Caut-al mântuirii drum
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Armonii divine
Categorie: Zidire spirituala
Domnul meu, îmi eşti alături zi de zi şi-n orice ceas,
Mă călăuzeşti pe cale şi îmi spui: "N-am să te las!"
Ori de câte ori cărarea, este prea greu de urcat,
Tu mă-ncurajezi într-una, nicicând nu m-ai lepădat.
Nu priveşti Doamne la mine, că sunt slab şi cad ades,
Îmi şopteşti: “Ţi-am şters păcatul, când din lume te-am cules!”
Jertfa Ta, Sfinte Isuse, a fost una. Suficientă,
Pentru tot ce-a fost ´nainte şi pentru clipa prezentă.
Ai murit odat´ pe cruce, să izbăveşti omenirea
Şi doreşti ca toţi să caute, să urmărească sfinţirea,
Avem o menire-n viaţă, avem suflet, conştiinţă,
Să ne îmbrăcăm cu slavă şi să creştem în credinţă.
Nu suntem o buruiană care creşte pe ogoare,
Nici o pasăre ce zboară în căutare de mâncare,
Suntem chip din chipul slavei, suntem fii de Dumnezeu,
Să trăim dar, ca atare şi să ne sfinţim mereu.
Cel ce-a cunoscut iubirea Domnului Isus Cristos,
Să se lepede de traiul, de păcatul ruşinos,
Noi am fost chemaţi să creştem, zi de zi în cunoştinţă,
Să vestim dar Evanghelia, să audă-orice fiinţă,
Că avem o Veste bună, că avem un Salvator,
Ce ne e mereu alături, prin Duh Sfânt, Mângâietor,
Glasul harului te cheamă, vino prietene acum,
Nu lăsa s-apună viaţa, caută-al mântuirii drum!
08/11/12, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/99564/caut-al-mantuirii-drum