Versete text cu referinta 2 Imparati 3, pagina
- Ioram, împăratul lui Israel
-
2 Imparati 3:1
Ioram*, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani.
-
* 2 Imp 1:17
-
2 Imparati 3:2
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal pe* care-i făcuse tatăl său,
-
* 1 Imp 16:31
1 Imp 16:32
-
2 Imparati 3:3
dar s-a dedat la păcatele* lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
-
* 1 Imp 12:28
1 Imp 12:31
1 Imp 12:32
-
2 Imparati 3:4
Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de miei* şi o sută de mii de berbeci cu lâna lor.
-
* Isa 16:1
-
2 Imparati 3:5
La moartea* lui Ahab, împăratul Moabului s-a răsculat împotriva împăratului lui Israel.
-
* 2 Imp 1:1
-
2 Imparati 3:6
Împăratul Ioram a ieşit atunci din Samaria şi a numărat pe tot Israelul.
-
2 Imparati 3:7
A pornit şi a trimis să spună lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Împăratul Moabului s-a răsculat împotriva mea. Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?” Iosafat a răspuns: „Voi merge, eu ca* tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
-
* 1 Imp 22:4
-
2 Imparati 3:8
Şi a zis: „Pe care drum să ne suim?” Ioram a zis: „Pe drumul care duce în Pustia Edomului.”
-
2 Imparati 3:9
Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului au plecat şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea.
-
2 Imparati 3:10
Atunci, împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!”
-
2 Imparati 3:11
Dar Iosafat* a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.”
-
* 1 Imp 22:7
-
2 Imparati 3:12
Şi Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat, şi împăratul Edomului s-au coborât* la el.
-
* 2 Imp 2:25
-
2 Imparati 3:13
Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am* eu a face cu tine? Du-te** la prorocii† tatălui tău şi la prorocii mamei tale.” Şi împăratul lui Israel i-a zis: „Nu, căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!”
-
* Ezec 14:3
** Jud 10:14
Rut 1:15
† 1 Imp 18:19
-
2 Imparati 3:14
Elisei a zis: „Viu este* Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă şi nici nu m-aş uita la tine.
-
* 1 Imp 17:1
2 Imp 5:16
-
2 Imparati 3:15
Acum aduceţi-mi un cântăreţ* cu harpa.” Şi, pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost** peste Elisei.
-
* 1 Sam 10:5
** Ezec 1:3
Ezec 3:14
Ezec 3:22
Ezec 8:1
-
2 Imparati 3:16
Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Faceţi gropi* în valea aceasta, groapă lângă groapă!’
-
* 2 Imp 4:3
-
2 Imparati 3:17
Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre.’
-
2 Imparati 3:18
Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
-
2 Imparati 3:19
veţi sfărâma toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia toţi copacii cei buni, veţi astupa toate izvoarele de apă şi veţi strica cu pietre toate ogoarele cele mai bune.”
-
2 Imparati 3:20
Şi dimineaţa, în clipa când se aducea* jertfa, iată că a venit apa de pe drumul Edomului şi s-a umplut ţara de apă.
-
* Exod 29:39
Exod 29:40
-
2 Imparati 3:21
Însă toţi moabiţii, auzind că împăraţii se suie să lupte împotriva lor, au chemat pe toţi cei în vârstă să poarte armele, şi mai mari chiar, şi au stat la hotar.
-
2 Imparati 3:22
S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, când a strălucit soarele peste ape, moabiţii au văzut în faţa lor apele roşii ca sângele.
-
2 Imparati 3:23
Ei au zis: „Este sânge! Împăraţii au scos sabia între ei, s-au tăiat unii pe alţii. Acum, la pradă, moabiţi!”
-
2 Imparati 3:24
Şi au mers împotriva taberei lui Israel. Dar Israel s-a sculat şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară şi au bătut pe Moab.
-
2 Imparati 3:25
Au sfărâmat cetăţile, au aruncat, fiecare, pietre în toate ogoarele cele mai bune şi le-au umplut cu pietre, au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii cei buni; prăştiaşii au înconjurat şi au bătut Chir-Haresetul*, din care n-au lăsat decât pietrele.
-
* Isa 16:7
Isa 16:11
-
2 Imparati 3:26
Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrânt în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni care scoteau sabia să-şi croiască drum până la împăratul Edomului, dar n-au putut.
-
2 Imparati 3:27
A luat atunci pe fiul său întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere-de-tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului şi s-a întors în ţară.
Nu s-au gasit rezultate pentru criteriile dumneavoastra de cautare.