Furtuna
Autor: Robu Viorel Romeo
Album: Margaritare sfinte
Categorie: Incurajare
În mijlocul furtunii stau, şi văd cum se ridică valul,
Şi cum infuriat, turbat, azi spumegă oceanul.
Văd cum se ridică valul sus de tot, mai sus ca a mea barcă
Şi cum ar vrea, în tăndări, a mea credinţă să o spargă.

Stau şi privesc cutremurat această aprigă furtună,
Şi mă gândesc îndurerat la vremea ceea bună.
Aş vrea să fie ca atunci, atunci când era soare
Atuncea când zăream, chiar dacă greu, a raiului splendoare.

Acum… văd doar furtuna, şi valul care spumegă turbat
Mă simt ca Petru, atuncea când pe ape, păşise speriat.
Ah, mă cuprinde iarăşi teama, şi valul se înalţ-atât de sus…
Şi-n loc de strigăt, se aude-un geamat, “Ajută-mă Isus!”

Mă uit apoi în zare, urechile-mi ciulesc,
Aş vrea s-aud din nou, eu, glasul ce-mi spune, pe ape să păşesc.
Aş vrea să-L văd, să mă arunc din barcă, şi să alerg pe El,
Având granit sub talpă, s-ajung curând la Sfântul Mesager.

Dar valul cade, şi se ridică altul
Mai fioros, mai negru, şi-ntunecă înaltul.
Aleargă înspre mine, cu vuietul mişel
Şi vrea ca să mă-nghită, „Încă puţin si pier!”.

Oh, vai! Oh, vai! Mă-nghite valul,
Şi-ncet sub apă mă scufund.
Ah, nu mai am nici o putere,
Să-not, la suprafaţă să ajung.

Încet! încet cad, mai adânc sub ape,
Speranţă să trăiesc eu nu mai am.
Dar disperat înalţ spre cer din nou o rugă
Spre Tatăl meu din cer, spre Tatăl meu.

„Ah, Tată, strig din nou spre Tine,
Şi vin ca vinovat în faţa Ta.
Oh! Vai! Sunt vinovat Stăpâne,
Te rog ai milă de viaţa mea!

Mă-ntorc acum, deşi-i târziu, la Tine,
Mă-ntorc acum, te rog să mă primeşti.
Te rog întinde-mi Doamne sfânta-Ţi mână,
Vai! Mă scufund, te rog ca să mă izbăveşti.”

Şi ochii îi închid, speranţă nu mai am.
În jurul meu adâncă e tăcerea,
Ca-ntr-un mormânt, sub apă-s cufundat.
Tăcere, tăcere, întuneric, tăcere...

Dar de-odată-un braţ puternic de mâna mea se prinde,
Mă trage iute-afară din negrul meu mormânt.
Mă pune pe picioare, mă ţine strâns de mână,
Şi îmi şopteşte tainic „Iată-mă, aici Eu sunt!”

Apoi cu glasul ca de tunet strigă către furtună
„Tăcere!” şi totu-n jur de-odat’ s-a liniştit.
Şi marea şi talazul, şi vântul furios, s-au potolit îndată,
Căci peste acestea toate Stăpân este Hristos.

Şi azi sunt tot pe mare şi navighez spre cer,
Şi ştiu, pe-această cale, furtuni voi întâlni.
Dar ştiu căci El este mereu cu mine,
Şi cât timp El e cu mine, eu ştiu: nu voi pieri.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/99994/furtuna