Emigrant


Sunt emigrant spre ţări străine
Şi aripile le deschid să zbor,
Să fug de crivăţul de iarna
De patimi, şi de gânduri care dor.

Ca pasările migratoare toamna
Spre nisipoase insule cu soare,
La fel ca şi ele, Isuse,
Un emigrant eu sunt şi mult mă doare.

Pe cer întins, brăzdat de nori şi ceaţă
Un stol de păsări se întrec în zbor,
Dar eu de jos, privesc cu neputinţă
Cu ochii umeziţi de lacrimi, şi de dor.

Aş vrea să zbor, să-mi iau avânt spre Tine,
Să emigrez Isuse, din lumea de noroi...
Să-ating cu palma mea, picioarele-Ţi sfinte,
Cu oştile de îngeri, să-Ţi cânt atunci vioi.

Să emigrez din locuri ce odată
Mi-au fost şi leagăn, şi umbră, şi alin.
E greu să-mbrăţişez străine locuri
Dar emigrant şi păcătos, la Tine vin.

Pe pagini de istorie au fost scrise
De secole şi veacuri ce s-au scurs,
Se înălţau la Tine, strigăte amare
Robite-n suferinţă, veneau la Tine sus.

Dar ai privit din cer, cu blânda ta privire
Spre un popor în chinuri, şi-ntruna alarmat,
Ai despicat şi marea, şi stâncile de piatră
Şi ai trecut prin ea, poporul emigrant.

Tot emigranţi au fost părinţii din vechime
Ca Avraam si Lot, Rebeca,... ce lăsară,
În urma lor tisteţe, şi doruri lungi, şi grele
Pornind spre neştiute cărări, în prag de seară.

Din cer, Tu ai lăsat palate...
Şi-n urma Ta, un Tată-ndurerat...
Te-au răstignit, şi Te-au sortit la moarte,
S-au lepădat de Tine, poporul emigrant.

Prietene, o umbră-ţi este viaţa,
O frunză-ngălbenită de toamna si de vânt,
Şi chiar de eşti în purpură sau zdrenţe,
Un emigrant vei fi pe-acest pământ...

Ca râurile ce se scurg în mare,
Cu lacrimi eu Te-aştept, Isus,
Să emigrez odată, pentru totdeauna
Spre Patria de vise, în cerul sfânt de sus.