Un Minunat și tainic glas
Autor: Ioan Hapca
Album: Din splendorile cerești
Categorie: Diverse
Șoptitu-mi-a ceva în taină, un minunat, angelic glas...
Și-acum mă întreb cercetător de nu-nțeleg sau dacă uit
Căci cum necum, în mintea mea, nimica n-a rămas...
Sau poate ce-mi spunea era, ceva celest și neasemuit,
Strălucitor, curat, divin, venit să facă-n suflet un popas,
Dar sufletul fiind învolburat un loc nicicum nu și-a găsit
Și-a trebuit atunci să plece a-și căuta un loc mai potrivit.
Ori poate mintea prea rebelă și-n slujba multor șoapte
N-a priceput celestul glas, ce-adânc în suflet a șoptit,
Că-aici domnea deșertăciunea și-a ei șoptiri întunecate,
Ori poate mintea fiind rebelă și tare greu de cucerit
Respinge îndată orice cuvânt, și-orice aspirații minunate
Și astfel sufletul rămâne învolburat, de moarte înrobit
Și-n arșița deșertăciunii prăjit mereu, muncit și chinuit.
Cu propria minte se condamnă sufletul propriu la moarte...
Cuvântul însă Se transformă în șoapte blânde și iscusit
Atinge tainic, tainicul mormânt, de simțuri preaînalte
Și prin atingerea-I divină, un intelect murdar și pervertit
Renaște-având o formă nouă, de pace, lumină, puritate
Și crește-apoi proeminent, statornic, rodind la infinit
Ca pomul ce lângă-un izvor, a fost de către grădinar sădit.
Un susur blând șoptește încă-n taină, cu un angelic glas
Și-a minții simțiri tresar, privind spre-un dulce „răsărit”...
Da-nvolburata-i depravare, privirea îndată i-a abstras
De la minunea blândă și celestă, ce „alege viața” i-a șoptit!
Dar glasul sideral și blând, mai face-n taină încă-un pas...
Că așa-I Iubirea Celui infinit de Sfânt, Ce nu ne-a părăsit...
Și-atunci când noi Îl dușmăneam, în locul nostru S-a jertfit!
Zaragoza 29/10/1012
de Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/99750/un-minunat-si-tainic-glas