Când Ioiachim era împărat
Prin Ieremia s-a vestit
Domnul pe oameni i-a înștiințat
Să țină Legea, negreșit
Prin proroci lor li s-a vestit
Și Domnul i-a amenințat
Pe cei ce l-au nesocotit
Pe toți, Domnul s-a supărat
Prin Ieremia a mustrat
Poporul, neascultător
Toți pe prooroc s-au supărat
C-a spus, de necredința lor
Chiar despre Templu a prorocit
Așa ca Silo, va ajunge
Vorbe de-ocară au rostit
Și acest popor, curând va plânge
Iar Templul se va dărâma
Golit va fii și pustiit
Și toate se vor întâmpla
Domnul Oștirii, a vorbit
Și lor le cere să se îndrepte
Și de la rele, să se abată
Pe el de nu vor să îl ierte
Pedeapsa, Domnul își arată
Poporu întreg l-a apărat
A lui moarte, nu a voit
A spus că e nevinovat
Eliberarea, i-a dorit.
Lui Ioiachim profetu-i spune
Un jug la gât ca să își facă
Și altor împărați le spune
În fața Domnului, să tacă
Căci Domnul toate le-a făcut
Și a lor țări le dă-n robie
N-au ascultat și n-au crezut
Dar asta, acum are să fie
De acuma Nebucadnețar
Aceste țări le va conduce
Și al robiei gust amar
Numai necazuri le aduce
Cei care lui se vor supune
În țara lor vor rămânea
Domnul le cere și le spune
Să facă după voia, Sa
De sabie toți vor pierii
Și foamete va fii și ciumă
Iar Domnul îi va nimici
Dacă, nu vor să se supună
Proroci mincinoși să n-asculte
Nici preoți răi, înșelători
În gura lor să nu se uite
Pedeapsa grea, va fi a lor
Și ale Templului unelte
În Babilon vor rămânea
Și doar atunci când Domnul crede
Le va aduce-n țara, Sa
Numai când Dumnezeu dorește
În Israel, iar vor ajunge
Iar Domnul totul pregătește
Cei ce-l ascultă, vor învinge.
va urma
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/99382/ieremia-alte-proorocii-despre-templu